Infracțiuni rutiere

Acord de recunoaștere la droguri la volan: cine decide și ce negociezi

Acordul de recunoaștere a vinovăției la droguri la volan se încheie între inculpat și procuror, după punerea în mișcare a acțiunii penale și cu avizul procurorului ierarhic superior (art. 478-488 Cod procedură penală). Dorința inculpatului nu este suficientă: procurorul poate refuza sau tăcea, iar fără expertiza medico-legală instanța respinge acordul. Limitele de pedeapsă se reduc cu o treime.

Avocat și client la masa de negociere, cu acordul de recunoaștere a vinovăției într-un dosar de droguri la volan

Acordul de recunoaștere a vinovăției la droguri la volan este o înțelegere scrisă între procuror și inculpat, reglementată de art. 478-488 Cod procedură penală, prin care persoana recunoaște fapta și acceptă încadrarea juridică, iar cei doi convin felul, cuantumul și forma de executare a pedepsei. Instanța verifică apoi acordul și îl admite sau îl respinge, fără să îl poată modifica. Reducerea limitelor cu o treime este aceeași ca la recunoașterea din fața instanței. Avantajul acordului constă în certitudinea pedepsei și a modului de executare înainte de a ajunge în sala de judecată.

Întrebarea clienților este deseori aceeași: „pot încheia acord?”. Răspunsul începe cu o precizare la care cei mai mulți nu se așteaptă. Dorința inculpatului este doar jumătate din condiție. Acordul de recunoaștere la droguri la volan, dar valabil și în alte cauze, se încheie numai dacă îl vrea și procurorul, după ce procurorul ierarhic superior stabilește în scris limitele și când probele din dosar sunt suficiente pentru o condamnare. La droguri la volan, ultima condiție înseamnă, de regulă, o expertiză medico-legală cu concluzie afirmativă. Lipsa ei a dus, în 2025, la respingerea unui acord semnat de ambele părți.

Ce este acordul de recunoaștere a vinovăției și când se poate încheia?

Acordul se poate încheia numai în cursul urmăririi penale, după punerea în mișcare a acțiunii penale și înainte de rechizitoriu. Așa prevede art. 478 alin. (1) Cod procedură penală: părțile sunt inculpatul și procurorul, iar momentul este cel în care persoana are deja calitatea de inculpat. Până la ordonanța prin care procurorul pune în mișcare acțiunea penală, persoana este suspect, iar acordul în sens legal nu poate fi încheiat. După sesizarea instanței prin rechizitoriu, fereastra s-a închis, iar singura cale de reducere a limitelor rămâne recunoașterea învinuirii în fața judecătorului, potrivit art. 374 alin. (4) și art. 396 alin. (10).

Obiectul acordului este stabilit de art. 479: recunoașterea comiterii faptei, acceptarea încadrării juridice pentru care s-a pus în mișcare acțiunea penală, felul și cuantumul pedepsei, forma de executare, ori soluția de renunțare la aplicarea pedepsei sau de amânare a aplicării pedepsei. Cu alte cuvinte, se negociază pedeapsa și modul ei de executare. Fapta și încadrarea juridică se acceptă sau se refuză în bloc, astfel încât persoana care contestă starea de influență sau încadrarea la art. 336 alin. (2) rămâne în afara acestei proceduri. 

Ca regulă generală, acordul se poate încheia pentru infracțiunile pedepsite cu amendă sau cu închisoare de cel mult 15 ani, potrivit art. 480 alin. (1). Conducerea sub influența substanțelor psihoactive îndeplinește condiția, cu limitele ei de la 1 la 5 ani.

Condiția probelor suficiente

Art. 480 alin. (2) cere ca din probele administrate să rezulte suficiente date cu privire la existența faptei și la vinovăția inculpatului, iar asistența juridică este obligatorie la încheierea acordului. Formula „suficiente date” a fost citită de unele parchete ca un standard mai scăzut decât cel al condamnării. Curtea de Apel București a respins această citire într-o cauză de droguri la volan, reținând că procurorul trebuie să respecte același standard de probă ca pentru o condamnare, adică dovada dincolo de orice îndoială rezonabilă. Recunoașterea inculpatului completează probele, fără să le înlocuiască. La art. 336 alin. (2), după Decizia ÎCCJ nr. 25/2025, proba stării de influență este expertiza medico-legală. Prin urmare, acordul de recunoaștere la droguri la volan se poate încheia, în practică, numai după ce raportul de expertiză a ajuns la dosar.

Ajunge să vrea inculpatul un acord de recunoaștere la droguri la volan?

Ajunge pentru a cere. Art. 478 alin. (3) prevede că acordul poate fi inițiat atât de procuror, cât și de inculpat, iar alin. (2) și (4) supun efectele și limitele acordului avizului prealabil și scris al procurorului ierarhic superior. Rezultă trei voințe care trebuie să se întâlnească: a inculpatului, a procurorului de caz și a conducătorului parchetului. Legea lasă procurorului libertatea de a accepta sau de a refuza propunerea, fără termen de răspuns și fără un control judecătoresc al refuzului. Acordul de recunoaștere la droguri la volan rămâne o facultate a acuzării, adică a procurorului, exercitată după propria apreciere asupra dosarului și asupra persoanei.

În practica noastră, drumul propunerii arată de cele mai multe ori astfel: inculpatul, prin avocat, depune o cerere scrisă prin care își arată disponibilitatea și propune o pedeapsă cu modul de executare. Există în practică și situația când inculpatul solicită îngăduință în sensul încheierii acordului, precizând că acesta se poate încheia în orice condiții apreciază procurorul de cuviință. Cu alte cuvinte, dorește să încheie în orice condiții și expune onest acest lucru.

Procurorul fie răspunde prin ordonanță motivată că apreciază acordul ca inoportun, fie transmite propunerea spre aviz și revine cu limitele stabilite de procurorul ierarhic superior. A treia variantă este tăcerea: cererea rămâne fără răspuns, iar dosarul ajunge în instanță prin rechizitoriu, ca și când cererea ar fi lipsit. Negocierea propriu-zisă, cu oferte și contraoferte, este rară. Mai des, procurorul comunică o pedeapsă pe care persoana o poate accepta sau refuza, uneori cu o marjă mică de discuție asupra duratei termenului de supraveghere sau asupra conținutului pedepsei complementare.

Ce poate face persoana în fața tăcerii sau a refuzului

Împotriva ordonanței de refuz se poate formula plângere la procurorul ierarhic superior, potrivit art. 336-339 Cod procedură penală, însă acesta este tocmai cel care ar fi trebuit să avizeze acordul, iar șansele sunt pe măsură. Împotriva tăcerii, în practică, tot la procurorul ierarhic superior se face plângere, dar, la fel, este iluzorie.

Ceea ce rămâne este recunoașterea învinuirii în fața instanței, care aduce aceeași reducere cu o treime a limitelor, fără certitudinea pedepsei. De aceea, în dosarele noastre, cererea de acord se depune când dosarul este complet: cu expertiza la dosar, cu înscrisurile despre persoană atașate (înscrisurile în circumstanțiere) și cu o propunere concretă. În funcție de particularitățile cauzei, strategia poate să difere, însă despre acest lucru se discută în cadrul întâlnirilor dedicate consultanței juridice.

Ce se negociază, de fapt, într-un acord pentru droguri la volan?

Într-un acord de recunoaștere la droguri la volan se negociază cuantumul pedepsei în limitele reduse cu o treime, modul de executare, pedeapsa complementară și zilele de muncă în folosul comunității, dacă este cazul. Pentru faptele de după 3 iunie 2024, limitele sunt de la 8 luni la 3 ani și 4 luni închisoare, fără amendă, iar amânarea aplicării pedepsei este exclusă de art. 83 alin. (2^1) Cod penal, astfel încât acordul poate prevedea numai renunțarea la aplicarea pedepsei (doar un singur caz în România de renunțare pe calea acordului la data publicării articolului) sau condamnarea cu suspendare sub supraveghere ori condamnarea cu executare. Pentru faptele anterioare acestei date, judecate sub legea veche, acordul poate prevedea și amenda sau amânarea. Pedeapsa complementară este obligatorie la art. 336 în forma actuală, iar acordul trebuie să o cuprindă, cu dreptul interzis și durata lui.

Pedeapsa complementară, terenul real de negociere

În practică, pe legea nouă, pedeapsa complementară este teren real de negociere într-un acord de recunoaștere la droguri la volan. Instanțele au aplicat, la persoanele fără antecedente, pedepse apropiate de minimul redus, cu suspendare, astfel încât la cuantum acordul aduce cam cât aduce recunoașterea în instanță. În schimb, conținutul pedepsei complementare poate fi negociat: interzicerea dreptului de a conduce, pe o durată de la 1 la 10 ani potrivit art. 66 alin. (1^1) lit. b) Cod penal, sau interzicerea altor drepturi, de exemplu cele electorale, soluție pe care Curtea de Apel București a menținut-o în decizia nr. 39/2026. Diferența dintre cele două este diferența dintre un an fără permis după rămânerea definitivă și mai mulți ani. Am descris regimul permisului în articolul despre permis după droguri la volan.

Tot în acord se prevăd, în cazul pedepsei cu închisoarea a cărei executare este suspendată sub supraveghere, durata termenului de supraveghere, între 2 și 4 ani, obligațiile din termen și durata muncii neremunerate în folosul comunității.

Ce trebuie să cuprindă acordul și cum ajunge la instanță?

Acordul se încheie în formă scrisă și cuprinde, potrivit art. 482 alin. (1), data și locul, părțile, datele inculpatului, descrierea faptei, încadrarea juridică și pedeapsa prevăzută de lege, probele, declarația expresă de recunoaștere, felul și cuantumul pedepsei cu forma de executare și semnăturile procurorului, inculpatului și avocatului. Procurorul nu mai întocmește rechizitoriu pentru inculpatul cu care a încheiat acord, potrivit art. 481 alin. (2), și sesizează instanța competentă să judece fondul, trimițând acordul împreună cu dosarul de urmărire penală, potrivit art. 483.

O garanție merită reținută de oricine se gândește să propună un acord. Art. 482 alin. (2) prevede că, dacă acordul nu se încheie sau este respins definitiv de instanță, declarația dată de inculpat în vederea încheierii lui poate fi folosită în cauză numai cu acordul lui expres, scris, dat în prezența avocatului. În lipsa acestui acord, actul care o consemnează se înlătură din dosar. Persoana poate așadar propune și poate discuta fără ca recunoașterea din această fază să devină probă împotriva ei dacă negocierea eșuează. Garanția privește însă numai declarația dată „în vederea încheierii acordului”. Declarațiile obișnuite de suspect sau inculpat date anterior rămân în dosar.

Semnătura nu se mai retrage

Odată semnat, acordul nu mai poate fi retras în fața instanței. Înalta Curte a stabilit, prin Decizia nr. 5/2017 pronunțată în recurs în interesul legii, că retragerea de către inculpat, în fața instanței, a consimțământului valabil exprimat în cursul urmăririi penale nu constituie temei pentru respingerea acordului. Judecătorul va verifica dacă acordul a fost încheiat legal și dacă soluția este justificată, iar răzgândirea persoanei nu intră în această verificare. Decizia modifică felul în care trebuie privită semnătura: ea este angajamentul definitiv al inculpatului, pe care doar instanța îl mai poate înlătura, din motivele ei.

Ce verifică instanța și când respinge acordul de recunoaștere la droguri la volan?

Controlul instanței este garanția care face acceptabilă o pedeapsă negociată. Curtea Europeană a Drepturilor Omului a reținut, în cauza Natsvlishvili și Togonidze împotriva Georgiei, din 29 aprilie 2014, că o înțelegere asupra pedepsei este compatibilă cu procesul echitabil dacă acceptarea ei este voluntară și în deplină cunoștință a consecințelor, iar conținutul ei este supus unui control judiciar real. Codul nostru de procedură penală răspunde acestor cerințe prin asistența juridică obligatorie, prin ascultarea inculpatului în ședință publică și prin puterea instanței de a respinge acordul.

Instanța verifică acordul pe fond, fără să fie legată de el. Potrivit art. 485 alin. (1), judecătorul admite acordul și pronunță soluția convenită dacă sunt îndeplinite condițiile art. 480-482 pentru toate faptele care au făcut obiectul lui. Îl respinge și trimite dosarul procurorului pentru continuarea urmăririi penale dacă aceste condiții lipsesc ori dacă soluția convenită este nelegală sau nejustificat de blândă față de gravitatea faptei și periculozitatea persoanei. Soluția se pronunță prin sentință, în ședință publică, după ascultarea procurorului, a inculpatului și a avocatului, potrivit art. 484 alin. (2). O a treia variantă lipsește: Înalta Curte a arătat, prin Decizia nr. 4/2019, că după modificarea din 2016 judecătorul pronunță soluția la care s-a ajuns prin acord sau respinge acordul, fără să poată reindividualiza pedeapsa.

Acordul respins pentru lipsa expertizei

Pentru droguri la volan, motivul de respingere care contează este primul: lipsa probelor suficiente. Curtea de Apel București a judecat, prin decizia din 2 septembrie 2025 (cod RJ 73d26gd7g), apelul parchetului împotriva sentinței prin care Judecătoria Sectorului 4 respinsese un acord de recunoaștere la droguri la volan. Acordul fusese încheiat la 21 februarie 2025, pentru o faptă din 2 septembrie 2024, cu benzoilecgonină în sânge și fără expertiză medico-legală. Acordul prevedea 1 an închisoare cu suspendare pe un termen de 2 ani. Persoana declarase că acceptă buletinul de analiză și că renunță la expertiză, pentru că își asumă fapta. Parchetul a susținut în apel că Decizia nr. 25/2025 lasă expertiza la aprecierea organului judiciar, de la caz la caz.

Fragment din jurisprudență

„Prin achiesarea inculpatei la materialul probator administrat în cursul urmăririi penale, la încadrarea juridică propusă şi la soluţia adoptată în ceea ce priveşte latura penală, legiuitorul a considerat că nu mai este necesară readministrarea probelor în cursul cercetării judecătoreşti sau administrarea altora noi, dacă inculpata consimte, fără însă ca prin aceasta să fie impietat rolul instanţei în evaluarea consistenţei probatoriului care stă la baza încheierii acordului. [...] în situaţia încheierii unui acord de recunoaştere a vinovăţiei Ministerul Public trebuie să respecte acelaşi standard de probă pentru obţinerea unei soluţii de condamnare conform art. 396 alin. (2) C.proc.pen., respectiv dovedirea, dincolo de orice dubiu rezonabil, că fapta există, constituie infracţiune şi a fost săvârşită de către inculpată, iar declaraţiile de recunoaştere ale inculpatei şi manifestarea sa de voinţă în sensul încheierii unui acord de recunoaştere a vinovăţiei nu scutesc organele de urmărire penală de obligaţia de a administra probe pentru aflarea adevărului.”

Curtea de Apel București, Secția a II-a penală, decizia penală din 2 septembrie 2025, cod RJ 73d26gd7g

Ce a costat acordul semnat prea devreme

Curtea a respins apelul parchetului și a menținut trimiterea dosarului la procuror. Din această decizie reținem două consecințe practice pentru acordul de recunoaștere la droguri la volan. Prima: recunoașterea persoanei și renunțarea ei la expertiză lasă neatinsă obligația parchetului de a dovedi starea de influență, astfel încât un acord încheiat pe buletinul de analiză singur are toate șansele să fie respins. A doua: respingerea a costat un an. Fapta din septembrie 2024 a ajuns, în septembrie 2025, înapoi la procuror, pentru expertiza care ar fi trebuit făcută de la început, iar persoana a rămas tot acest timp cu dovada fără drept de circulație. Momentul potrivit pentru acord este după expertiză. Acest moment îl poate grăbi numai o cerere de expertiză formulată de apărare la începutul urmăririi penale, așa cum am arătat în articolul despre expertiza medico-legală pentru substanțe psihoactive.

Soluția nejustificat de blândă și soluția nelegală

Al doilea motiv de respingere privește pedeapsa convenită. Instanța poate aprecia că soluția este nejustificat de blândă față de gravitatea faptei sau de persoana inculpatului. Exemple: o renunțare la aplicarea pedepsei pentru o persoană cu antecedente, sau o suspendare cu termen minim la o concentrație mare și un context agravant. Poate aprecia și că soluția este nelegală, de exemplu o amânare a aplicării pedepsei pentru o faptă de după 3 iunie 2024, o suspendare fără pedeapsa complementară obligatorie sau o pedeapsă sub minimul redus. În ambele cazuri dosarul se întoarce la procuror, iar persoana pierde timpul scurs și păstrează recunoașterea din acord numai dacă își dă din nou acordul expres. De aceea verificăm, înainte de semnare, fiecare element al soluției propuse cu textul legii în vigoare la data faptei.

Ce avantaje are acordul față de recunoașterea în fața instanței?

Reducerea limitelor este identică: o treime la închisoare și o pătrime la amendă, potrivit art. 480 alin. (4) pentru acord și art. 396 alin. (10) pentru recunoașterea învinuirii. Avantajele acordului sunt altele. Primul este certitudinea: persoana știe pedeapsa, modul de executare și pedeapsa complementară înainte de a intra în sala de judecată, iar instanța le admite sau le respinge în bloc, fără să le poată agrava. La recunoașterea în instanță, judecătorul rămâne liber să stabilească pedeapsa oriunde între limitele reduse și să aleagă singur conținutul pedepsei complementare. Al doilea avantaj este durata: acordul se judecă de regulă la un singur termen, fără să mai fie parcursă faza camerei preliminare și fără administrarea de probatorii suplimentare.

Al treilea avantaj este discreția. Fapta este descrisă în acord, iar ședința publică se limitează la ascultarea părților, fără audieri de martori și fără dezbateri ample. Pentru o persoană cu o profesie expusă, această diferență contează. Al patrulea avantaj privește pedeapsa complementară, pe care am descris-o mai sus: în acord ea se negociază, în instanță se primește. Toate aceste lucruri se discută cu un avocat specializat în droguri la volan.

Ce se întâmplă după admiterea acordului de recunoaștere la droguri la volan?

Sentința prin care instanța admite acordul de recunoaștere la droguri la volan este o hotărâre de condamnare cu toate efectele ei, chiar dacă pedeapsa a fost negociată. Se înscrie în cazierul judiciar, atrage în caz de suspendare anularea permisului de conducere potrivit art. 114 alin. (1) lit. b) din O.U.G. nr. 195/2002, deschide termenul de supraveghere al suspendării cu obligațiile stabilite și pune în executare pedeapsa complementară de la rămânerea definitivă. Dacă acordul prevede renunțarea la aplicarea pedepsei, efectele sunt cele ale renunțării: persoana rămâne fără condamnare și păstrează permisul. Am analizat această soluție în articolul despre renunțarea la aplicarea pedepsei după 3 iunie 2024. Instanța deduce perioada reținerii sau arestării, dacă este cazul, și se pronunță asupra cheltuielilor, potrivit art. 485 alin. (4).

Împotriva sentinței se poate declara apel în 10 zile de la comunicare, potrivit art. 488, de către procuror, inculpat, celelalte părți și persoana vătămată. Instanța de apel respinge apelul, admite apelul și pronunță o nouă hotărâre dacă acordul fusese admis, sau admite apelul și admite acordul dacă prima instanță îl respinsese. Calea de atac a fost deschisă tuturor părților după Decizia Curții Constituționale nr. 235/2015, care a constatat neconstituționalitatea vechii reglementări ce excludea persoana vătămată și limita apelul. La droguri la volan, apelul inculpatului împotriva propriului acord admis are rar sens, pentru că instanța de apel verifică aceeași legalitate și aceeași justețe, iar pedeapsa este cea pe care persoana a semnat-o.

Cum pregătești un acord de recunoaștere la droguri la volan?

Ordinea de mai jos este cea pe care o urmăm când o persoană ne cere să obținem un acord, pentru că fiecare pas condiționează răspunsul procurorului.

  • Verifici mai întâi dacă dosarul merită apărat pe fond. Buletinul de analiză, fișa clinică, concentrația și substanța decid dacă expertiza poate duce la achitare. Un acord semnat într-un dosar care s-ar fi putut închide prin achitare este o pierdere.
  • Ceri expertiza medico-legală de la începutul urmăririi penale, în termenii Deciziei nr. 25/2025. Fără ea, acordul riscă respingerea, iar fără cererea apărării expertiza întârzie.
  • Aștepți punerea în mișcare a acțiunii penale. Până atunci persoana este suspect și acordul este imposibil, iar după rechizitoriu este prea târziu.
  • Depui înscrisurile în circumstanțiere (despre persoană) înainte de propunere: cazier, contract de muncă, situație familială, nevoia permisului, scrisori de recomandare etc.
  • Formulezi propunerea concret: cuantum în limitele reduse, suspendare cu termen de 2 ani, acordul pentru muncă neremunerată, pedeapsa complementară propusă cu dreptul și durata. Alternativă, cum am scris și mai sus, solicitarea de încheiere acord în orice condiții.
  • Semnezi numai când ai înțeles că semnătura este definitivă și că instanța poate doar admite sau respinge, fără să coboare pedeapsa.
  • Dacă procurorul refuză sau tace, pregătești recunoașterea în fața instanței, cu aceleași înscrisuri, pentru aceeași reducere a limitelor.

Ce contează, în final, la acordul de recunoaștere pentru droguri la volan?

Contează, înainte de orice, dacă fapta este dovedită, pentru că acordul presupune renunțarea la singura apărare care a produs achitări la droguri la volan, cea pe tipicitate, prin expertiză. Contează apoi momentul: după punerea în mișcare a acțiunii penale, după expertiză și înainte de rechizitoriu. Contează, în fine, ce se poate obține în plus față de recunoașterea din instanță: certitudinea cuantumului care este ideal să fie orientat spre minimum, a modului de executare și a pedepsei complementare, precum și un cuantum minim de zile de muncă în folosul comunității.

Acordul este însă un act tehnic, iar procurorul și judecătorul îl privesc și dincolo de această perspectivă. Procurorul care decide dacă propune sau acceptă un acord citește persoana din dosar: cazierul, atitudinea din declarații, înscrisurile depuse, felul în care a respectat interdicția de a conduce. Judecătorul care verifică dacă soluția este nejustificat de blândă face aceeași lectură, cu criteriile de la art. 74 Cod penal. Două persoane cu același buletin de analiză primesc răspunsuri diferite la aceeași cerere. Una a venit cu dosarul personal complet și cu o propunere realistă, cealaltă a cerut acordul ca pe un drept.

Toate acestea se pregătesc din prima zi, în paralel cu expertiza: înscrisurile despre persoană, cronologia permisului, propunerea de pedeapsă scrisă în termenii legii. Rolul avocatului este să vadă de la început dacă dosarul este unul de acord sau unul de apărare pe fond. Apoi să ceară expertiza care deschide fereastra și să formuleze propunerea pe care procurorul o poate transmite superiorului fără ezitare. În sfârșit, să verifice fiecare rând al acordului înainte de semnătura definitivă. O discuție purtată la timp, cu buletinul de analiză și uneori chiar cu expertiza pe masă, face de multe ori diferența dintre un acord de recunoaștere avantajos încheiat și unul dezavantajos.

Întrebări frecvente

Poți cere, însă acordul se încheie numai dacă procurorul este de acord, dacă procurorul ierarhic superior avizează limitele și dacă probele sunt suficiente pentru o condamnare. La droguri la volan, proba stării de influență este expertiza medico-legală, astfel încât acordul se poate încheia, în practică, numai după ce raportul de expertiză a ajuns la dosar. Fereastra este între punerea în mișcare a acțiunii penale și rechizitoriu.

Împotriva ordonanței de refuz se poate formula plângere la procurorul ierarhic superior, cu șanse reduse, pentru că acesta este cel care ar fi avizat acordul. Rămâne recunoașterea învinuirii în fața instanței, potrivit art. 396 alin. (10) Cod procedură penală, care aduce aceeași reducere cu o treime a limitelor, fără certitudinea pedepsei convenite.

Limitele se reduc cu o treime, de la 1-5 ani la 8 luni-3 ani și 4 luni închisoare, exact ca la recunoașterea din fața instanței. Diferența stă în faptul că pedeapsa, modul de executare și pedeapsa complementară sunt stabilite în acord, iar instanța le admite sau le respinge în bloc, fără să le poată modifica. Pentru faptele de după 3 iunie 2024 acordul poate prevedea suspendarea, executarea sau renunțarea la aplicarea pedepsei; amânarea și amenda sunt excluse.

Da. Potrivit art. 485 alin. (1) lit. b) Cod procedură penală, instanța respinge acordul dacă probele nu sunt suficiente, dacă lipsesc condițiile legale sau dacă soluția este nelegală ori nejustificat de blândă. Curtea de Apel București a menținut, la 2 septembrie 2025, respingerea unui acord pentru droguri la volan încheiat fără expertiză medico-legală, reținând că recunoașterea inculpatei nu scutește parchetul de dovada stării de influență. Dosarul se întoarce la procuror pentru continuarea urmăririi penale.

În fața instanței, retragerea consimțământului nu mai are efect. Înalta Curte a stabilit prin Decizia nr. 5/2017, în recurs în interesul legii, că retragerea consimțământului valabil exprimat în cursul urmăririi penale nu constituie temei pentru respingerea acordului. Semnătura trebuie dată după verificarea fiecărui element al soluției, cu avizul procurorului ierarhic superior cunoscut.

Art. 482 alin. (2) Cod procedură penală prevede că declarația dată în vederea încheierii acordului poate fi folosită numai cu acordul expres și scris al inculpatului, dat în prezența avocatului, iar în lipsa lui actul se înlătură din dosar. Garanția privește doar declarația dată pentru acord; declarațiile obișnuite de suspect sau inculpat rămân în dosar.

Da, dacă acordul prevede o condamnare, inclusiv cu suspendare sub supraveghere. Sentința de admitere este o hotărâre de condamnare definitivă, iar art. 114 alin. (1) lit. b) din O.U.G. nr. 195/2002 prevede anularea permisului pentru orice condamnare definitivă la art. 336. Dacă acordul prevede renunțarea la aplicarea pedepsei, persoana rămâne fără condamnare și păstrează permisul.

Surse principale

Hotărârile menționate provin atât din practica Cabinetului de Avocatură NESTER, cât și din jurisprudența analizată în pregătirea strategiilor de apărare pentru dosarele pe care le gestionăm. De asemenea, precizăm că materialul are caracter general și informativ și nu înlocuiește analiza juridică a unei situații concrete. Legislația și practica judiciară se pot modifica după data actualizării.

Revizuit juridic la de av. Vasile Nester.

Programează o discuție