Infracțiuni rutiere

Permis reținut pentru alcoolemie: cât durează și când se anulează

Un permis reținut pentru alcoolemie rămâne la poliție până la clasare, până la renunțarea la urmărirea penală sau până la rămânerea definitivă a hotărârii, potrivit art. 111 din O.U.G. nr. 195/2002. Legea nu prevede un termen maxim, iar la art. 336 dreptul de a conduce nu poate fi prelungit.

Permis de conducere românesc și o dovadă înlocuitoare pe biroul unui polițist rutier

Într-un dosar cercetat sub aspectul art. 336 Cod penal, permisul de conducere se reține, iar dovada înlocuitoare se eliberează fără drept de circulație. Pentru această situație nu poți cere prelungirea dreptului de a conduce, deoarece art. 111 alin. (6) din O.U.G. nr. 195/2002 permite prelungirea numai atunci când dovada inițială a fost eliberată cu drept de circulație.

Legea nu stabilește un termen maxim separat pentru cât timp rămâne permisul reținut pentru alcoolemie. Durata depinde de evoluția dosarului penal. Există însă două aspecte care trebuie cunoscute de la început: contestația privind durata procesului penal poate fi folosită numai în condițiile stricte prevăzute de Codul de procedură penală, iar suspendarea administrativă de 180 de zile care poate urma unor soluții fără condamnare nu se calculează întotdeauna de la zero. Perioada în care nu ai avut dreptul să conduci se deduce, în condițiile art. 103 alin. (11) din O.U.G. nr. 195/2002.

Mai jos explicăm separat reținerea permisului, dovada fără drept, durata dosarului, contestația privind durata procesului, suspendarea de 180 de zile, anularea permisului și condițiile în care poți obține un nou permis după o condamnare definitivă.

De ce ai permisul reținut pentru alcoolemie?

Temeiul este art. 111 alin. (1) lit. b) din O.U.G. nr. 195/2002. Textul prevede reținerea permisului atunci când titularul a săvârșit una dintre infracțiunile enumerate, între care art. 336 Cod penal.

Reținerea permisului este o măsură tehnico-administrativă. Potrivit art. 97 alin. (1) lit. a) și alin. (2), ea se dispune de poliția rutieră, de regulă odată cu constatarea faptei, iar titularului i se eliberează o dovadă înlocuitoare. Măsura nu este o pedeapsă și nu presupune existența unei hotărâri de condamnare.

În practică, într-un dosar de alcool la volan, permisul poate fi reținut înainte ca buletinul de analiză toxicologică să fie disponibil. Rezultatul probelor biologice stabilește ulterior dacă este depășit pragul penal și cum trebuie continuată cauza. Diferența dintre valoarea etilotestului și cea din sânge este explicată în articolul despre pragul de alcoolemie de la care fapta este infracțiune.

Art. 111 alin. (1) lit. b) include și alte infracțiuni rutiere, între care art. 3361, art. 337 și art. 335 alin. (2) Cod penal. Regula privind reținerea și dovada fără drept este, așadar, relevantă și în dosarele de refuz al recoltării de probe biologice. Efectele ulterioare ale fiecărei infracțiuni trebuie însă analizate separat.

Ce înseamnă dovada fără drept de circulație?

Dovada fără drept de circulație înseamnă că, din momentul eliberării ei, persoana în cauză nu mai poate conduce niciun vehicul pentru care legea cere permis. Art. 111 alin. (2) prevede că, la reținerea permisului, se eliberează o dovadă înlocuitoare cu sau fără drept de circulație. Pentru art. 336, art. 111 alin. (3) rezolvă expres situația: dovada se eliberează fără drept de circulație.

Aceeași regulă se aplică, între altele, pentru art. 3361, art. 337 și art. 335 alin. (2). Separat, art. 111 alin. (3) prevede dovadă fără drept și pentru contravenția de conducere sub influența băuturilor alcoolice de la art. 102 alin. (3) lit. a).

Potrivit art. 97 alin. (3), perioada în care titularul permisului nu are dreptul să conducă se consideră perioadă de suspendare a exercitării dreptului de a conduce. Această regulă devine importantă mai târziu, dacă dosarul se finalizează prin una dintre soluțiile pentru care art. 103 alin. (1) lit. c) prevede suspendarea de 180 de zile.

Reținerea, suspendarea și anularea sunt trei măsuri distincte, pe care persoanele cu care am discutat le confundă frecvent, iar de distincția dintre ele depinde răspunsul la aproape orice întrebare despre permis. Reținerea este măsura tehnico-administrativă prin care permisul este luat și se eliberează dovada. Suspendarea înseamnă că dreptul de a conduce nu poate fi exercitat pentru o perioadă determinată de lege. Anularea înseamnă încetarea valabilității permisului și, dacă vrei să conduci din nou, trebuie să îndeplinești condițiile legale pentru obținerea unui nou permis.

Cât durează un permis reținut pentru alcoolemie?

Durata unui dosar penal pentru conducerea unui vehicul sub influența alcoolului nu este standardizată. Două cauze cu un probatoriu asemănător pot fi soluționate în intervale foarte diferite, în funcție de volumul de activitate al organului de cercetare penală și al parchetului, de rapiditatea efectuării analizelor sau expertizelor și de actele care mai trebuie administrate în dosar. 

Diferențele pot apărea inclusiv între dosare instrumentate în aceeași localitate. Unele cauze avansează constant, în timp ce altele pot rămâne perioade îndelungate fără efectuarea unor acte relevante de urmărire penală. Din acest motiv, nu se poate estima de la început, cu precizie, data la care dosarul va fi soluționat.

Spre exemplu, la Parchetul de pe lângă Judecătoria Sectorului 2 București, la Parchetul de pe lângă Judecătoria Sectorului 6 București, la Parchetul de pe lângă Judecătoria Cornetu sau Buftea, la Parchetul de pe lângă Judecătoria Bacău, Brașov, Constanța, Târgoviște, dosarele pot sta cu anii în faza de urmărire penală, pe când la alte parchete precum Parchetul de pe lângă Judecătoria Sectorului 1 București, Parchetul de pe lângă Judecătoria Sectorului 3 ori Sectorului 4 București, dosarele pot sta doar câteva luni în faza de urmărire penală.

Dacă procedura depășește o durată rezonabilă și sunt îndeplinite condițiile legale, poate fi formulată contestația privind durata procesului penal, prevăzută de art. 4881-4886 Cod procedură penală. Acesta este mecanismul procedural prin care se poate solicita stabilirea unui termen pentru soluționarea cauzei, fără ca judecătorul să poată anticipa soluția sau să indice procurorului ce probe trebuie administrate.

Așadar, nu există în O.U.G. nr. 195/2002 un termen maxim distinct după care permisul reținut într-un dosar de art. 336 se restituie automat. Cât timp situația permisului depinde de dosarul penal, durata practică este legată de ritmul urmăririi penale și, dacă se dispune trimiterea în judecată, de durata procedurilor în instanță.

Art. 111 alin. (6) arată, în materia prelungirii dreptului de a conduce, că măsura poate funcționa până la dispunerea clasării, renunțării la urmărirea penală sau, după caz, până la rămânerea definitivă a hotărârii judecătorești. Pentru un dosar de art. 336, problema este însă că dovada inițială este fără drept de circulație, astfel încât mecanismul prelungirii nu poate fi folosit.

De aceea, nu este corect să pornești de la ideea că permisul trebuie restituit după 30, 90 sau 180 de zile numai pentru că a trecut acel interval de la oprirea în trafic. Aceste termene apar în alte instituții ale legislației rutiere și nu transformă reținerea din dosarul penal într-o măsură cu durată fixă.

Poți cere prelungirea dreptului de a conduce la art. 336?

Nu, dacă permisul a fost reținut pentru fapta cercetată sub aspectul art. 336 Cod penal. Art. 111 alin. (6) permite procurorului sau instanței să prelungească dreptul de a conduce cu perioade de cel mult 90 de zile numai în cazurile în care s-a eliberat o dovadă cu drept de circulație.

La art. 336, art. 111 alin. (3) impune însă dovada fără drept de circulație. Nu există, așadar, un drept temporar care să poată fi prelungit. O cerere întemeiată pe art. 111 alin. (6) nu poate transforma o dovadă fără drept într-una cu drept de circulație.

Prelungirea este relevantă în alte ipoteze. De exemplu, art. 111 alin. (4) reglementează situația conducătorului implicat într-un accident cu victime care a încălcat o regulă de circulație: în anumite cazuri dovada se eliberează cu drept pentru 15 zile, iar atunci poate deveni aplicabil mecanismul de prelungire.

Ce poți face dacă dosarul cu permis reținut pentru alcoolemie stagnează?

Așa cum am precizat anterior, remediul procesual creat special pentru o procedură care depășește durata rezonabilă este contestația privind durata procesului penal, reglementată de art. 4881-4886 Cod procedură penală. Ea nu urmărește obținerea unei anumite soluții și nu îi permite judecătorului să îi spună procurorului ce probe să administreze. Scopul ei este accelerarea procedurii.

În cursul urmăririi penale, contestația poate fi formulată după cel puțin un an de la începerea urmăririi penale. În judecata în primă instanță, termenul este de cel puțin un an de la trimiterea în judecată. Pentru căile de atac, legea cere cel puțin 6 luni de la sesizarea instanței cu respectiva cale de atac.

În urmărirea penală, competența aparține judecătorului de drepturi și libertăți de la instanța care ar fi competentă să judece cauza în primă instanță. În cursul judecății sau al unei căi de atac, contestația este soluționată de instanța ierarhic superioară celei pe rolul căreia se află cauza.

Poți formula contestația dacă dosarul este încă in rem?

Răspunsul cere o distincție între textul legii și practica noastră. Formulăm asemenea contestații și înainte ca persoana în cauză să dobândească formal calitatea de suspect, iar judecătorii le-au admis, stabilind un termen de soluționare.

Cu toate acestea, din punct de vedere juridic, art. 4881 alin. (2) enumeră titularii contestației: suspectul, inculpatul, persoana vătămată, partea civilă și partea responsabilă civilmente; în cursul judecății, și procurorul. Persoana față de care se fac acte de cercetare într-o urmărire penală începută numai cu privire la faptă, dar care nu a dobândit formal calitatea de suspect, nu apare în enumerare. Prin urmare, teoretic, nu ar fi trebuit să ne fie admise contestațiile. Practic însă, ne sunt admise. Noi spunem că odată ajuns buletinul de analiză toxicologică, dosarul este complet și pregătit de prima audiere, astfel că acordarea calității de suspect de către organul de urmărire penală este una formală. În realitate, există toate indiciile că persoana a săvârșit o anumită faptă, astfel că se impune admiterea contestației privind durata procesului penal.

În sens contrar, Curtea Constituțională a analizat în mod repetat exact această problemă și a menținut soluția legislativă. Prin Decizia nr. 26/2021, precum și prin jurisprudența anterioară și ulterioară la care aceasta trimite, Curtea a reținut că persoana față de care sunt realizate acte de cercetare în cursul unei urmăriri penale in rem, fără a avea una dintre calitățile prevăzute de art. 4881 alin. (2), nu este titular al contestației. Redăm formula Curții, pentru că este obiecția pe care o ridică procurorul ori de câte ori contestația vine din partea unei persoane cercetate in rem.

Fragment din jurisprudență

Persoana cercetată în fapt, fără calitatea procesuală cerută de lege, „nu are dreptul de a promova contestația privind durata procesului penal”.

Curtea Constituțională, Decizia nr. 26 din 19 ianuarie 2021.

Jurisprudența Curții Europene a Drepturilor Omului privind momentul material al formulării unei acuzații, inclusiv cauza Brusco împotriva Franței, poate avea relevanță în alte discuții despre garanțiile procesuale. Ea nu modifică însă, prin ea însăși, enumerarea titularilor din art. 4881 alin. (2), iar jurisprudența Curții Constituționale este explicită asupra acestei probleme.

Nici Decizia nr. 7/2022 a Înaltei Curți nu schimbă această concluzie. Recursul în interesul legii privește modul în care judecătorul stabilește termene pentru finalizarea urmăririi penale în cauze cu autori neidentificați. El nu stabilește că o persoană care nu are calitatea procesuală prevăzută de art. 4881 alin. (2) dobândește dreptul de a formula contestația.

În concluzie, în pofida textelor de lege, noi continuăm să formulăm contestații privind durata procesului penal atunci când apreciem că este depășită o perioadă rezonabilă de timp de la începerea urmăririi penale în rem chiar dacă clientul nostru nu a dobândit calitatea de suspect. În fond, scopul pentru care a fost edictat acest text de lege este tocmai pentru a ocroti persoana de problema tergiversării soluționării dosarelor penale, iar rezultatele până la data publicării acestui articol au fost pozitive.

Cum se judecă contestația privind durata procesului?

Judecătorul informează procurorul sau instanța pe rolul căreia se află cauza, solicită dosarul ori o copie certificată și informează celelalte persoane prevăzute de lege. Contestația se soluționează în cel mult 20 de zile de la înregistrare, prin încheiere, în camera de consiliu, cu citarea părților și a subiecților procesuali principali și cu participarea procurorului.

La aprecierea caracterului rezonabil al duratei sunt avute în vedere, între altele, natura și obiectul cauzei, complexitatea ei, numărul de participanți, dificultatea administrării probelor, faza procesuală, conduita contestatorului și a celorlalți participanți, comportamentul autorităților și eventualele modificări legislative.

Un dosar de alcool la volan poate avea un probatoriu relativ concentrat, dar acest lucru nu înseamnă că orice dosar vechi de peste un an va conduce automat la admiterea contestației. Judecătorul verifică activitatea efectiv desfășurată, motivele întârzierii și circumstanțele concrete ale cauzei.

Dacă admite contestația, judecătorul stabilește termenul în care procurorul trebuie să rezolve cauza sau instanța trebuie să o soluționeze și stabilește perioada în care o nouă contestație nu poate fi formulată. Nu poate anticipa soluția dosarului și nu poate da îndrumări asupra problemelor de fapt sau de drept care țin de fond.

Fragment din jurisprudență

În cauzele cu autori neidentificați, judecătorul poate stabili „termene în vederea finalizării urmăririi penale”, precum și termenul pentru o nouă contestație.

Înalta Curte de Casație și Justiție, Decizia nr. 7/2022, recurs în interesul legii.

Ce se întâmplă cu permisul după clasare, renunțare sau amânare?

Această etapă este cea în care circulă cele mai multe informații inexacte, inclusiv în materiale mai vechi despre permis. Art. 103 alin. (1) lit. c) din O.U.G. nr. 195/2002 prevede o suspendare de 180 de zile atunci când fapta a fost urmărită ca infracțiune contra siguranței circulației pe drumurile publice și procurorul sau instanța dispune una dintre soluțiile indicate de text: clasarea sau achitarea în condițiile art. 16 alin. (1) lit. b) teza a II-a Cod procedură penală, renunțarea la urmărirea penală, renunțarea la aplicarea pedepsei ori amânarea aplicării pedepsei, dacă nu a fost dispusă obligația prevăzută de art. 85 alin. (2) lit. g) Cod penal.

Nu orice clasare intră, așadar, automat în această ipoteză. Pentru clasare și achitare, art. 103 alin. (1) lit. c) indică expres cazul de la art. 16 alin. (1) lit. b) teza a II-a, adică situația în care fapta nu a fost săvârșită cu vinovăția prevăzută de lege.

Mai important, cele 180 de zile nu se adaugă automat peste întreaga perioadă în care ai stat deja fără drept de conducere. Art. 103 alin. (11) prevede expres că, dacă dovada nu a fost prelungită sau a fost eliberată fără drept de conducere, din perioada de suspendare de la alin. (1) lit. c) se deduce perioada în care titularul nu a avut dreptul să conducă, în sensul art. 97 alin. (3).

Prin urmare, dacă ai stat deja fără drept de conducere o perioadă egală sau mai mare decât suspendarea prevăzută de art. 103 alin. (1) lit. c), nu pornește încă un interval integral de 180 de zile de la data soluției. Poliția rutieră trebuie să facă deducerea prevăzută de lege. Dacă perioada anterioară este mai scurtă, se execută numai diferența rămasă.

Există însă o condiție suplimentară pentru restituirea permisului în cauzele privind art. 336, art. 3361 sau art. 337. Potrivit art. 113 alin. (13), la expirarea suspendării de la art. 103 alin. (1) lit. c), titularul trebuie să prezinte dovada realizării examinării medicale prevăzute de art. 22 alin. (1). Dacă nu prezintă rezultatul, art. 113 alin. (14) permite retragerea permisului până la prezentarea lui. Aceste dispoziții introduse prin O.U.G. nr. 84/2024 se aplică faptelor săvârșite începând cu intrarea lor în vigoare.

În articolul despre renunțarea la aplicarea pedepsei la art. 336 sunt explicate separat condițiile și efectele acestei soluții.

Când se anulează permisul după un dosar de alcoolemie?

Anularea este diferită de reținere și de suspendare. Pentru dosarele de alcool la volan, temeiul principal este art. 114 alin. (1) lit. b): permisul eliberat de autoritatea română se anulează atunci când titularul este condamnat definitiv pentru una dintre infracțiunile enumerate, între care art. 336, art. 3361 și art. 337 Cod penal.

Prin urmare, la art. 336, anularea nu depinde de cuantumul concret al pedepsei și nici de executarea ei în penitenciar. O condamnare definitivă pentru infracțiunea enumerată în art. 114 alin. (1) lit. b) este suficientă pentru măsura administrativă a anulării.

Art. 114 alin. (1) lit. d) reglementează separat situația în care, prin hotărâre definitivă, instanța a aplicat pedeapsa complementară a interzicerii dreptului de a conduce anumite categorii de vehicule, prevăzută de art. 66 alin. (1) lit. i) Cod penal.

Anularea permisului nu este pronunțată ca atare de instanța penală. Potrivit art. 97 alin. (5), ea se dispune de poliția rutieră pe a cărei rază de competență s-a produs fapta, în baza situației juridice rezultate din hotărârea definitivă. Prin urmare, nu vei regăsi în hotărârea penală de condamnarea mențiuni privind anularea permisului de conducere și nici data la care vei putea da examen în vederea redobândirii dreptului de a conduce.

Ce se întâmplă dacă ai obținut permisul în timpul dosarului?

Ipoteza privește, în practică, persoana cercetată pentru conducere fără permis [art. 335 alin. (1) Cod penal], care obține permisul în timpul dosarului. Pentru alcool sau substanțe psihoactive la volan [art. 336 alin. (1) și (2) Cod penal] situația nu se pune în aceiași termeni, întrucât persoana în cauză avea deja permis, iar acesta a fost reținut. Art. 114 alin. (1) lit. f) reglementează o situație distinctă: permisul obținut în perioada în care titularul era cercetat sau judecat pentru anumite infracțiuni rutiere poate fi anulat dacă ulterior intervine o condamnare definitivă în condițiile textului.

Pentru înțelesul noțiunii de „cercetat” ne raportăm la Hotărârea prealabilă nr. 414/2025 a Înaltei Curți, prin care s-a stabilit că textul privește numai urmărirea penală desfășurată in personam, adică după dobândirea calității procesuale corespunzătoare. Redăm dezlegarea, pentru că este obligatorie pentru instanțe și închide o discuție care apărea frecvent în dosarele rămase mult timp in rem.

Fragment din jurisprudență

În art. 114 alin. (1) lit. f), noțiunea de „cercetat” „se referă doar la desfășurarea urmăririi penale in personam”.

Înalta Curte de Casație și Justiție, HP nr. 414/2025.

Această distincție este importantă mai ales în dosarele care rămân o perioadă în faza in rem. Simplul fapt că exista un dosar penal cu privire la faptă nu echivalează, pentru lit. f), cu situația în care persoana era deja cercetată in personam.

Cum obții un nou permis după anulare?

După anulare nu se restituie vechiul permis. Trebuie să te prezinți la examen pentru obținerea unui nou permis, după ce este îndeplinită una dintre situațiile prevăzute de art. 24 alin. (6) din O.U.G. nr. 195/2002.

  • au trecut 6 luni de la data executării pedepsei amenzii sau a pedepsei în regim de privare de libertate;
  • a trecut un an de la grațierea totală ori a restului de pedeapsă, de la rămânerea definitivă a hotărârii prin care s-a dispus suspendarea executării pedepsei sub supraveghere sau de la împlinirea termenului de prescripție a executării pedepsei;
  • a intervenit amnistia;
  • interzicerea dreptului de a conduce anumite categorii de vehicule, prevăzută de art. 66 alin. (1) lit. i) Cod penal, a fost executată integral ori a încetat în alt mod prevăzut de lege;
  • a intervenit reabilitarea.

Art. 24 alin. (61) cere, în plus, dovada că persoana este aptă din punct de vedere medical pentru prezentarea la examen în vederea obținerii unui nou permis pentru categoriile avute anterior.

Obținerea unui nou permis nu presupune, însă, reluarea integrală a cursurilor unei școli de conducători auto. Ordinul MAI nr. 268/2010 reglementează distinct situația persoanei al cărei permis a fost anulat și nu îi cere fișa de școlarizare prin care ceilalți candidați dovedesc absolvirea pregătirii teoretice și practice. Trebuie însă îndeplinite condițiile prevăzute de art. 24 alin. (6) din O.U.G. nr. 195/2002 și întocmit dosarul de examinare prevăzut pentru această situație. Vechiul art. 116, citat încă în unele materiale online despre redobândirea permisului, a fost abrogat în 2023. Pentru forma actuală a procedurii trebuie verificat art. 24 alin. (6) și următoarele.

Examenul presupune din nou atât proba teoretică, cât și proba practică. Pentru categoria B, testul teoretic conține 26 de întrebări, iar promovarea presupune cel puțin 22 de răspunsuri corecte. După promovarea probei teoretice urmează proba practică pe traseu. În cazul persoanei al cărei permis a fost anulat, calificativul „admis” la proba teoretică este valabil un an de la înregistrarea în aplicația informatică de examinare.

Pentru înscriere trebuie dovedită atât aptitudinea medicală pentru categoria solicitată, cât și aptitudinea psihologică pentru conducerea autovehiculelor pe drumurile publice. Proba practică se susține cu un autovehicul care îndeplinește condițiile tehnice prevăzute pentru examen, inclusiv dotarea cu dublă comandă, iar asta înseamnă că trebuie să apelezi la o școală de șoferi pentru închirierea mașinii pentru ziua examenului (traseu).

Ce riști dacă conduci cu permisul reținut și fără drept de circulație?

Conducerea în perioada în care nu ai dreptul să conduci poate atrage o nouă răspundere penală, de această dată pentru art. 335 alin. (2) Cod penal. Faptul că ai asupra ta o dovadă înlocuitoare nu ajută dacă pe aceasta este menționat că este fără drept de circulație.

Nu există o distanță minimă care să transforme conducerea în faptă permisă. Mutarea autoturismului câțiva metri pe un drum public poate întruni, în funcție de situația concretă, elementele infracțiunii. Dacă prima cauză este încă în curs, noua faptă poate genera un dosar distinct și probleme suplimentare de încadrare și individualizare.

Dacă problema dosarului privește dreptul de a conduce, regimul art. 335 este explicat pe pagina despre conducerea fără permis sau cu dreptul de a conduce suspendat.

Ce verifici într-un dosar cu permis reținut pentru alcoolemie?

Înainte să discuți despre durata reținerii sau despre restituire, pune pe aceeași cronologie actele care stabilesc situația permisului și stadiul dosarului.

  1. Temeiul exact pentru care a fost reținut permisul și ce scrie pe dovada înlocuitoare.
  2. Dacă dovada este cu sau fără drept de circulație.
  3. Data începerii urmăririi penale și, separat, data la care ai dobândit calitatea de suspect, dacă s-a dispus continuarea urmăririi penale in personam.
  4. Actele de urmărire penală efectuate și perioadele reale de inactivitate ale dosarului.
  5. Dacă s-a împlinit termenul minim care permite o contestație privind durata procesului și dacă ai calitatea procesuală cerută de art. 4881 alin. (2).
  6. Soluția prin care s-a închis dosarul și temeiul ei exact, pentru a stabili dacă art. 103 alin. (1) lit. c) este sau nu aplicabil.
  7. Numărul de zile în care nu ai avut drept de conducere, deoarece această perioadă se deduce din suspendarea de 180 de zile în condițiile art. 103 alin. (11).
  8. Dacă pentru restituire este necesară examinarea medicală prevăzută de art. 113 alin. (13).
  9. Dacă există o condamnare definitivă care atrage anularea permisului potrivit art. 114.

Ce trebuie să reții despre permisul reținut pentru alcoolemie?

Într-un dosar de art. 336, permisul este reținut și dovada se eliberează fără drept de circulație. Din acest motiv nu poate fi folosită procedura de prelungire cu până la 90 de zile prevăzută de art. 111 alin. (6). Dacă dosarul durează nerezonabil, contestația privind durata procesului devine relevantă după împlinirea termenului legal. Legea o rezervă persoanelor care au una dintre calitățile prevăzute de art. 488^1 alin. (2), însă, astfel cum am arătat mai sus, o formulăm și în dosarele rămase in rem, atunci când apreciem că durata a depășit un termen rezonabil.

Dacă dosarul se finalizează printr-o soluție dintre cele prevăzute de art. 103 alin. (1) lit. c), suspendarea este de 180 de zile, însă perioada în care ai fost deja fără drept de conducere se deduce. Pentru art. 336, art. 3361 și art. 337 poate fi necesară și examinarea medicală înainte de restituire, în condițiile introduse prin O.U.G. nr. 84/2024.

Dacă intervine o condamnare definitivă pentru art. 336, permisul se anulează potrivit art. 114 alin. (1) lit. b), iar revenirea la volan presupune obținerea unui nou permis în condițiile art. 24. Pentru analiza dosarului penal propriu-zis, pagina despre alcool la volan explică separat încadrarea, probele și soluțiile posibile.

Întrebări frecvente

Legea nu prevede un termen maxim. Potrivit art. 111 alin. (6) din O.U.G. nr. 195/2002, reținerea produce efecte până la dispunerea clasării, până la renunțarea la urmărirea penală sau până la rămânerea definitivă a hotărârii judecătorești. În practică, intervalul depășește de regulă un an.

Nu, la art. 336 Cod penal. Prelungirea cu câte cel mult 90 de zile, prevăzută de art. 111 alin. (6), se poate dispune numai în cazurile în care s-a eliberat o dovadă cu drept de circulație. La art. 336, alin. (3) impune eliberarea dovezii fără drept de circulație.

Poți formula contestație privind durata procesului penal, potrivit art. 488¹ și următoarele Cod procedură penală, după cel puțin un an de la începerea urmăririi penale. Judecătorul de drepturi și libertăți o soluționează în cel mult 20 de zile și, dacă o admite, stabilește termenul în care procurorul trebuie să rezolve cauza.

Textul enumeră suspectul, inculpatul, persoana vătămată, partea civilă și partea responsabilă civilmente. Persoana care nu a dobândit formal calitatea de suspect întâmpină, deci, o problemă de admisibilitate. Există soluții care, invocând jurisprudența Curții Europene a Drepturilor Omului din cauza Brusco împotriva Franței, au admis astfel de contestații, însă practica rămâne neuniformă.

Nu neapărat. Art. 103 alin. (1) lit. c) din O.U.G. nr. 195/2002 prevede o suspendare a exercitării dreptului de a conduce de 180 de zile în cazul clasării, al achitării în condițiile art. 16 alin. (1) lit. b) teza a doua, al renunțării la urmărirea penală, al renunțării la aplicarea pedepsei și al amânării aplicării pedepsei fără obligația de a nu conduce. Modul de calcul față de perioada deja executată se verifică la serviciul rutier.

La condamnare definitivă pentru una dintre infracțiunile enumerate la art. 114 alin. (1) lit. b), între care art. 336 și art. 337, sau când instanța a aplicat pedeapsa complementară a interzicerii dreptului de a conduce, potrivit lit. d). Anularea se dispune de poliția rutieră, în baza hotărârii definitive.

Prin susținerea examenului, după îndeplinirea uneia dintre condițiile din art. 24 alin. (6) din O.U.G. nr. 195/2002, respectiv 6 luni de la executarea amenzii sau a pedepsei privative de libertate, un an de la rămânerea definitivă a hotărârii de suspendare sub supraveghere, amnistia, executarea integrală a interzicerii dreptului de a conduce sau reabilitarea. Este necesară și dovada că ești apt medical.

Nu. Perioada este considerată suspendare a dreptului de a conduce, potrivit art. 97 alin. (3), iar conducerea în acest interval atrage un al doilea dosar, pentru infracțiunea prevăzută de art. 335 alin. (2) Cod penal, reținută în concurs cu prima.

Surse principale

Hotărârile menționate provin atât din practica Cabinetului de Avocatură NESTER, cât și din jurisprudența analizată în pregătirea strategiilor de apărare pentru dosarele pe care le gestionăm. De asemenea, precizăm că materialul are caracter general și informativ și nu înlocuiește analiza juridică a unei situații concrete. Legislația și practica judiciară se pot modifica după data actualizării.

Revizuit juridic la de av. Vasile Nester.

Programează o discuție