Circumstanțele atenuante la traficul de droguri: ce acceptă instanțele în 2026

Codul penal cunoaște, concret, două categorii. Circumstanțele atenuante legale, de la art. 75 alin. (1), sunt obligatorii când există. Ele sunt provocarea, depășirea limitelor legitimei apărări sau ale stării de necesitate și acoperirea integrală a prejudiciului material. Ultima este exclusă expres pentru infracțiunile „privind regimul juridic al drogurilor”. Primele trei nu apar, în general, în practică, în dosarele de trafic. Rămân, prin urmare, circumstanțele atenuante judiciare de la alin. (2), pe care instanța le poate reține, fără să fie obligată însă.

Lit. a) privește „eforturile depuse de infractor pentru înlăturarea sau diminuarea consecințelor infracțiunii”. Lit. b) privește „împrejurările legate de fapta comisă, care diminuează gravitatea infracțiunii sau periculozitatea infractorului”. În dosarele de droguri, prima este aproape imposibil de obținut. Traficul este o infracțiune de pericol: consecința se produce în momentul faptei și nu mai poate fi „înlăturată”. A doua este, de aceea, obiectivul în dosarele clienților.

Potrivit art. 76 alin. (1), în cazul în care există circumstanțe atenuante, limitele speciale ale pedepsei se reduc cu o treime. Reducerea se face o singură dată, indiferent de numărul atenuantelor reținute, și privește doar pedeapsa principală. Judecătorul stabilește pedeapsa în noul interval. Această arhitectură vine din Codul penal din 2009. Expunerea de motive a legii arată că s-a renunțat la coborârea obligatorie sub minim. Tot acolo se spune că „a fost înlăturată circumstanța privitoare la conduita bună a infractorului anterior săvârșirii infracțiunii”. Conduita bună rămâne, astfel, un criteriu general de individualizare. Curtea de Apel Alba Iulia a invocat chiar acest pasaj.

Înseamnă împrejurări obiective, concomitente cu săvârșirea faptei. Ele trebuie să arate că fapta concretă este mai puțin gravă decât forma tipică a infracțiunii. Sau trebuie să arate că autorul este, în contextul faptei, mai puțin periculos. Formula vine, de altfel, din practica Înaltei Curți. Într-o decizie a Secției penale din 1 octombrie 2018, redată în doctrină (M. Udroiu, Fișe de drept penal, 2021) și invocată de un tribunal într-un dosar de trafic judecat la Craiova, instanța supremă a tranșat problema. Elementele pozitive anterioare sau posterioare faptei, care caracterizează persoana, „nu se confundă cu împrejurările ce pot constitui circumstanțe atenuante judiciare”. Potrivit aceleiași decizii, contează, în schimb, „elemente care particularizează de o așa manieră contribuția sa la fapta comisă ori poziția sa subiectivă [...], încât reflectă, în contextul faptei, o periculozitate incontestabil scăzută a autorului său”.

Formularea art. 75 alin. (2) lit. b) lasă impresia unei aplicări largi, însă cerința ca împrejurarea să fie concomitentă faptei îi restrânge sensibil sfera. Curtea de Apel Oradea a reținut că, prin această cerință, legiuitorul a exclus împrejurările anterioare primului act de executare și pe cele ulterioare consumării infracțiunii, indiferent dacă privesc persoana inculpatului, fapta sau desfășurarea procesului penal.

Consecința practică este una singură. Tot ce ține de persoană înainte de faptă (vârsta, lipsa antecedentelor, studiile, locul de muncă, familia, caracterizările) merge la art. 74. La fel merge tot ce ține de conduita de după faptă: recunoașterea, regretul, cooperarea, terapia. Cu alte cuvinte, aceste elemente aleg pedeapsa între limitele obișnuite, dar nu coboară limitele. Curtea de Apel Iași a reținut acest lucru printr-o formulare plăcută nouă.

Lipsa antecedentelor penale este împrejurarea pe care avocații o invocă cel mai des în sprijinul atenuantei, însă instanțele o valorifică, de regulă, numai la stabilirea pedepsei între limitele legale, potrivit art. 74.

De exemplu, Curtea de Apel București a spus că „lipsa antecedenței penale reprezintă normalitatea și nicidecum circumstanțe atenunate [sic]”. Un tribunal, în motivarea redată de Curtea de Apel Bacău, a reținut la fel. Lipsa antecedentelor, colaborarea cu organele judiciare și locul de muncă sunt „stări de fapt normale în societatea contemporană”, nu „împrejurări excepționale”. Curtea de Apel Iași a vorbit despre „elemente de normalitate”. De asemenea, Curtea de Apel Pitești a adăugat că buna conduită anterioară „nu înlătură consecințele infracțiunii săvârșite”. Acestea privesc sănătatea publică, nu persoana inculpatului. Mai mult, Curtea de Apel Timișoara a avertizat că individualizarea nu este o adunare de elemente favorabile.

Recunoașterea vinovăției aduce reducerea cu o treime de la art. 396 alin. (10) din Codul de procedură penală. Instanțele refuză, în atare context, cu o largă majoritate să o valorifice a doua oară, ca atenuantă judiciară. Curtea de Apel Craiova a numit această încercare „dublă eficiență juridică”. Curtea de Apel Ploiești a spus că recunoașterea nu poate fi „dublu recompensată” prin art. 76. Curtea de Apel Alba Iulia a adăugat, la rândul ei, că recunoașterea nu creează „o obligație a judecătorului de condamnare a inculpatului la limita minimă”.

În practica noastră folosim, totuși, o excepție pe care o considerăm notabilă, și anume o hotărâre a Curții de Apel Timișoara în care aceasta a reținut, contrar primei instanțe, lit. b) pentru un inculpat cooperant. Acesta descrisese amplu, în urmărirea penală, activitatea celorlalți și se prezentase la organele judiciare, deși avea 13 acte materiale cu cocaină. A cumulat, astfel, reducerea pentru recunoaștere cu cea pentru atenuantă.

Curtea de Apel Suceava a procedat la fel pentru „conduita de cooperare activă și utilă”, alături de cantitățile reduse și de timpul scurs. Sunt două hotărâri contra curentului. Ele pot fi invocate, cu prudență, când cooperarea a fost timpurie, amplă și verificabilă.

Împrejurări care privesc fapta. Concret: cantitatea foarte mică, actul unic sau puține acte, lipsa oricărui câștig, rolul de executant fără inițiativă. La fel: consumul propriu ca mobil și contextul personal particular din momentul faptei. Niciuna dintre aceste circumstanțe atenuante la traficul de droguri nu funcționează singură și automat. În practică, curțile le cer în combinație și le compară cu „forma tipică” a traficului.

Curtea de Apel Cluj a reținut atenuanta pentru 4,36 g de droguri de mare risc. Erau fracționate în șase plicuri și date fără nicio contraprestație. A spus-o, de altfel, chiar în stare de recidivă postcondamnatorie (fapta nouă comisă înainte de executarea pedepsei anterioare).

În același sens, Curtea de Apel Oradea a reținut atenuanta pentru un singur act material cu 5,39 g. Substanța fusese descoperită la percheziție, fără dovada unei activități repetate.

Curtea de Apel Constanța a acceptat 1,03 g de MDMA oferite gratuit la un festival, „fiind depistați imediat”. Curtea de Apel București a acceptat 0,24 g de ketamină la un inculpat și, la altul, 30 de comprimate dintr-un medicament, faptă „în mod vădit una lipsită de gravitate”. La Bacău, pentru 1,17 g de substanță psihoactivă vândută în nouă pliculețe, tribunalul a reținut atenuanta, iar curtea nu a pus-o în discuție. La Cluj, o cantitate prea mică pentru a fi cântărită a adus atenuanta. Curtea a observat că ar fi lipsit de coerență ca ea să fie refuzată „tocmai pentru fapta cea mai puțin gravă dintre cele patru”.

Curtea de Apel București a reținut atenuanta pentru doi tineri consumatori. Ei vânduseră colaboratorului cu identitate protejată 1,23 g și 1,04 g de cocaină, fără să fie adevărații beneficiari ai tranzacțiilor.

În același sens, Curtea de Apel Craiova a judecat un singur act de vânzare de 1,66 g de cocaină către investigatorul sub acoperire. Autorul era un consumator aflat în dependență, care între timp și-a tratat dependența. Ce înseamnă vânzarea către un investigator pentru pedeapsă și ce nu, am scris separat în articolul despre investigatorul sub acoperire.

Cantitatea nu este, totuși, singurul criteriu. Curtea de Apel Oradea a menținut atenuanta pentru un transportator. El ridicase un troler cu canabis la comanda altcuiva, pentru un beneficiu nesemnificativ, deși cantitatea era mare.

Parchetul susținuse că rolul în mecanismul infracțional este doar primul criteriu de individualizare de la art. 74. Curtea a respins, însă, apelul. Pe aceeași linie, Curtea de Apel Suceava a reținut lit. b) pentru un inculpat care doar a remis coinculpatului cantitatea cerută de investigator. El nu inițiase tranzacția și nu negociase. Curtea de Apel București a reținut-o, la rândul ei, pentru cel „cooptat și influențat” de coinculpați, cu rol redus. Curtea de Apel Alba Iulia a confirmat atenuanta reținută de tribunal pentru lipsa inițiativei și influența concubinului.

Aceeași curte a refuzat însă, într-un alt dosar, argumentul unei persoane care susținea că fusese atrasă în trafic de tatăl ei. Ea avea 71 de acte materiale, inclusiv vânzări către minori. Tribunalul reținuse că „nu se comporta precum un copil angrenat de părinte într-o activitate pe care nu și-o dorea, ci, dimpotrivă, a adoptat comportamentul unui traficant de droguri”, iar curtea a confirmat că împrejurările invocate privesc persoana, nu fapta. Diferența dintre cele două dosare stă în inițiativă și amploare. Pe de altă parte, Curtea de Apel Cluj a refuzat atenuanta unui cărăuș, pentru că „cantitatea de droguri exclude orice așa-zisă împrejurare legată de fapta comisă”. Curtea de Apel Timișoara a făcut la fel pentru un transport de 30 de kilograme. Rolul minor ajută, așadar, doar dacă nu este contrazis de amploare.

Pentru o înțelerere deplină a subiectului analizat, cu titlu exemplificativ mai arătăm că instanța de control judiciar din Timișoara a reținut atenuanta pentru un tânăr de 19 ani care introdusese droguri în țară pentru consum propriu, pe fondul unei traume, și începuse o terapie.

Decizia este, totuși, la limita regulii concomitenței, pentru că valorifică și conduita de după faptă. Prima instanță refuzase atenuanta tocmai pentru acest motiv. În același sens, Curtea de Apel Craiova a confirmat atenuanta pentru un import de 56 g pentru consum propriu. Tribunalul reținuse că autorul nu avea legătură cu mediile infracționale din România. La Iași, tribunalul a reținut atenuanta pentru 1,01 g de canabis introduse în țară pentru consum, iar curtea a menținut-o. În schimb, pentru 100 g de canabis deținute „pentru consum”, tribunalul a considerat cantitatea „incompatibilă cu reținerea circumstanței atenuante”, iar Curtea de Apel Oradea a confirmat. Diferența dintre consum și trafic, cu toate criteriile ei, este tratată în articolul despre trafic sau consum propriu.

Împrejurările respinse de instanțe sunt, în practică, mult mai numeroase decât cele primite, iar motivarea refuzului este adesea mai utilă pentru pregătirea apărării decât cea a admiterii. Aceeași împrejurare, cum ar fi cantitatea redusă sau numărul mic de acte materiale, poate conduce la soluții diferite, pentru că instanța o apreciază împreună cu celelalte date ale dosarului: natura substanței, durata activității, sumele obținute și modul de operare.

Curtea de Apel Cluj a refuzat atenuanta pentru 0,96 g de 3-CMC vândute într-un singur act, cu 50 de euro. Motivul: nu era „un incident singular, născut exclusiv dintr-o conjunctură nefastă”, iar cantitatea redusă a fost valorificată doar la art. 74. Curtea de Apel Timișoara a spus că 4,29 g și 4,56 g de 2-CMC nu sunt cantități neglijabile. A adăugat că 500 de lei nu este o sumă mică.

Curtea de Apel Craiova a reținut atenuanta pentru doi inculpați cu două sau trei acte. Argumentele: „cantitatea mică de droguri, numărul redus al actelor materiale, durata redusă de derulare a activității infracționale, sumele de bani relativ mici obținute din vânzarea drogurilor”. Decizia de la Timișoara a refuzat-o pentru două acte cu sume chiar mai mici: 500 de lei față de 1.000 de lei pe tranzacție la Craiova. Cele două hotărâri merită citite față în față. Ele arată cât de mult depinde rezultatul de instanță.

Curtea de Apel Craiova a refuzat, în schimb, atenuanta pentru un singur act cu 15,11 g de cocaină. De asemenea, un tribunal, în motivarea redată de Curtea de Apel Galați, a spus că „un număr redus de acte materiale nu este de natură a diminua „per se” gravitatea infracțiunii”. Curtea de Apel Iași a judecat trei acte de 0,51 g, 0,57 g și 8,82 g. Ele nu justifică, potrivit curții, reducerea sub minimul rezultat din recunoaștere. Prin urmare, cantitatea mică se cântărește împreună cu natura substanței, numărul actelor, durata, sumele și modul de operare.

Lipsa câștigului nu ajută dacă se datorează intervenției organelor. Așa a observat Curtea de Apel Iași într-un dosar de colet interceptat. Nici oferirea gratuită nu ajută automat. Curtea de Apel Craiova a înlăturat atenuanta, și odată cu ea suspendarea, într-un dosar de oferire izolată de cocaină. Nici actul unic nu a contat: lipsa repetabilității nu diminuează gravitatea, ci se valorifică la art. 74. Cuvântul „lipsa” este anonimizat în textul publicat al hotărârii; îl redăm între paranteze drepte.

Vânzarea exclusiv către colaboratorul autorizat, invocată ca dovadă că drogurile nu au ajuns la consumatori, a fost acceptată ca element la București. A fost refuzată însă la Oradea. Acolo curtea a reținut că inculpatul „a avut disponibilitate și interes să efectueze tranzacții cu droguri în mod repetat”. Curtea de Apel Cluj a adăugat un criteriu. Cel care avea opt acte materiale, doar o parte către colaborator, și o sursă proprie de aprovizionare nu era un simplu intermediar.

Dependența poate fi citită, de asemenea, în ambele sensuri. Curtea de Apel Galați a înlăturat atenuanta reținută de tribunal, cu pierderea suspendării. Inculpatul vindea ca să își asigure consumul.

Un tribunal, în motivarea redată de Curtea de Apel Iași, a spus la fel: „Eventuala dependență de droguri nu poate justifica sau relativiza activitatea de trafic”. Prin urmare, dependența ajută la atenuantă doar când activitatea a rămas în cadrul consumului. Exemple: oferirea între concubini sau intermedierea episodică fără beneficiu. Ea devine un argument contra când a devenit sursă de venit. Despre felul în care instanțele cântăresc dependența în ambele direcții, am scris în articolul despre deținerea de droguri pentru consum propriu.

De exemplu, Curtea de Apel București a refuzat să vadă în boala inculpatului o justificare a traficului.

Starea de sănătate rămâne, totuși, un criteriu de la art. 74 și un motiv pentru amânarea sau întreruperea executării, pe bază de expertiză medico-legală. Evenimentele de după faptă nu intră, de asemenea, în atenuantă. Curtea de Apel Bacău s-a pronunțat despre decesul mamei inculpatului, survenit după sentință. Este „un eveniment exterior și independent de persoana apelantului”. De asemenea, Curtea de Apel Timișoara a respins argumentul trolerului „găsit”. Relevant este ce a făcut inculpatul după ce a descoperit drogurile: nu a anunțat autoritățile, le-a păstrat și le-a valorificat. „Simpla invocare a unei împrejurări favorabile, contrazisă de conduita concretă ulterioară a inculpatului, nu poate fundamenta reținerea unei circumstanțe atenuante judiciare.”

Curtea de Apel București a trasat, totodată, o limită logică. La infracțiunea de deținere pentru consum propriu, cantitatea mică este inerentă faptei și nu poate fi valorificată din nou.

Aceeași curte a adăugat că atenuanta se analizează distinct pentru fiecare infracțiune din concurs. Nu este „posibilă extinderea automată a acelorași considerente asupra tuturor faptelor”. Astfel, în același dosar, atenuanta a fost menținută pentru trafic, dar înlăturată pentru deținere și pentru substanțe psihoactive. Nu toate au aceleași aprecieri. Curtea de Apel Cluj a spus exact invers: o cantitate prea mică pentru a fi cântărită coboară gravitatea „sub nivelul avut în vedere de legiuitor la stabilirea limitelor de pedeapsă”, deși aceste limite acoperă „deținerea oricărei cantități destinate consumului propriu”. Curtea de Apel Craiova a reținut-o, la rândul ei, pentru o cantitate redusă de cocaină cu concentrație redusă.

În legătură cu acest aspect, practica privind circumstanțele atenuante la traficul de droguri este împărțită. Timpul scurs de la faptă este, prin definiție, ulterior faptei, deci nu intră în regula concomitenței. Totuși, mai multe curți l-au valorificat, unele ca atenuantă, altele doar la stabilirea pedepsei. De exemplu, un complet de la Curtea de Apel București, Secția a II-a, a reținut lit. b) valorificând, alături de cantitatea redusă și de faptul că inculpatul fusese prins înainte să vândă, un proces de aproximativ șase ani de la flagrant. A făcut-o cu trimitere la jurisprudența Curții Europene privind termenul rezonabil.

Pedeapsa a scăzut, astfel, de la 1 an și 11 luni la 1 an (fapta fiind anterioară Legii nr. 45/2023, curtea a aplicat legea mai favorabilă, cu limite de la 2 la 7 ani închisoare; reducerea cu o treime pentru recunoașterea faptei, potrivit art. 396 alin. 10 CPP, le-a coborât între 1 an și 4 luni și 4 ani și 8 luni, interval în care se situa și pedeapsa de la fond, iar a doua reducere cu o treime, pentru circumstanța atenuantă, între 10 luni și 20 de zile și 3 ani, 1 lună și 10 zile).

În schimb, un alt complet, de această dată de la Secția I a aceleiași curți a înlăturat, în două dosare, atenuanta reținută de Tribunalul București pentru timpul scurs. Intervalele erau de aproximativ 3 ani și 5 luni, respectiv 6 ani. Motivarea a fost că textul cere împrejurări legate de faptă. Curtea a păstrat însă argumentul la art. 74 și a fixat pedepsele la minim. Într-unul dintre aceste dosare, tribunalul invocase o hotărâre a Curții Europene împotriva Danemarcei și dreptul la un remediu efectiv.

Curtea de Apel Constanța a menținut atenuanta pentru un inculpat trimis în judecată la peste trei ani și jumătate de la faptă. În acest interval, cum constatase tribunalul, nu existaseră acte de urmărire penală și nicio altă faptă imputată.

De asemenea, Curtea de Apel Oradea a reținut „perioada îndelungată de la data săvârșirii primelor acte materiale”, din 2018, „perioadă care nu îi poate fi imputată inculpatului”. Curtea de Apel Suceava a observat că, într-un interval mare de timp, „periculozitatea lor și-a pierdut inevitabil din intensitate”. Înalta Curte, într-o decizie din martie 2018 redată în aceeași lucrare de doctrină, a menținut atenuanta pentru inculpați care au stat ani de zile în incertitudine. Între timp, ei își conformaseră conduita legii.

Pe de altă parte, Curtea de Apel Craiova a înlăturat atenuanta într-un dosar în care tribunalul invocase și vechimea faptei, de trei ani. Parchetul arătase că întârzierea venea din mandate de aducere neexecutate, inculpatul fiind plecat din țară, iar curtea a cerut împrejurări concomitente faptei. Curtea de Apel Alba Iulia a spus, totodată, că perioada arestului preventiv „nu poate constitui un temei pentru reducerea pedepsei”.

Convenția nu obligă, în sine, instanța să reducă pedeapsa pentru durata procesului. Curtea Europeană a stabilit însă, în cauze precum Beck împotriva Norvegiei, că reducerea pedepsei este un remediu valabil pentru depășirea termenului rezonabil. Condiția este ca instanța să recunoască clar încălcarea și să reducă pedeapsa „în mod expres și măsurabil”. Criteriile sunt complexitatea cauzei, conduita inculpatului, conduita autorităților și miza. De aceea, dacă invoci durata procesului, adresează rugămintea instanței să menționeze în cuprinsul hotărârii cu cât reduce pedeapsa pentru acest motiv. O reducere nespecificată, topită în individualizare, nu este un remediu în sensul Convenției; în plus, nu poate fi verificată în apel.

Denunțul are regimul lui: art. 15 din Legea 143/2000 sau art. 19 din Legea 682/2002, cu înjumătățirea limitelor, dacă față de persoana denunțată s-a dispus continuarea urmăririi penale. Când acest rezultat lipsește, apărarea încearcă adesea să „recupereze” denunțul prin lit. a), ca efort de diminuare a consecințelor. Curțile refuză, de regulă, această cale spre circumstanțele atenuante la traficul de droguri cu două argumente.

Curtea de Apel Cluj, cu trimitere la doctrină, a explicat de ce lit. a) nu se potrivește unei infracțiuni de pericol.

Curtea de Apel Târgu Mureș a fost și mai categorică. Ea a calificat drept „nelegală” reținerea lit. a) de către prima instanță „în urma nenumăratelor denunțuri”, cum scria sentința. Pedeapsa a crescut, astfel, de la 2 ani și 6 luni cu suspendare la 4 ani cu executare. Curtea de Apel Cluj a numit, într-o altă cauză, formularea de denunțuri nevalorificate un comportament „lăudabil”, dar incompatibil cu textul.

Al doilea argument îl expunem pe baza unei hotărâri a Curții de Apel Craiova.

Curtea de Apel Iași a spus, de asemenea, același lucru: legiuitorul a reglementat expres, prin art. 15, condițiile în care denunțul produce efecte. Dacă ele nu sunt întrunite, denunțul nu devine atenuantă pe altă cale. Curtea de Apel București a înlăturat, în apelul parchetului, o atenuantă reținută de tribunal tocmai pentru denunțuri. Motivarea: denunțul „constituie cauză specială de reducere a limitelor de pedeapsă”, nu împrejurare legată de faptă.

O singură decizie cunoaștem, a Curții de Apel Oradea, care a reținut lit. a) pentru denunțuri nevalorificate, alături de terapia antidrog. Le-a încadrat „în sfera eforturilor depuse în vederea limitării pericolului social”. Este o excepție, contrazisă de alte decizii ale aceleiași curți. Tot la Oradea, o altă decizie a menținut lit. a) pentru terapie și reintegrare doar pentru că apelase numai inculpatul. Denunțul nevalorificat rămâne, de regulă, un criteriu de la art. 74, cu reduceri efective ale cuantumului la Iași, Cluj și Bacău, dar fără reducerea limitelor.

De altfel, nici depunerea voluntară a unor sume de bani nu înseamnă „înlăturarea consecințelor”. Curtea de Apel Timișoara a refuzat lit. a) unui inculpat care depusese 10.000 de lei. Confiscarea specială „nu are natura unui prejudiciu civil pe care inculpatul îl repară voluntar”; ea este o măsură de siguranță. În plus, „pericolul social creat prin această activitate nu este reparat prin facilitarea ulterioară a confiscării sumelor de bani”. Curtea de Apel Alba Iulia a spus la fel despre acoperirea parțială a sumei confiscate. Curtea de Apel Constanța a tratat, totodată, conducerea polițiștilor la drogurile îngropate ca simplă recunoaștere, valorificată deja prin art. 396 alin. (10).

Ordinea este dată de art. 79 alin. (1) din Codul penal: limitele se reduc succesiv prin aplicarea dispozițiilor privitoare la tentativă, circumstanțe atenuante și cazuri speciale de reducere a pedepsei, în această ordine. Cazurile speciale sunt recunoașterea vinovăției (o treime) și denunțul (jumătate). Reducerile se aplică una peste alta, pe limitele deja reduse. Rezultatul aritmetic este, de altfel, același indiferent de ordine. Când există și cauze de majorare (recidivă, infracțiune continuată), art. 79 alin. (3) impune întâi reducerile, apoi majorările. Același text permite cumulul atenuantei cu o agravantă. Curtea de Apel Cluj a reținut lit. b) alături de agravanta specială a oferirii către un minor, constatând că „nu este identificabilă vreo interdicție legală de reținere simultană de circumstanțe atenuante (indiferent de tipul lor) și circumstanțe agravante”.

• trafic de droguri de mare risc, art. 2 alin. (2): de la 5 la 15 ani; cu recunoaștere, de la 3 ani și 4 luni la 10 ani; cu atenuantă în plus, de la 2 ani, 2 luni și 20 de zile la 6 ani și 8 luni;
• trafic de droguri de risc, art. 2 alin. (1): de la 3 la 10 ani; cu recunoaștere, de la 2 ani la 6 ani și 8 luni; cu atenuantă în plus, de la 1 an și 4 luni la 4 ani, 5 luni și 10 zile;
• deținere pentru consum propriu de droguri de mare risc, art. 4 alin. (2): de la 6 luni la 3 ani; cu ambele reduceri, de la 2 luni și 20 de zile la 1 an și 4 luni;
• trafic de mare risc cu denunț valorificat: de la 5 la 15 ani; cu atenuantă, de la 3 ani și 4 luni la 10 ani; cu înjumătățire, de la 1 an și 8 luni la 5 ani; cu recunoaștere, de la 1 an, 1 lună și 10 zile la 3 ani și 4 luni.

Triplul cumul este, de altfel, real. Curtea de Apel București a ajuns, la trafic de droguri de risc, de la un minim de 3 ani la unul de 8 luni. Ordinea a fost denunț, apoi recunoaștere, apoi atenuantă. Pentru fapte comise înainte de intrarea în vigoare a Legii 45/2023, instanțele aplică limitele vechi, ca lege mai favorabilă. Acestea sunt de la 2 la 7 ani la droguri de risc și de la 5 la 12 ani la mare risc. Cu atenuantă și recunoaștere, traficul de mare risc pe legea veche ajunge, de exemplu, la limite de la 2 ani, 2 luni și 20 de zile la 5 ani și 4 luni.

La amendă, reducerea pentru atenuantă este de o treime, iar cea pentru recunoaștere de o pătrime. Amândouă se aplică limitelor zilelor-amendă, nu cuantumului unei zile.

Odată reținută atenuanta, pedeapsa trebuie, prin urmare, să încapă în noile limite. Curtea de Apel Bacău a corectat o sentință care depășise maximul redus.

La traficul de droguri de mare risc, intern sau internațional, suspendarea sub supraveghere este exclusă pentru faptele săvârșite după 24 martie 2024, întrucât art. 15¹ din Legea nr. 143/2000, introdus prin Legea nr. 58/2024, interzice suspendarea indiferent de cuantumul pedepsei. Pentru că pedeapsa se execută oricum în detenție, miza circumstanței atenuante se mută pe cuantum, adică pe durata efectivă a privării de libertate. La traficul de droguri de risc, prevăzut de art. 2 alin. (1), suspendarea rămâne posibilă, iar atenuanta, adăugată recunoașterii, coboară minimul la 1 an și 4 luni. Regimul interdicției și situațiile în care aceasta nu se aplică sunt tratate în articolul despre pedeapsa la traficul de mare risc.

În multe dintre dosarele de trafic soluționate în definitiv de curțile de apel până la data publicării prezentului articol, reducerile de pedeapsă au venit din art. 74, fără circumstanțe atenuante la traficul de droguri. Curțile au coborât pedepsele cu luni sau ani, fără să reducă limitele, pentru cantitate, număr de acte, perioadă, rol și conduită după faptă. Curtea de Apel Cluj a formulat această soluție de mijloc.

De aceea, cererea de circumstanțe atenuante la traficul de droguri nu trebuie să fie singura. Pe primul plan stau împrejurările faptei, pentru art. 75 alin. (2) lit. b). Pe al doilea stă persoana, pentru art. 74. Pe al treilea stă modalitatea de executare; aici contează raportul de evaluare, familia, munca, caracterizările și, în fine, pașii făcuți pentru a ieși din consum. Un judecător care refuză atenuanta poate, totuși, fixa pedeapsa la minim și, la droguri de risc, o poate suspenda.

Încheiem prin a preciza faptul că judecătorul nu judecă doar o faptă, judecă un om. Diferența dintre o pedeapsă cu executare și una cu suspendare, ori dintre trei ani și doi ani de detenție, ține adesea de câteva împrejurări ale faptei, dovedite sau rămase nedovedite, și de felul în care a fost prezentată persoana din spatele ei. De aceea, un avocat specializat în dosare de droguri construiește această latură încă din primele zile ale dosarului și solicită la timp probele de care depind circumstanțele atenuante la traficul de droguri, astfel încât, la dezbateri, ele să se afle deja la dosar, într-o formă pe care instanța o poate verifica.

Cabinetul de Avocatură NESTER, din București, asigură asistență juridică și reprezentare în dosarele de trafic de droguri și în cauzele instrumentate de DIICOT, de la primele acte de urmărire penală până la judecata în apel. Avocatul fondator, Vasile Nester, împreună cu avocații colaboratori ai cabinetului, pregătește apărarea pe ambele planuri ale dosarului: încadrarea juridică și probele privind fapta, pe de o parte, circumstanțele atenuante și individualizarea pedepsei, pe de altă parte. Activitatea cabinetului este dedicată exclusiv dreptului penal, ceea ce ne permite să urmărim îndeaproape evoluția legislației privind drogurile și a practicii curților de apel. Dacă ești cercetat pentru trafic de droguri sau dacă o persoană apropiată se află în această situație, o discuție purtată la timp cu un avocat penalist te ajută să înțelegi ce împrejurări pot fi dovedite și ce consecințe are fiecare opțiune procedurală.