Vasile Nester
Avocat fondator
Avocat coordonator al cabinetului, dedicat exclusiv dreptului penal. Asigură asistență și reprezentare în toate fazele procesului penal, de la urmărirea penală și camera preliminară până la judecată și căile de atac, în București și în fața instanțelor din țară.
S-a remarcat în cauze dificile privind infracțiunile la regimul circulației rutiere, în special conducerea sub influența alcoolului sau a altor substanțe și refuzul ori sustragerea de la prelevarea de mostre biologice. A obținut în această materie soluții pe care puțini le credeau posibile, în dosare gestionate din faza de urmărire penală până în căile de atac. Este și astăzi solicitat în astfel de dosare, care rămân o componentă constantă a practicii sale.
Pe această experiență și-a construit practica în materia infracțiunilor privind regimul drogurilor, care ocupă în prezent o parte importantă a activității cabinetului. Apără persoane cercetate de DIICOT pentru trafic, introducere în țară, deținere pentru consum propriu, cultivare sau colete cu substanțe comandate online, din primele ore după percheziție sau reținere și până la soluționarea definitivă a cauzei. Urmărește îndeaproape evoluția legislației și a practicii judiciare în această materie, în special jurisprudența curților de apel.
Practica sa cuprinde, de asemenea, cauze de criminalitate economică și financiară, precum evaziunea fiscală, delapidarea, falsul și spălarea banilor; dosare de corupție și infracțiuni de serviciu instrumentate de DNA, între care abuzul în serviciu, luarea de mită și traficul de influență; precum și cauze de criminalitate organizată instrumentate de DIICOT.
Cu o activitate de peste un deceniu în dreptul penal, își fundamentează apărarea pe examinarea atentă a fiecărui act din dosar, în căutarea neregularităților procedurale, a cauzelor de nulitate și a contradicțiilor dintre mijloacele de probă. Analiza cuprinde, totodată, încadrarea juridică și opțiunile procesuale disponibile, inclusiv alternativele la executarea pedepsei.
Afilieri
-
Baroul București
-
Asociația Română de Drept și Afaceri Europene (ARDAE)
Organizație dedicată promovării dreptului și politicilor Uniunii Europene, prin cercetare juridică, dezbateri academice și cooperare internațională, cu accent pe protecția drepturilor omului și analiza impactului reglementărilor europene în România.
ardae.ro -
International Society of Substance Use Professionals (ISSUP)
Rețea profesională internațională, interdisciplinară, dedicată cercetării, schimbului de cunoștințe și politicilor privind consumul de substanțe.
issup.net
Solicită o programare
Descrie situația în formular, iar noi revenim cu o propunere de interval sau cu pașii următori.