CBD legal în România: ce spune legea despre THC, flori și uleiuri (2026)

Cannabidiolul este un cannabinoid natural, produs de planta de cannabis, fără efect psihotrop recunoscut. Întrebarea dacă CBD este legal în România pornește, de aceea, de la tabelele legii. Laboratoarele de analiză a drogurilor îl descriu în aceiași termeni în fiecare raport de constatare. Spre deosebire de THC, el nu este înscris nici în tabelele Legii nr. 143/2000, nici în anexa Legii nr. 339/2005 privind regimul plantelor, substanțelor și preparatelor stupefiante și psihotrope. Deținerea sau vânzarea CBD pur nu este, de aceea, infracțiune la regimul drogurilor. Curtea de Apel Alba Iulia a redat, de exemplu, definițiile de laborator dintr-un dosar cu rezină de cannabis. Rezina conținea toți cei trei compuși.

Prezența CBD într-o probă nu schimbă, în practică, nimic. Ea este doar notată. Ceea ce decide calificarea este THC. Curtea de Apel Iași a judecat, de exemplu, un dosar în care vameșii inventariaseră, printre altele, o „foiță din cânepă industrială pentru țigări”. Laboratorul a găsit pe o foiță numai CBD. Acea probă nu a intrat, prin urmare, în acuzație, pentru că nu conținea substanțe controlate. Condamnarea la 7 ani de închisoare a privit, în schimb, celelalte droguri aduse din Olanda, de la MDMA și LSD la cannabis și rezină.

Rapoartele de constatare din hotărârile analizate au un tipar comun. Ele spun dacă proba conține THC, CBD sau CBN. Ele nu spun, însă, în ce concentrație. Această limită a laboratorului este, de altfel, punctul în care se joacă dosarele cu produse CBD. Decizia Curții de Apel Brașov o arată.

Lipsa CBD din tabelele legii penale nu înseamnă, totuși, că produsele cu CBD circulă liber. Cannabidiolul este considerat „aliment nou” în sensul Regulamentului (UE) 2015/2283, neautorizat la nivelul Uniunii la data hotărârilor analizate. Introducerea pe piață a unui aliment nou neautorizat este, de aceea, contravenție, potrivit art. 7 alin. (1) din HG nr. 592/2018, cu amendă de la 3.000 la 6.000 de lei. În plus, Ordinul comun nr. 244/401/2005 al ministerelor agriculturii și sănătății trece planta Cannabis sativa L. pe lista plantelor periculoase pentru consumul uman. Acestea nu pot fi vândute, prin urmare, ca atare sau ca supliment alimentar.

În dosarul de la Brașov, instanța de fond a reținut, concret, că CBD „nu face obiectul acuzației”. Acuzația a privit produsele cu THC. Regimul administrativ al CBD și regimul penal al THC sunt, așadar, două lucruri diferite, iar întrebarea „este CBD legal în România?” primește, prin urmare, două răspunsuri.

Parchetul a cerut, în același dosar, aceste verificări în scris. Ministerul Sănătății a răspuns că niciuna dintre societăți nu avea autorizațiile din Legea nr. 339/2005, iar Institutul de Bioresurse Alimentare că nu exista nicio notificare pentru un supliment pe bază de cânepă sau CBD. Singura cerere depusă, pentru semințe decorticate, nu fusese finalizată.

Legea nr. 143/2000 definește drogurile ca plantele și substanțele stupefiante ori psihotrope sau amestecurile care le conțin, înscrise în tabelele I-III (art. 1 lit. b). Drogurile de risc sunt, potrivit aceluiași articol, cele din tabelul III (art. 1 lit. d). „Cannabis, rezină de cannabis și ulei de cannabis” sunt înscrise în tabelul III. Legea nr. 339/2005, care reglementează circuitul licit, înscrie tetrahidrocannabinolul în tabelul I al anexei sale, printre substanțele „lipsite de interes recunoscut în medicină”. Cannabisul figurează, la rândul lui, în tabelul II. Niciuna dintre cele două legi nu prevede, însă, un prag de concentrație. Tribunalul Brașov a formulat, de exemplu, regula într-o frază pe care curtea de apel a confirmat-o.

Legea nr. 339/2005 definește cannabisul, după Convenția unică din 1961, ca vârfurile florifere sau fructifere ale plantei, cu excepția semințelor și a frunzelor neînsoțite de vârfuri, a căror rezină nu a fost extrasă, oricare ar fi întrebuințarea lor (art. 2). „Florile de cânepă” vândute în plicuri de 2 grame sunt, cu alte cuvinte, exact partea plantei numită de lege cannabis. Faptul că provin dintr-un soi de cânepă industrială nu le scoate, prin urmare, din tabel. Uleiul cu CBD extras din plantă este, la rândul lui, „ulei de cannabis” dacă conține THC.

Laboratorul din dosarul de la Brașov a pus în evidență THC în toate sticluțele etichetate ca ulei CBD de 5%, 10% și 20%. L-a găsit, de asemenea, în pungile cu „flori întregi de cânepă” și în ceaiul din plantă. Ciocolata, acadelele și biscuiții din același magazin, în schimb, fie nu conțineau substanțe controlate, fie conțineau doar CBD. Ele nu au intrat în acuzație.

DIICOT a enunțat public această poziție în comunicatul din 19 ianuarie 2021, odată cu 23 de percheziții la distribuitorii de produse din cânepă din județele Brașov, Timiș, Sibiu și Cluj. Potrivit comunicatului, orice produs care conține THC, indiferent de concentrație, se încadrează în noțiunea de drog. Conținutul autorizat de 0,20% THC se aplică, în schimb, plantei de cannabis cultivate cu autorizație, nu produsului finit. Tribunalul Brașov a preluat formula aproape cuvânt cu cuvânt, iar curtea de apel a confirmat-o în 2026. Tetrahidrocannabinolul este, totodată, înscris și în tabelul I al Legii nr. 143/2000, cu izomerii săi. Practica analizată a încadrat însă produsele vegetale și uleiurile cu THC la droguri de risc, prin raportare la cannabisul din tabelul III, iar nu la mare risc.

Reține. Formula „CBD legal în România” descrie substanța. Produsul este legal, în practică, numai dacă laboratorul nu găsește THC în el. Eticheta „THC sub 0,2%” confirmă, de fapt, prezența THC. Acesta este exact elementul care face din floare sau din ulei un drog de risc.

Pragul de 0,2% este un criteriu agricol, folosit la autorizarea culturii și la plata subvenției. Legea nr. 339/2005 permite cultivarea plantelor care conțin substanțe aflate sub control numai cu autorizație (art. 12). Pentru cânepa cultivată în scop industrial, alimentar sau pentru sămânță, autorizația o eliberează Ministerul Agriculturii, prin direcțiile agricole județene (art. 12 din Legea nr. 339/2005 și normele din HG nr. 1915/2006). Soiurile admise sunt, de regulă, cele din Catalogul comun al soiurilor de plante agricole al Uniunii Europene, selectate tocmai pentru conținutul redus de THC.

Regulamentele europene privind plățile directe au fixat acest conținut la cel mult 0,2%. De la 1 ianuarie 2023, prin Regulamentul (UE) 2021/2115, el este de cel mult 0,3%. Instanțele române din 2026 se raportează, totuși, în continuare la pragul de 0,2% pentru plantă. Pragul măsoară, prin urmare, planta din câmp, pentru ca fermierul să primească autorizația și subvenția. El nu spune, însă, nimic despre ce poate fi vândut din acea plantă.

Furnizorul magazinelor din dosarul de la Brașov avea, de altfel, autorizație de cultivare a cânepei industriale pe 24 de hectare. Direcția agricolă o eliberase în 2020. Ea nu a acoperit, totuși, nimic din ce a urmat. Autorizația privea cânepa destinată utilizării în industrie sau în alimentație, adică exploatarea industrială a plantei (tulpini, fibre, sămânță, ulei, potrivit art. 12 din Legea nr. 339/2005). Contractul dintre francizor și furnizorul său vorbea, în schimb, despre 30 de tone de cânepă „pentru consum uman şi medicinal”, scopuri pe care autorizația agricolă nu le acoperă.

Comerțul cu plante, substanțe și preparate stupefiante și psihotrope cere, separat, autorizația Ministerului Sănătății (art. 15 din Legea nr. 339/2005). Nicio societate din dosar nu o avea. Pentru inflorescențe cu THC vândute publicului, curtea a fost explicită: produsele cu conținut de THC obținute din cânepă nu pot fi comercializate.

Chiar furnizorul, care a încheiat acord de recunoaștere a vinovăției, a declarat că știa că regulamentele europene permit 0,2% THC în plante și că nu a știut că acest prag nu acoperă produsele finite. Un studiu depus chiar de apărare spunea același lucru. Limita de 0,2% „se referă doar la cânepa brută, ca materie primă, și nu la produsul finit”.

Semințele de cânepă sunt în afara definiției cannabisului și circulă liber ca aliment. La fel circulă uleiul din semințe și făina. Pentru ele, Regulamentul (UE) 2022/1393 a fixat, de la 1 ianuarie 2023, niveluri maxime de THC: 3 mg/kg pentru semințe și produsele din semințe, 7,5 mg/kg pentru uleiul din semințe. Aceasta este „zona gri” de care vorbea rechizitoriul din dosarul de la Brașov. Curtea a precizat, însă, că ea privește alimentele cu derivate din semințe, nu produsele cu THC.

Confuzia dintre semințe și inflorescențe apare chiar în convorbirile interceptate din dosar: un angajat al furnizorului compara florile cu semințele de cânepă din supermarket, care „conţin acel THC, 0,00 cât o fi”. Pentru semințe există praguri alimentare; pentru flori nu există niciun prag. Pentru un consumator, semințele nu sunt, în practică, o apărare. Curtea de Apel București a respins, de exemplu, o cerere de revizuire. Condamnatul susținea că 1,41 grame de fragmente vegetale erau „semințe de cânepă din grădina bunicii”. Cererea a fost, însă, inadmisibilă, pentru că repeta o revizuire anterioară. Laboratorul identificase, de altfel, cannabis.

Decizia nr. 407/2026 a Curții de Apel Brașov este, în corpusul analizat, singura hotărâre care tratează pe fond apărarea „CBD legal”. Două societăți deschiseseră, concret, în franciză, magazine CBD într-un oraș din Transilvania. Primul funcționa din septembrie 2020. Al doilea era amenajat, cu florile în depozit și uleiurile în vitrină, dar nu fusese deschis oficial. Produsele veneau de la francizor, care le importa din alte state membre, cu fișe tehnice de la furnizori, printre care o societate din Slovenia: THC sub 0,2%, uneori „nedetectabil”. Percheziția a avut loc, apoi, la 19 ianuarie 2021.

La primul magazin, laboratorul a identificat 58,07 grame de cannabis în plicuri de 2 grame etichetate ca flori de cânepă. A identificat, de asemenea, 400 ml de lichid cu CBD și THC în 37 de sticluțe etichetate ca ulei CBD de 5%, 10% și 20%. La al doilea magazin, a găsit 57,68 grame de cannabis în pliculețe cu denumiri de soiuri, unele etichetate cu THC sub 0,2%. La acestea s-au adăugat 38,22 grame de ceai din plantă și 30 ml de ulei de masaj, toate cu CBD și THC. Laboratorul a confirmat doar prezența THC. Concentrația nu a fost determinată, iar tribunalul a respins cererea de expertiză chimică pentru determinarea ei.

Încadrarea a fost traficul de droguri de risc (art. 2 alin. (1) din Legea nr. 143/2000), în modalitatea deținerii în vederea comercializării. Vânzarea efectivă nu a trebuit dovedită. Pentru al doilea magazin, lipsa clienților, a casei de marcat și a bonurilor nu a însemnat lipsa intenției. Curtea a citit-o, dimpotrivă, ca semn al caracterului semiclandestin al activității. Pentru încadrare, a fost astfel suficient că produsele erau cumpărate pentru a fi vândute și se aflau la punctul de lucru.

Cererea de schimbare a încadrării în deținere pentru consum propriu (art. 4) a fost respinsă. Articolul despre linia dintre trafic și consum propriu tratează criteriile pe care le folosesc instanțele. Aici, scopul comercial rezulta din însăși existența magazinului.

Tribunalul a aplicat celor doi inculpați persoane fizice 1 an și 6 luni, respectiv 2 ani și 6 luni de închisoare, cu suspendare sub supraveghere. Fiecare societate a primit o amendă penală de 15.000 lei, cu publicarea hotărârii în presa locală.

Curtea de apel a confirmat circumstanța atenuantă a împrejurărilor faptei (art. 75 alin. (2) lit. b) din Codul penal), pe care tribunalul o reținuse în considerente, și a coborât pedepsele la minimul redus cu o treime: 1 an și 4 luni pentru fiecare persoană fizică, 12.000 lei pentru fiecare societate. Suspendarea și confiscarea produselor au fost, în rest, menținute. Apelul parchetului, care cerea 3 ani pentru unul dintre inculpați, a fost respins. Fapta fiind din 2021, s-au aplicat limitele vechi, de 2-7 ani. Pentru faptele de după 5 martie 2023, limitele sunt, în schimb, de 3-10 ani, cum arată articolul despre traficul de droguri de risc.

Societatea răspunde, așadar, alături de persoana fizică care a acționat pentru ea, asociat sau administrator, pentru fapta comisă în realizarea obiectului de activitate (art. 135 din Codul penal). Pentru prima societate, curtea nu a primit nici apărarea că asociatul nu se ocupa de administrarea de fapt, administrator fiind soția lui. Francizorul și angajații lui încheiaseră, separat, acorduri de recunoaștere a vinovăției și au fost audiați ca martori.

Transparența comerțului a fost, în motivarea tribunalului, o parte a problemei. Magazinul avea, concret, vitrină, casă de marcat, etichete cu concentrații și avize de funcționare. Tocmai această aparență, a reținut instanța, a creat un paravan legal pentru vânzarea către oricine a unor droguri de risc. Curtea a reținut, totodată, că florile vândute ca ceai nu erau infuzate de cumpărători; potrivit unui martor, grupul care se aproviziona cu ele le fuma. Cu cât vânzarea este mai deschisă, cu atât mai greu poate comerciantul susține că nu știa ce vinde. Obligația de informare crește, de altfel, odată cu amploarea activității.

Nu, în condițiile din dosarul analizat. Apărarea a susținut că reprezentanții societăților ceruseră o opinie juridică de la o societate de avocatură. Ei obținuseră, de asemenea, avizele de funcționare de la primărie și se bazau pe fișele furnizorului. Opinia juridică depusă concluziona că „extrasul din plantă de cânepă este legal atât timp cât respectă o concentrație de sub 0.2% THC”. Tribunalul a observat în ea o eroare, între extrasul din plantă și planta însăși. A observat, totodată, o contradicție: recomandarea de a scrie pe etichetă că produsele nu conțin THC și, în același timp, ca THC să fie sub 0,2%. Tribunalul respinsese apărarea cu formula clasică: necunoașterea legii penale nu este cauză de nepedepsire. Curtea de apel a mutat discuția pe terenul corect: art. 30 alin. (5) din Codul penal admite eroarea asupra caracterului ilicit, dar numai dacă este invincibilă.

Eroarea de drept înlătură imputabilitatea, adică posibilitatea de a-ți reproșa fapta. O face numai dacă nu putea fi evitată în niciun fel. Cine vinde produse cu regim special are, potrivit curții, o obligație specială de a se informa în detaliu asupra regimului lor juridic. Informarea se face la autoritățile care avizează sau autorizează activitatea. Dubiul nu este o cauză de neimputabilitate; el trebuie risipit prin informare. În plus, o eroare evitabilă (vincibilă) nu înlătură răspunderea. Ea poate fi avută în vedere doar la stabilirea pedepsei. Curtea a reținut, concret, că inculpații cunoșteau interdicția de a vinde produse cu THC. Ei au crezut doar că normele europene instituie o excepție.

Argumentul central al apărării, opinia juridică, a fost respins pe un criteriu precis. Eroarea poate fi considerată inevitabilă când făptuitorul a verificat toate împrejurările și a cerut sfatul unei persoane cu competență în domeniu. Această competență trebuie să fie, însă, stabilită de lege, cum este cea a autorităților care emit avize și autorizații. Competența profesională nu ajunge. Opinia unui avocat, oricât de documentată, nu îndeplinește, prin urmare, condiția.

Probele au arătat, de altfel, că avocatul însuși spusese de la început un lucru: limita de 0,2% în produsele din cânepă este „interpretabilă din punct de vedere al legalităţii”. În instanță, martorul avocat a precizat că opinia fusese a unui coleg. El nu este specialist în drept penal și nu și-o poate asuma. Avizul primăriei pentru funcționarea magazinului privea, la fel, comerțul în general, nu regimul produselor.

Curtea a fixat și momentul de la care latura subiectivă nu mai lasă loc de discuție: data la care presa a relatat că alți vânzători ai aceluiași tip de produse au fost supuși unor măsuri preventive. Din declarațiile inculpaților, este vorba de arestările de la București din 30 noiembrie 2020, după care produsele au fost sigilate sau mutate în depozit. Convorbirile telefonice de după această dată arătau, potrivit curții, că toți cei implicați înțeleseseră riscul penal. Furnizorul le propusese, concret, să retragă florile cu THC și să aducă flori „cu CBD cu 0% THC”. Disponibilitatea de a renunța la marfa cu THC a fost, în cuvintele curții, limitată. Cine continuă vânzarea după ce a aflat acționează, potrivit instanței, cu intenție indirectă. El prevede rezultatul și acceptă posibilitatea producerii lui, urmărind un interes material.

Pentru al doilea inculpat, curtea a reținut că propriul avocat îl informase, încă din decembrie 2020, despre toleranța zero la THC. El nu a returnat, totuși, produsele și nu s-a debarasat de ele. Avertismentul avocatului a devenit, astfel, proba cunoașterii caracterului ilicit.

Hotărârea Curții de Justiție a Uniunii Europene din 19 noiembrie 2020 în cauza C-663/18 este invocată frecvent de site-urile care susțin că vând CBD legal în România. Ea a fost invocată și la Brașov, ca „ius cogens european”. Curtea de apel a citit-o, însă, integral și a arătat ce a decis, de fapt, instanța de la Luxemburg. Litigiul pornise de la o reglementare franceză. Aceasta permitea comercializarea CBD numai dacă era extras din fibrele și semințele plantei, nu din planta întreagă. CJUE a răspuns că art. 34 și 36 din Tratatul privind funcționarea Uniunii Europene se opun unei asemenea interdicții pentru CBD produs legal în alt stat membru. Excepția este cazul în care interdicția este necesară pentru protecția sănătății publice.

Două lucruri rămân din Kanavape. Primul: CBD nu este un stupefiant în sensul Convenției unice din 1961. Potrivit datelor științifice disponibile la acea dată, el nu pare să aibă efect psihotrop sau efecte nocive asupra sănătății. Al doilea: un stat membru nu poate interzice CBD produs legal în alt stat doar pentru că a fost extras din planta întreagă. Ambele concluzii sunt, de altfel, compatibile cu legea română, care nu listează CBD. Ele explică, totodată, de ce produsele cu CBD fără THC, cum sunt uleiurile, cremele sau izolatele, se vând în România fără risc penal.

Potrivit lecturii Curții de Apel Brașov, produsul analizat în cauza Kanavape era CBD, iar concentrația de THC nu a făcut obiectul întrebării preliminare și nu a fost analizată de CJUE. Singura referire la THC a privit soiul de cânepă din care se extrăgea CBD și autorizarea cultivării lui. Hotărârea nu spune, prin urmare, că un produs cu THC sub 0,2% circulă liber. Dimpotrivă, în paragrafele 59 și 62, CJUE reia hotărârea Josemans din 2010. Stupefiantele, inclusiv cannabisul, nu pot intra în circuitul economic al Uniunii. Cine le comercializează nu poate invoca, prin urmare, libertățile de circulație.

Nici regulamentele privind plățile directe și organizarea comună a piețelor agricole nu creează, potrivit curții, prezumția de legalitate invocată de apărare. CJUE a decis în Kanavape că aceste regulamente nu se aplică CBD-ului, pentru că el nu este un produs agricol (pct. 52-53 din hotărâre). Niciun regulament european și nicio hotărâre a CJUE nu impune statelor să tolereze un prag de THC în produsele finite. Legislația altor state, unde florile CBD se vând în magazine, nu are, la rândul ei, relevanță. Fiecare stat își stabilește politica penală.

Riști încadrarea la introducerea în țară de droguri de risc (art. 3 alin. (1) din Legea nr. 143/2000), cu închisoare de la 5 la 15 ani, chiar pentru consum propriu, în concurs cu traficul sau cu deținerea. Produsele vândute în alte state ca „flori CBD”, „28% CBD” sau „30%HHC” au fost identificate de laboratoarele românești drept cannabis cu THC.

Instanțele se sprijină aici pe o practică mai veche a Înaltei Curți, reluată în dosarul de la Ploiești: art. 3 nu sancționează doar persoana care trece fizic drogurile peste frontieră, ci și pe cea care le expediază și pe cea căreia îi sunt destinate. Comanda online cu livrare din alt stat este, prin urmare, introducere în țară. Curtea de Apel Timișoara a judecat, de exemplu, un bărbat de 35 de ani care cumpărase aproximativ un kilogram de muguri dintr-un magazin din Cehia, contra 1.000 de euro. Magazinul, găsit pe internet, avea în denumire mențiunile CBD și CBN, iar cumpărătorul a susținut că le spusese vânzătorilor că nu vrea cannabis cu THC.

Laboratorul a pus, însă, în evidență THC în cele 1.006 grame. Inculpatul a recunoscut faptele și a primit, după reducerea pedepsei în apel, 4 ani de închisoare cu executare, fără circumstanțe atenuante. Apărarea „am cumpărat CBD” nu a produs niciun efect. El însuși declarase, în plus, că ascunsese pungile sub scaune pentru că știa că „nu sunt ok în România”.

Curtea de Apel Brașov a judecat, într-un alt dosar, doi minori, dintre care apelantul avea 16 ani. Ei comandaseră de la un retailer din Slovacia, pe nume fictiv, două plicuri „28% CBD 25g”, cu 278,99 lei ramburs. Laboratorul a confirmat, la fel, că fragmentele vegetale sunt cannabis și conțin THC. Minorii au fost judecați pentru introducere în țară și trafic. Ei au primit măsura educativă a asistării zilnice pe 6 luni, pe care curtea a considerat-o „chiar prea blândă”. Apărarea „produs legal” nu a fost nici măcar formulată.

Curtea de Apel Ploiești a descris mecanismul comercial din spatele multor comenzi. Un site cu domeniu .ro prelua comenzile și le transmitea unei societăți din Cehia. Produsele veneau, apoi, cu un transportator rutier până într-o localitate din țară și, de acolo, cu un curier intern. La prima comandă, cumpărătorul nu știa, de regulă, de unde vine coletul. La a doua, fișa de expediție a primului colet indica expres Cehia, iar necunoașterea provenienței (art. 30 alin. (3) din Codul penal) nu a mai putut fi invocată.

Produsele comandate, prezentate pe site ca având „30%HHC”, conțineau, potrivit laboratorului, THC, HHC și CBD; inflorescențele au fost calificate cannabis. Inculpatul a primit, în final, 4 ani de închisoare cu executare pentru introducere în țară și trafic. În același dosar, pentru o altă persoană, parchetul a dispus clasarea pe introducerea în țară: ea nu cunoscuse proveniența externă și refuzase coletul. Diferența dintre cele două situații a stat în fișa de expediție a primului colet și în ce a făcut fiecare după ce a văzut-o.

Importul de cannabis, chiar pentru consum propriu, este „fără drept” pentru că Legea nr. 339/2005 condiționează orice operațiune de import cu plantele din tabelele sale de o autorizație a Ministerului Sănătății, eliberată pentru fiecare operațiune (art. 20). Așa a motivat Tribunalul Bihor condamnarea unui consumator care adusese 100 de grame de cannabis, primite în Germania, pe la frontiera cu Ungaria; Curtea de Apel Oradea a menținut soluția. Regimul coletelor comandate online este tratat în articolul despre drogurile comandate online.

Hexahidrocannabinolul (HHC) este un cannabinoid semisintetic, obținut de regulă din CBD. El a apărut pe piață ca alternativă „legală” la THC, în vape-uri, gume și „flori” pulverizate, și a fost notificat ca substanță psihoactivă nouă la 21 octombrie 2022. Statutul lui penal s-a schimbat în 2025, iar hotărârile analizate marchează ambele etape. În noiembrie 2024, de exemplu, un laborator îl descria încă drept „substanţă psihoactivă nouă”, notificată Observatorului european pentru droguri la 21 octombrie 2022. Nu îl descria drept drog din Legea nr. 143/2000.

Până la listare, HHC era tratat de parchet ca produs cu efect psihoactiv în sensul Legii nr. 194/2011 (închisoare de la 6 luni la 3 ani sau amendă, potrivit art. 16), cu pedepse mult sub cele din Legea nr. 143/2000. Într-un dosar judecat de Curtea de Apel Constanța, de exemplu, rechizitoriul a descris pungile cu HHC și THC din octombrie 2024 ca „substanţă cu efecte psihoactive”, alături de drogul de risc. Tribunalul a reținut, aplicând raționamentul din Decizia nr. 392/2025 a Înaltei Curți (pronunțată pentru drogurile de mare risc), o singură infracțiune din Legea nr. 143/2000, prin absorbția celei din Legea nr. 194/2011, pentru că produsul conținea și THC. Regula absorbției este tratată în articolul despre 2-MMC și celelalte substanțe listate în 2025.

Legea nr. 30/2025, publicată în Monitorul Oficial nr. 265 din 26 martie 2025 și intrată în vigoare la 29 martie 2025, a completat tabelele Legii nr. 143/2000, cum arată forma consolidată a legii pe Portalul Legislativ. HHC a fost înscris, astfel, în tabelul III, printre drogurile de risc. De la această dată, vape-ul, guma sau floarea cu HHC sunt tratate exact ca produsele cu THC: deținerea pentru consum propriu intră la art. 4, vânzarea la art. 2 alin. (1), comanda din străinătate la art. 3. Curtea de Apel București a judecat, de exemplu, un bărbat care comandase în iulie 2025, din Olanda, 103 grame de rezină cu HHC. Coletul era declarat „aromatic wax”, iar scopul invocat erau durerile de coloană.

Inculpatul a susținut că nu știa că HHC devenise drog. Produsul era promovat pe platforme de comerț online, ceea ce crea, în cuvintele apărării, aparența de legalitate. De listare aflase abia la începerea cercetărilor. Curtea nu a reținut o eroare. Ea a reținut, în schimb, că ignoranța lui era evitabilă cu minime diligențe. Modul deschis în care a ridicat coletul excludea, totodată, un comportament infracțional organizat. Scopul terapeutic nu a fost reținut nici la fond, nici în apel: afecțiunea exista, dar niciun document medical nu recomanda o asemenea substanță, iar cantitatea depășea o utilizare personală. Pedeapsa de 4 ani și 2 luni cu executare a devenit, astfel, 3 ani cu suspendare sub supraveghere.

Pentru faptele de dinainte de 29 martie 2025, se aplică legea de la data faptei, mai favorabilă (art. 5 din Codul penal): HHC pur era tratat, atunci, ca substanță cu efect psihoactiv, nu ca drog. Produsele cu HHC conțineau însă, în hotărârile analizate, și THC, iar THC a fost suficient pentru Legea nr. 143/2000. Inculpatul din dosarul de la Ploiești căutase pe internet „vape cu HHC” după ce magazinul din oraș care le vindea se închisese. Comanda a venit din Cehia, cu un „bonus” de 10 grame de cannabis. Pentru consumatorul de astăzi, HHC este drog de risc. Singura întrebare rămasă este data la care l-a cumpărat.

Raportul de constatare tehnico-științifică este proba pe care se sprijină toate dosarele analizate, iar tot el decide, în practică, dacă un produs vândut ca CBD legal în România este sau nu drog. Laboratorul de analiză și profil al drogurilor primește probele ridicate la percheziție și identifică substanțele prin metode instrumentale. El răspunde, pentru fiecare probă, cu o formulă standard: s-a pus în evidență THC, CBD, CBN sau nu s-au pus în evidență substanțe supuse controlului. Identificarea este calitativă. În niciuna dintre cele 13 hotărâri laboratorul nu a determinat concentrația de THC. Din perspectiva tipicității, instanțele nu au avut nevoie de ea.

Apărarea din dosarul de la Brașov a cerut, la fond și în apel, o expertiză chimică pentru stabilirea concentrațiilor. A cerut, apoi, în apel, o expertiză interdisciplinară (farmacologică, chimică de stabilitate și juridico-comparativă) și audierea unor experți în domeniul CBD ca martori. Tribunalul a respins, însă, cererea ca lipsită de relevanță, iar în apel nu s-a dispus nicio expertiză, hotărârea fiind pronunțată pe rapoartele de constatare.

Tot în acel dosar, instanța de fond a sesizat Curtea Constituțională, prin încheierea din 12 mai 2025, cu excepția de neconstituționalitate a art. 172 alin. (8) și (12) din Codul de procedură penală. Acestea sunt textele care permit organului judiciar să folosească raportul de constatare fără a dispune expertiză. Sesizarea nu a oprit judecata. Pentru un dosar viitor, expertiza are sens într-o singură situație: dacă poate dovedi că produsul nu conține deloc THC. Atunci ea înlătură acuzația, în loc să o reducă.

Rapoartele au separat, în fiecare dosar, produsele cu THC de restul. La Brașov, de exemplu, ciocolata, acadelele, vata de zahăr și o parte din fragmentele vegetale nu conțineau substanțe controlate sau conțineau doar CBD. Ele nu au intrat în rechizitoriu. La Iași, la fel, foița cu CBD a rămas în afara acuzației. Curtea de la Brașov a reținut, de altfel, că inculpații știau că există flori de cânepă fără THC. Furnizorul le propusese să le aducă în locul celor cu THC. Diferența dintre cele două categorii de produse nu este, așadar, teoretică. Ea se vede în fiecare raport de laborator, iar comerciantul care o cunoaște are la îndemână un singur criteriu sigur.

Instanțele au separat, în practică, net răspunderea de pedeapsă. Apărarea „produs legal” sau „CBD legal în România” nu a dus la achitare în niciuna dintre hotărârile analizate. Ea a contat, totuși, în două dintre ele, ca circumstanță atenuantă a împrejurărilor faptei. La Brașov, curtea a reținut-o în favoarea persoanelor fizice și a societăților. Motivarea descrie, de fapt, piața produselor CBD din 2020: ambalaje transparente, cu concentrația de THC declarată, și fișe de analiză de la furnizor. La acestea se adaugă produsele similare din marile lanțuri de magazine și mărfurile trecute prin vamă fără obiecții.

Concentrația de THC, irelevantă pentru încadrare, a reintrat în discuție la pedeapsă. Curtea a reținut „concentraţia scăzută de THC menţionată pe etichetele produselor” și riscul redus pentru sănătate la un consum normal. A reținut, de asemenea, intenția inițială de a desfășura o activitate legală și convingerea inițială că ea nu este interzisă. Parchetul susținuse că aceste împrejurări țin de individualizare, nu de circumstanțe atenuante; curtea a respins apelul. Rezultatul a fost, concret, minimul special redus cu o treime, cu suspendare. Mecanismul este tratat în articolul despre circumstanțele atenuante în dosarele de trafic.

Aceeași apărare nu a avut, în schimb, niciun efect la Timișoara. Acolo cantitatea era de un kilogram, produsele fuseseră ascunse, iar o parte din cannabisul de acasă se vindea prietenilor cu 20 de lei gramul. Curtea a reținut, dimpotrivă, că împrejurările „sunt destul de grave şi relevă un pericol social ridicat”. La București, în dosarul cu HHC, ignoranța a contat ca atenuantă pentru că fapta era izolată, cantitatea modestă și conduita deschisă. Diferența dintre cele trei soluții stă, prin urmare, în cantitate, în ascundere și în ce a făcut persoana după ce a aflat.

Hotărârile analizate permit câteva reguli practice. Ele privesc, deopotrivă, comerciantul care vrea să rămână în zona legală și persoana deja percheziționată sau care a primit un colet.

1. Vinde numai produse fără THC. Singurul CBD legal în România fără discuție este cel fără THC: izolatul, uleiurile, cremele și cosmeticele cu „0% THC” nu sunt droguri. Cere furnizorului buletine de analiză pentru fiecare lot, cu metoda folosită, și păstrează-le. Fișa tehnică a soiului de cânepă nu este, însă, o analiză a produsului. Unul dintre inculpații de la Brașov a declarat că, în calitate de comerciant, nu a avut posibilitatea să trimită produsele la analiză, iar furnizorul îi spusese că florile „nu ar trebui să conţină deloc THC, dar involuntar ar putea conţine”. Instanța nu a primit apărarea.
2. Nu vinde inflorescențe, ceai din flori sau rezină, oricare ar fi concentrația declarată. Vârfurile florifere sunt cannabis prin definiție, iar laboratorul va căuta prezența THC, fără să îi măsoare procentul. Eticheta „THC sub 0,2%” a fost citită de instanță ca dovadă că vânzătorul știa că produsul conține THC.
3. Verifică regimul alimentar separat de cel penal. Pentru CBD în alimente și suplimente, cere autorității sanitar-veterinare și Institutului de Bioresurse Alimentare poziția privind alimentele noi. Riscul contravențional și cel penal se verifică separat.
4. Informează-te la autoritățile competente, în scris, și păstrează răspunsul. Numai informarea la autoritatea cu competență stabilită de lege poate susține, potrivit curții, în viitor, o eroare de drept. Opinia unui consultant sau a furnizorului nu o poate.

5. Nu comanda „flori CBD” sau produse cu HHC din alte state, oricât de legale ar fi acolo; „CBD legal în România” se judecă după laboratorul românesc. Coletul se încadrează la introducerea în țară (5-15 ani), indiferent de scop, iar laboratorul românesc va identifica, de regulă, THC.
6. Nu însoți pe nimeni la o asemenea cumpărătură. La Timișoara, prietenul care a mers în Cehia a fost condamnat pentru complicitate morală.
7. Dacă ai fost percheziționat sau ai primit un colet, nu da declarații despre ce credeai că este produsul. Vorbește mai întâi cu un avocat. Declarația „știam că nu e ok în România, de aceea l-am ascuns” a închis, la Timișoara, orice discuție despre eroare.
8. Cere expertiza chimică în apărare numai dacă ea poate dovedi lipsa THC. Dacă THC există, concentrația nu schimbă încadrarea; ea poate conta, cel mult, la pedeapsă.
9. Strânge dovezile bunei-credințe pentru pedeapsă: etichetele, facturile, corespondența cu furnizorul, momentul la care ai retras produsele. Ele au adus, la Brașov, de exemplu, circumstanța atenuantă și suspendarea.

CBD legal în România înseamnă, în hotărârile din 2026, un singur lucru verificabil: produsul nu conține THC. Totul din jurul acestei linii a fost adus în fața curților și respins ca apărare de fond: pragul de 0,2%, autorizațiile de cultivare, hotărârea Kanavape, etichetele și practica altor state. Aceleași elemente au contat însă la pedeapsă, iar diferența dintre executare și suspendare a stat în ele. Judecătorul nu judecă tehnic, judecă un om. El cântărește, concret, ce a știut persoana, când a aflat și ce a făcut după.

Un avocat specializat în dosare de droguri poate stabili, din raportul de constatare și din încadrare, ce apărare rămâne deschisă: lipsa THC, legea mai favorabilă la HHC sau doar individualizarea pedepsei. El poate construi, de asemenea, de la primul termen, dosarul de bună-credință care a făcut diferența la Brașov. Latura personală a dosarului începe din prima zi, iar la aceste fapte ea cântărește decisiv.