Renunțarea la aplicarea pedepsei după 3 iunie 2024: ce rămâne posibil

Pragul penal nu s-a schimbat. Potrivit art. 336 alin. (1) Cod penal, conducerea pe drumurile publice a unui vehicul pentru care legea prevede obligativitatea deținerii permisului de conducere, de către o persoană care are o îmbibație alcoolică de peste 0,80 g/l alcool pur în sânge, este infracțiune.

Legea nr. 172/2024 a modificat însă regimul sancționator. Pentru forma prevăzută de art. 336 alin. (1), pedeapsa este închisoarea de la 1 la 5 ani și interzicerea exercitării unor drepturi. Amenda penală nu mai este prevăzută ca alternativă. În același timp, în art. 83 Cod penal a fost introdus alin. (2^1), potrivit căruia nu se poate dispune amânarea aplicării pedepsei pentru infracțiunile prevăzute la art. 335 și 336.

De aici apare frecvent concluzia că, după 3 iunie 2024, într-un dosar de alcool la volan singura soluție posibilă, dacă fapta este dovedită, ar fi condamnarea. Concluzia este prea largă. Legea a eliminat o anumită modalitate de individualizare, respectiv amânarea aplicării pedepsei. Nu a eliminat și renunțarea la aplicarea pedepsei, reglementată separat prin art. 80-82 Cod penal.

Reține. După 3 iunie 2024, amânarea aplicării pedepsei este exclusă pentru art. 336. Renunțarea la aplicarea pedepsei nu a fost inclusă în aceeași interdicție.

Da, dacă sunt îndeplinite condițiile prevăzute de art. 80 Cod penal. Art. 83 alin. (2^1) se referă numai la amânarea aplicării pedepsei. Renunțarea la aplicarea pedepsei este o instituție distinctă, cu propriile condiții și propriile efecte.

Diferența nu este numai de denumire. La amânare, instanța stabilește o pedeapsă, dar amână aplicarea ei și fixează un termen de supraveghere. La renunțare, instanța nu stabilește o pedeapsă, ci aplică avertismentul prevăzut de art. 81 Cod penal. Potrivit art. 396 alin. (3) Cod procedură penală, renunțarea la aplicarea pedepsei este o soluție distinctă de condamnare.

Efectele juridice sunt diferite. Art. 82 alin. (1) Cod penal prevede că persoana față de care s-a dispus renunțarea la aplicarea pedepsei nu este supusă decăderilor, interdicțiilor sau incapacităților care ar putea decurge din infracțiunea săvârșită. Această regulă nu înseamnă însă că nu pot exista măsuri administrative prevăzute separat de legislația rutieră. În materia permisului, distincția este importantă și o explicăm mai jos.

Prin decizia penală nr. 410/A din 11 martie 2026, pronunțată în dosarul nr. 41949/299/2024, Curtea de Apel București, Secția a II-a penală, a respins ca nefondat apelul Parchetului de pe lângă Judecătoria Sectorului 1 București împotriva soluției de renunțare la aplicarea pedepsei.

Parchetul a susținut că soluția primei instanțe este prea blândă și că se impune o condamnare cu suspendarea executării pedepsei sub supraveghere. Printre argumente s-au aflat valoarea alcoolemiei, ora comiterii faptei și gravitatea concretă apreciată de acuzare. Parchetul a arătat și că atitudinea de recunoaștere fusese deja valorificată prin procedura simplificată.

Curtea a analizat separat interdicția privind amânarea aplicării pedepsei și condițiile renunțării. În esență, a reținut că excluderea expresă a amânării pentru art. 336 nu poate fi extinsă, prin interpretare, la o instituție pe care legiuitorul nu a inclus-o în interdicție. Renunțarea la aplicarea pedepsei rămâne supusă art. 80 Cod penal și trebuie verificată după propriile condiții.

În susținerea regulii de interpretare strictă, Curtea a făcut trimitere la jurisprudența Curții Europene a Drepturilor Omului privind art. 7 din Convenție. În cauza Del Río Prada împotriva Spaniei, Marea Cameră a arătat că legea penală nu poate fi interpretată extensiv în defavoarea persoanei acuzate, inclusiv prin analogie, iar infracțiunile și pedepsele trebuie să fie prevăzute clar de lege. Hotărârea Marii Camere este din 21 octombrie 2013, iar principiile relevante sunt dezvoltate, între altele, la paragrafele 78 și 79.

Un alt aspect important este modul în care instanța a tratat valoarea alcoolemiei. Cele două rezultate, 1,83 g/l și 1,65 g/l alcool pur în sânge, au fost avute în vedere, dar nu au fost transformate într-un criteriu unic care să facă imposibilă renunțarea. Analiza a privit ansamblul împrejurărilor faptei și datele referitoare la persoana inculpatului.

Renunțarea la aplicarea pedepsei este o soluție excepțională. Potrivit art. 80 alin. (1) Cod penal, instanța trebuie să constate, mai întâi, că infracțiunea prezintă o gravitate redusă. Evaluarea se face în raport cu natura și întinderea urmărilor produse, mijloacele folosite, modul și împrejurările în care a fost comisă fapta, motivul și scopul urmărit.

A doua condiție privește persoana celui judecat. Instanța analizează conduita anterioară, eforturile depuse pentru înlăturarea sau diminuarea consecințelor faptei și posibilitățile de îndreptare. Pe baza acestor date, trebuie să ajungă la concluzia că aplicarea unei pedepse ar fi inoportună din cauza consecințelor pe care le-ar avea asupra persoanei.

Art. 80 alin. (2) stabilește și situațiile în care renunțarea nu poate fi dispusă. Printre acestea se află existența unei condamnări anterioare, în afara excepțiilor prevăzute de lege, o renunțare la aplicarea pedepsei dispusă în ultimii 2 ani anteriori faptei pentru care persoana este judecată, sustragerea de la urmărire penală ori de la judecată sau încercarea de zădărnicire a aflării adevărului.

Mai există un impediment obiectiv: renunțarea nu poate fi dispusă dacă pedeapsa prevăzută de lege pentru infracțiunea săvârșită este închisoarea mai mare de 5 ani. La art. 336 alin. (1), maximul special este de 5 ani, nu mai mare de 5 ani. Din acest motiv, condiția de la art. 80 alin. (2) lit. d) nu exclude, prin ea însăși, renunțarea pentru forma tip a infracțiunii.

Îndeplinirea condițiilor formale nu obligă instanța să renunțe la aplicarea pedepsei. Formula legală este una de apreciere. Instanța trebuie să explice de ce gravitatea concretă poate fi considerată redusă și de ce, raportat la persoana judecată, aplicarea unei pedepse nu mai este necesară.

Valoarea alcoolemiei este importantă, dar nu este singurul element. Instanța poate analiza ora și locul conducerii, intensitatea traficului, distanța parcursă, modul concret de conducere, existența sau lipsa unui accident, eventualele manevre periculoase și împrejurările în care a avut loc oprirea.

În dosarul soluționat prin decizia nr. 410/A/2026, instanțele au avut în vedere faptul că nu se produsese un eveniment rutier și că nu rezultau elemente suplimentare de conducere periculoasă. Aceste împrejurări nu au înlăturat caracterul penal al faptei și nici relevanța alcoolemiei. Au fost analizate însă împreună cu celelalte date ale cauzei, la individualizarea soluției.

Acesta este și motivul pentru care nu există o „valoare maximă” până la care renunțarea ar fi posibilă și peste care ar deveni, automat, imposibilă. Art. 80 nu conține un asemenea prag. Cu cât gravitatea concretă este mai mare, cu atât argumentarea unei soluții de renunțare devine mai dificilă, dar analiza rămâne una individuală.

A doua parte a analizei privește persoana judecată și posibilitățile sale de îndreptare. Aici, afirmațiile generale au o utilitate redusă dacă nu sunt susținute de înscrisuri. Instanța trebuie să aibă elemente concrete din care să rezulte conduita anterioară și situația actuală.

În funcție de dosar, pot fi relevante:

• înscrisuri privind activitatea profesională și stabilitatea locului de muncă;
• caracterizări care descriu conduita persoanei înainte și după faptă;
• documente privind situația familială și obligațiile concrete de întreținere;
• istoricul rutier, inclusiv eventualele abateri anterioare;
• acte medicale, atunci când au legătură reală cu împrejurările cauzei;
• dovezi privind conduita procesuală și respectarea obligațiilor stabilite de organele judiciare;
• orice înscris care explică, fără a încerca să justifice artificial fapta, contextul concret relevant pentru analiza art. 80.

În cauza soluționată de Curtea de Apel București, instanța a analizat integrarea socială și profesională, studiile, reputația, lipsa antecedentelor și conduita procesuală. Înscrisurile în circumstanțiere au fost depuse și în apel. Relevanța lor a rezultat din legătura cu criteriile legale, nu din simplul volum al documentelor.

Un dosar de individualizare nu se construiește, așadar, prin acumularea de caracterizări identice sau declarații elogioase. Documentele trebuie să răspundă concret întrebărilor pe care le pune art. 80: ce gravitate are fapta în împrejurările în care a fost comisă și ce indică datele personale despre riscul de repetare și despre necesitatea unei pedepse.

Nu. Renunțarea la urmărirea penală este reglementată de art. 318 Cod procedură penală și poate interveni înainte de trimiterea în judecată. Este dispusă de procuror atunci când, pentru o infracțiune la care legea prevede amenda sau închisoarea de cel mult 7 ani, constată că nu există un interes public în urmărirea faptei.

Art. 318 enumeră criteriile care trebuie avute în vedere la analiza interesului public: conținutul faptei și împrejurările concrete, modul și mijloacele de săvârșire, scopul urmărit, urmările produse sau posibile, eforturile necesare pentru continuarea procesului penal, timpul scurs și, după caz, datele referitoare la persoana suspectului sau a inculpatului și conduita sa după faptă.

Procurorul poate impune și anumite obligații, după consultarea suspectului sau a inculpatului. Printre acestea se află prestarea unei munci neremunerate în folosul comunității, pe o perioadă între 30 și 60 de zile, sau frecventarea unui program de consiliere.

Ordonanța de renunțare la urmărirea penală este supusă verificării prevăzute de art. 318 alin. (10) și este transmisă spre confirmare, în termen de 10 zile de la emitere, judecătorului de cameră preliminară de la instanța care ar fi competentă să judece cauza în primă instanță. Judecătorul verifică legalitatea și temeinicia soluției. Dacă respinge cererea de confirmare, poate desființa soluția și trimite cauza la procuror pentru continuarea sau completarea urmăririi penale ori, dacă sunt îndeplinite condițiile legale, poate dispune clasarea.

Renunțarea la urmărirea penală și renunțarea la aplicarea pedepsei au, deci, momente și autorități diferite. Prima aparține fazei de urmărire penală și pornește de la lipsa interesului public în continuarea urmăririi. A doua este dispusă de instanță, după sesizarea ei, și presupune constatarea vinovăției, dar fără stabilirea și aplicarea unei pedepse.

Aici este necesară separarea dintre anularea permisului și suspendarea exercitării dreptului de a conduce. Sunt măsuri diferite.

Potrivit art. 114 alin. (1) lit. b) din O.U.G. nr. 195/2002, anularea permisului intervine atunci când titularul a fost condamnat definitiv pentru infracțiunile enumerate de text, între care art. 336 Cod penal. Renunțarea la aplicarea pedepsei nu este o hotărâre de condamnare. Din acest motiv, o asemenea soluție nu atrage anularea permisului în temeiul art. 114 alin. (1) lit. b).

Asta nu înseamnă însă că dreptul de a conduce este restituit fără o altă consecință administrativă. În forma actuală a art. 103 alin. (1) lit. c) din O.U.G. nr. 195/2002, suspendarea exercitării dreptului de a conduce operează pentru 180 de zile atunci când o faptă urmărită ca infracțiune contra siguranței circulației se finalizează, între altele, prin renunțarea la urmărirea penală sau prin renunțarea la aplicarea pedepsei.

Mai există însă o regulă importantă. Art. 103 alin. (1^1) prevede că, atunci când dovada înlocuitoare a fost eliberată fără drept de conducere, din perioada de suspendare se deduce perioada în care titularul nu a avut dreptul de a conduce. În cazul art. 336, art. 111 alin. (3) prevede eliberarea dovezii înlocuitoare fără drept de circulație.

Consecința practică este că nu poți spune corect nici că permisul este „anulat”, nici că se restituie pur și simplu imediat după renunțare. Poliția rutieră trebuie să aplice regimul de suspendare și să calculeze perioada care mai rămâne de executat după deducerea intervalului în care nu ai avut drept de conducere. Dacă acel interval a acoperit deja durata prevăzută de lege, efectul concret poate fi diferit de situația în care perioada fără drept a fost mai scurtă.

Reține. Renunțarea la aplicarea pedepsei evită anularea permisului care este legată de o condamnare definitivă, dar nu exclude suspendarea administrativă de 180 de zile prevăzută de art. 103 alin. (1) lit. c). Din această perioadă se deduce, în condițiile legii, timpul în care nu ai avut drept de conducere.

Soluția depinde mai întâi de existența infracțiunii și de probe. Dacă este incident unul dintre cazurile prevăzute de art. 16 Cod procedură penală, dosarul poate avea o soluție de clasare în faza de urmărire penală sau, după sesizarea instanței, o soluție corespunzătoare în judecată, inclusiv achitarea atunci când sunt îndeplinite condițiile legale.

Dacă fapta este dovedită și persoana răspunde penal, analiza se mută asupra soluției procesuale și a individualizării. În faza de urmărire penală poate fi examinată renunțarea la urmărirea penală, în condițiile art. 318 Cod procedură penală. După trimiterea în judecată, instanța poate analiza renunțarea la aplicarea pedepsei dacă sunt îndeplinite condițiile art. 80 Cod penal.

Dacă renunțarea la aplicarea pedepsei nu este justificată, rămâne soluția condamnării, cu individualizarea pedepsei și a modalității de executare potrivit regulilor aplicabile. Pentru faptele supuse regimului introdus prin Legea nr. 172/2024, amânarea aplicării pedepsei nu mai poate fi dispusă la art. 336.

Acesta este punctul care trebuie separat de toate celelalte. Legea din 2024 a închis calea amânării aplicării pedepsei, nu toate căile care pot conduce la o soluție fără condamnare.

Regimul actual al art. 336 este mai sever decât cel anterior datei de 3 iunie 2024: amenda a fost eliminată, iar amânarea aplicării pedepsei a fost exclusă. Renunțarea la aplicarea pedepsei a rămas însă în Codul penal și poate fi analizată atunci când sunt îndeplinite condițiile art. 80.

Decizia penală nr. 410/A din 11 martie 2026 a Curții de Apel București confirmă tocmai această distincție. O valoare ridicată a alcoolemiei nu dispare din analiză și nu devine lipsită de importanță, dar nici nu înlocuiește evaluarea tuturor împrejurărilor cerute de lege. Gravitatea concretă a faptei și datele referitoare la persoana judecată trebuie examinate împreună.

Renunțarea nu este o soluție automată și nu poate fi promisă într-un dosar anume. Poți verifica însă, de la început, dacă există impedimentele prevăzute de art. 80, ce elemente susțin sau contrazic gravitatea redusă și ce înscrisuri sunt relevante pentru situația personală. Separat, trebuie avut în vedere efectul administrativ asupra permisului: lipsa unei condamnări evită anularea în temeiul art. 114 alin. (1) lit. b), dar regimul actual prevede o suspendare de 180 de zile, cu deducerea perioadei în care nu ai avut drept de conducere.

Pentru praguri, recoltarea mostrelor biologice și regulile aplicabile de la oprirea în trafic, pagina despre alcool la volan tratează separat procedura. Dacă dosarul privește refuzul prelevării de mostre biologice, regimul juridic este diferit și este explicat pe pagina despre refuz recoltare probe. Textele privind renunțarea pot fi verificate în art. 80 Cod penal.