Termeni și condiții
Date de identificare
Denumire: VASILE NESTER - CABINET DE AVOCAT
Formă de exercitare a profesiei: cabinet individual de avocat
Titular: av. Vasile Nester
Barou: Baroul București, membru al Uniunii Naționale a Barourilor din România (U.N.B.R.)
Înscris în barou: 10 noiembrie 2016, cu drept de concluzii la toate instanțele
Sediu profesional: București, Str. Roma, nr. 27, et. 1, ap. 3, Sector 1, cod poștal 011774
Birou (întâlniri cu clienții): București, Str. Constantin Rădulescu-Motru, nr. 13, et. 4, biroul nr. 43, Sector 4
Cod de identificare fiscală: RO45235660
Telefon: +40 (749) 989 988
E-mail: office@nester.ro
Profesia de avocat se exercită potrivit Legii nr. 51/1995 pentru organizarea și exercitarea profesiei de avocat, Statutului profesiei de avocat și Codului deontologic al avocatului român, disponibile pe site-ul U.N.B.R. (unbr.ro). Înscrierea poate fi verificată în Tabloul Național al Avocaților.
1. Accesul, utilizarea și vizitarea paginii de internet www.nester.ro (în continuare Site-ul) sunt supuse următoarelor condiții de utilizare și tuturor legilor și regulamentelor aplicabile. Accesând și utilizând Site-ul, acceptați, fără limitări sau calificări, aceste condiții detaliate mai jos. Dacă nu sunteți de acord sau nu acceptați, fără limitări sau calificări, Condițiile de Utilizare ale acestui Site, vă rugăm să îl părăsiți negreșit;
2. Site-ul și tot ceea ce cuprinde acesta, incluzând, fără limitare, toate textele, logo-uri, reprezentări stilizate, imagini statice, imagini dinamice, conținut multimedia prezentate pe Site (în continuare „Conținut”) sunt în proprietatea și sub dreptul de autor (copyright) al cabinetului de avocatură Nester Vasile, cu sediul profesional în București, str. Roma, nr. 27, et. 1, ap. 3, Sector 1, cod poștal 011774, având cod de identificare fiscală RO45235660, entitate organizată în conformitate cu legislația care reglementează exercitarea profesiei de avocat aplicabilă în România, fiind înregistrată și autorizată de către Baroul București (denumit în continuare Cabinetul), cu toate drepturile rezervate, cu excepția cazului în care nu este altfel specificat.
3. Scopul Site-ului este de a informa utilizatorii despre noutățile din domeniul juridic, activitatea desfășurată de Cabinet, precum și noutățile din domeniile în care activăm. Cabinetul nu își propune să realizeze nicio activitate comercială prin intermediul Site-ului. Consultațiile programate și plătite prin Site sunt activitate avocațială, prestată în condițiile Legii nr. 51/1995, și sunt reglementate la punctul 27. Este strict interzisă utilizarea oricărui Conținut fără permisiunea în scris a proprietarului Conținutului. De asemenea, vă informăm că vom asigura și impune în mod hotărât recunoașterea tuturor drepturilor, inclusiv cele de proprietate intelectuală, în conformitate cu legile în vigoare, ajungând dacă este cazul la acționarea celor vinovați de încălcarea dreptului de proprietate intelectuală și nu numai, în judecată prin instanțele competente;
4. Cabinetul acordă permisiunea de a utiliza Site-ul în condițiile după cum urmează:
5. Puteți descărca Conținutul, însă doar pentru folosul personal și non-comercial și cu condiția de a vă conforma cu informațiile referitoare la dreptul de autor (copyright) și alte drepturi de proprietate intelectuală cuprinse în Conținut;
6. Nu aveți permisiunea să copiați, să refolosiți, să reproduceți, să autorizați, să acordați o licență de folosire, să creați lucrări derivate din sau să transferați, să vindeți sau să folosiți Conținutul în alt mod, fără acordul în scris al Cabinetului;
7. Este interzis să folosiți Site-ul pentru a afișa sau transmite orice fel de material ce are caracter calomnios, abuziv, amenințător, fals, înșelător, de hărțuire, licențios, vulgar, obscen, scandalos, instigator, pornografic sau profanator, sau orice alt gen de material care poate constitui sau încuraja un comportament ce va putea da naștere unei infracțiuni sau ar putea conduce la răspundere civilă ori ar încălca în alt mod legea. În acest sens, Cabinetul va coopera cu oricare dintre autoritățile desemnate să aplice legea și se va conforma oricărei hotărâri judecătorești prin care se cere sau se ordonă acestui Site să dezvăluie identitatea oricărei persoane care ar afișa sau transmite orice fel de informație sau material de acest fel pe sau prin intermediul Site-ului, în limitele secretului profesional al avocatului;
8. Este interzis să utilizați Site-ul în scop de publicitate, pentru sine sau pentru altul;
9. Utilizarea acestui site este în totalitate pe contul dumneavoastră. În limitele permise de lege, Cabinetul nu este răspunzător pentru daune directe sau indirecte, de orice natură, ce ar rezulta din sau în legătură cu utilizarea acestui site sau a conținutului său. Cabinetul nu își asumă nicio responsabilitate și nu va fi răspunzător pentru nicio daună sau viruși care ar putea să vă infecteze computerul, tableta ori telefonul sau alte bunuri în urma accesării sau utilizării acestui site, sau descărcării oricărui material, informații, text, imagini video sau audio de pe acest site. Limitarea nu se aplică prejudiciilor cauzate cu intenție sau din culpă gravă (art. 1355 Cod civil) și nici răspunderii profesionale pentru consultațiile prestate potrivit punctului 27;
10. Mesajele transmise prin intermediul formularelor de contact de pe Site, respectiv prin intermediul adresei de e-mail menționată pe Site, sunt acoperite de secretul profesional și nu sunt oferite publicității. Întrebările și răspunsurile din secțiunea „Întrebări frecvente” sunt redactate de personalul abilitat de către Cabinet și nu reproduc mesaje primite. Dacă Cabinetul ar dori vreodată să folosească o întrebare primită, o va face numai cu acordul dumneavoastră expres, cerut separat pentru acel mesaj, și numai după eliminarea oricărui element care v-ar putea identifica.
11. Răspunsul acordat de către Cabinet, sub orice formă, la mesajul transmis de către dumneavoastră, are ca scop informarea și orientarea la modul general, fără să genereze o relație contractuală avocat-client și fără să creeze obligații reciproce. Astfel, rămâne la latitudinea dumneavoastră exclusivă să acționați în consecință, bazându-vă în întregime sau în parte pe sfatul primit. Cabinetul nu va prelua nicio responsabilitate pentru orice situații ce s-ar putea ivi din luarea deciziilor dumneavoastră în baza informațiilor conținute în răspunsul primit. Prezentul punct nu se aplică consultațiilor plătite, reglementate la punctul 27;
12. Cabinetul, în urma primirii unei întrebări, fie ea de natură juridică ori de altă natură, din partea dumneavoastră, ca utilizator al acestui Site, are alegerea exclusivă între a răspunde prin formularea unei opinii juridice scrise, on-line sau chiar prin intermediul mijloacelor de comunicare verbale, precum telefon. De asemenea, Cabinetul are posibilitatea de a răspunde în mod neoficial, printr-un răspuns succint ori chiar de a nu răspunde, fără a suporta niciun fel de consecință pe plan juridic; dispozițiile paragrafului anterior se aplică în totalitate. Pentru consultațiile rezervate și plătite, Cabinetul își asumă obligațiile de la punctul 27;
13. Orice informație ce se regăsește pe Site este cu titlu general și nu poate fi considerată ca reprezentând activitatea de asistență juridică pe care o oferă Cabinetul. Cabinetul nu își asumă răspunderea pentru niciun prejudiciu în ceea ce privește informațiile din domeniul juridic ce se regăsesc pe Site, în special dacă acestea sunt folosite de utilizatori în raport cu orice altă persoană fizică sau entitate juridică.
14. Sub nicio circumstanță, informațiile regăsite pe Site nu reprezintă activitatea de reprezentare în fața instanțelor sau altor instituții publice pe care Cabinetul o oferă în urma încheierii contractelor de asistență juridică. Niciun fel de activitate prevăzută de legislația care reglementează activitatea desfășurată de avocații din România nu va fi prestată de Cabinet fără încheierea unui contract de asistență juridică. Pentru consultația rezervată și plătită prin Site, contractul de asistență juridică se încheie prin plata onorariului, în condițiile descrise la punctul 27. Asistența sau reprezentarea într-un dosar se prestează numai pe baza unui contract separat.
15. Cabinetul poate modifica, sub orice aspect, ori poate șterge postarea dumneavoastră plasată în cadrul Site-ului, cum, de altfel, poate modifica orice caracteristici ale acesteia;
16. Site-ul poate conține link-uri către alte site-uri aflate în proprietatea sau operate de alte părți decât Cabinetul. Astfel de link-uri vă sunt furnizate pentru a le folosi numai dacă veți considera oportun. Cabinetul nu controlează și nu este răspunzător pentru conținutul și condițiile de confidențialitate sau securitate și de funcționalitatea acestor site-uri. Fără a se limita la cele mai sus enunțate, Cabinetul își declină în mod special orice răspundere dacă aceste site-uri: (i) încalcă drepturile de proprietate intelectuală ale unei terțe părți; (ii) sunt inexacte, incomplete sau conțin informații înșelătoare; (iii) nu oferă o securitate adecvată; (iv) conțin viruși sau alte elemente cu caracter distructiv; sau (v) sunt licențioase sau calomnioase;
17. De asemenea, Cabinetul nu autorizează conținutul sau orice alte produse și servicii prevăzute pe astfel de site-uri. Dacă intrați printr-un link pe astfel de site-uri sau pe acest site, vă asumați personal riscul, fără a exista în acest sens permisiunea Cabinetului;
18. Este interzisă utilizarea acestui Site pentru a posta sau transmite orice fel de material ilegal, de amenințare, fals, înșelător, abuziv, de hărțuire, defăimător, vulgar, obscen, scandalos, incendiar, pornografic, profan sau orice alt material care ar putea constitui sau încuraja un comportament care ar putea fi considerat criminal, poate da naștere responsabilității civile sau viola orice lege. Cabinetul va coopera deplin cu orice autorități care aplică legea sau orice ordin judiciar care solicită sau ordonă deținătorilor acestui Site să releve identitatea persoanelor care postează sau transmit astfel de informații sau materiale, în limitele secretului profesional al avocatului; sunteți de acord ca deținătorii acestui Site, la alegerea acestora, să înceteze sau să întrerupă utilizarea de către dvs. a site-ului în momentul nerespectării prezenților Termeni de Utilizare;
19. În momentul suspendării sau încetării despre care s-a făcut vorbire la paragraful anterior, dumneavoastră trebuie (a) să încetați utilizarea site-ului și (b) să distrugeți orice copii făcute după orice parte a conținutului său. Nu veți considera Cabinetul răspunzător pentru daunele, costurile, răspunderile, cheltuielile (inclusiv costurile avocaților) și sumele pentru înțelegerile legate de orice proces, pretenție sau acțiune depusă de către un terț împotriva Site-ului drept rezultat al (a) neglijenței, defectuoasei reprezentări, erori sau omisiuni din partea dvs. sau (b) încălcării din partea dvs. a Termenilor de Utilizare și a legilor sau regulamentelor de aplicare;
20. Utilizați acest site pe propria responsabilitate. În limitele permise de lege, nici Cabinetul, nici terții implicați în crearea, producerea sau livrarea site-ului nu sunt responsabili pentru daunele directe, indirecte, punitive, incidentale, speciale, logice sau alte daune legate de utilizarea acestui site sau a conținutului, indiferent dacă se realizează pe baza unui contract, responsabilitate strictă sau altă modalitate, chiar cu avertizarea privind posibilitatea unor astfel de daune. Excepțiile de la punctul 9 se aplică și aici;
21. Aceste Condiții de Utilizare și utilizarea acestui site sunt guvernate de legile române. Instanțele competente din România vor avea jurisdicție exclusivă asupra oricăror și tuturor disputelor ce vor apărea din sau se vor referi la sau vor fi în legătură cu prevederile Condițiilor de Utilizare și/sau Conținutul Site-ului sau în cazul disputelor în care aceste Condiții de Utilizare și/sau acest Site vor fi considerate fapte relevante pentru astfel de dispute. Dacă sunteți consumator, această clauză nu vă lipsește de protecția pe care v-o dă legea statului în care aveți reședința obișnuită și nici de dreptul de a vă adresa instanțelor de la domiciliul dumneavoastră;
22. De asemenea, Site-ul este conform dispozițiilor Legii 51/1995 privind organizarea și exercitarea profesiei de avocat și Statutului aceleiași profesii, sub toate aspectele, subliniind că scopul acestuia este informarea utilizatorilor asupra legislației și practicii judiciare din România, precum și modalităților de exercitare a drepturilor prevăzute de lege în scopul apărării intereselor personale ori ale unei terțe persoane.
23. Întreg conținutul acestui site poate fi modificat și vă este oferit „ca atare” fără a se oferi nicio garanție de niciun fel, fie aceasta expresă sau implicită;
24. Cabinetul poate, în orice moment și fără notificare prealabilă, să revizuiască această pagină – aceste condiții de utilizare – prin actualizarea acestora. Sunteți obligat să respectați oricare și toate astfel de revizuiri și de aceea va trebui să vizitați această pagină a site-ului nostru în mod regulat pentru a lua la cunoștință condițiile de utilizare actualizate. Pentru o consultație deja rezervată și plătită se aplică termenii în vigoare la data plății.
25. Prevederile acestui document se completează cu dispozițiile Politicii de cookie, ale Politicii de confidențialitate și ale Notei de informare GDPR.
26. Articolele și paginile de practică explică reguli generale și practică judiciară. Ele nu țin locul unei analize pe dosarul tău și nu pot fi invocate ca sfat juridic. Fiecare situație are detalii care schimbă răspunsul.
27. Consultanța on-line plătită. Dacă rezervi și plătești o consultație prin site, plata se face prin procesatorul afișat la checkout; cabinetul nu primește și nu stochează datele cardului. Prețul afișat este cel final.
Procesatorul de plăți este Stripe. Onorariul afișat la rezervare include TVA și nu se adaugă alte costuri. Consultația durează aproximativ 60 de minute și are loc, după formatul ales, prin apel video pe WhatsApp sau la biroul cabinetului. Potrivit Statutului profesiei de avocat, consultația poate fi acordată verbal sau în scris.
Încheierea contractului. Contractul de asistență juridică se încheie în formă scrisă, în condițiile art. 28 din Legea nr. 51/1995 și ale Statutului profesiei de avocat, și poate fi încheiat și prin mijloace de comunicare la distanță. Plata onorariului pentru consultația oferită pe Site valorează acceptarea ofertei și încheierea contractului de asistență juridică în forma prevăzută de Anexa I la Statutul profesiei de avocat, având ca obiect consultația rezervată și ca onorariu suma achitată; celelalte clauze ale modelului rămân nemodificate. Data încheierii contractului este data confirmării plății. După plată primești pe e-mail o copie a contractului și factura fiscală.
Verificarea conflictului de interese. După confirmarea plății verificăm că nu asistăm deja o persoană cu interese contrare în aceeași cauză. Dacă există un conflict de interese, te anunțăm imediat, nu putem acorda consultația, iar onorariul se restituie integral, pe același instrument de plată.
Dreptul de retragere. Ca persoană fizică ai, în principiu, 14 zile în care poți renunța la un serviciu contractat la distanță, conform OUG nr. 34/2014. Pentru ca ședința să poată avea loc mai devreme de acest termen, îți cerem la plată acordul expres de a începe prestarea imediat; în acel caz, după consultația efectuată, dreptul de retragere se stinge. Dacă anulezi înainte de ședință, suma se restituie integral, pe același instrument de plată.
Cum te retragi. Folosești funcția „Retrageți-vă din contract aici”, din e-mailul de confirmare a rezervării, unde indici numele, rezervarea și adresa de e-mail la care vrei confirmarea, apoi apeși „Confirmați retragerea”. Primești imediat, pe e-mail, confirmarea retragerii, cu data și ora. Poți transmite retragerea și printr-un mesaj la office@nester.ro sau folosind formularul-tip de retragere din anexa la OUG nr. 34/2014. Suma se restituie în cel mult 14 zile de la retragere.
Anulare și reprogramare. Poți anula din linkul primit pe e-mail. Dacă noi anulăm sau nu putem onora intervalul, primești banii înapoi integral.
28. Secretul profesional. Tot ce ne comunici prin Site, pe e-mail, telefonic sau pe WhatsApp, în legătură cu o situație juridică, este acoperit de secretul profesional al avocatului, potrivit art. 11 din Legea nr. 51/1995, chiar dacă nu încheiem un contract. Consultațiile nu se înregistrează.
Reclamații
Ne poți scrie direct la office@nester.ro. Răspundem în cel mult 30 de zile. Ai de asemenea acces la procedurile de soluționare alternativă a litigiilor ale Autorității Naționale pentru Protecția Consumatorilor (SAL), al căror link se află în subsolul site-ului. Platforma europeană de soluționare online a litigiilor (SOL) a fost închisă de Comisia Europeană la 20 iulie 2025 și nu mai poate fi folosită. Nemulțumirile privind conduita profesională a avocatului pot fi adresate și Baroului București.