Droguri comandate online, prin colet: de ce e introducere în țară (art. 3) și ce riști

Art. 3 din Legea nr. 143/2000 pedepsește „introducerea sau scoaterea din țară, precum și importul ori exportul de droguri”, fără drept. Textul nu cere ca autorul să treacă el însuși frontiera și nu distinge după mijlocul folosit. Înalta Curte a spus-o explicit în Decizia nr. 3/2022, pronunțată pentru dezlegarea unei chestiuni de drept (M. Of. nr. 375 din 15 aprilie 2022): pentru consumarea infracțiunii nu interesează calea, terestră, aeriană sau navală, și nici serviciile folosite, „poștale, curierat, coletărie sau comerț online”. Drogul este introdus în țară în momentul în care trece frontiera. Controlul vamal este, potrivit aceleiași decizii, o operațiune administrativă ulterioară, fără relevanță pentru consumarea faptei. Textul legii poate fi citit la art. 3 din Legea nr. 143/2000.

Pentru drogurile comandate online, aceasta înseamnă că fapta este consumată când coletul intră pe teritoriul României. În practică, momentul este scanarea la depozitul curierului sau la hubul poștal. Tribunalul București a reținut, într-un dosar cu 3-CMC comandat prin DPD, data introducerii la ziua intrării coletului în depozit, diferită de data descoperirii. Prin urmare, ridicarea coletului, flagrantul de la ușă și percheziția vin după ce infracțiunea este deja consumată.

În practică, instanțele tratează persoana care comandă și primește coletul cu droguri comandate online ca autor al introducerii în țară. Curierul, firma de transport sau șoferul care a trecut efectiv granița acționează fără vinovăție, pentru că nu cunosc conținutul. În multe dosare, fapta li se atribuie celor care au organizat trimiterea pe temeiul participației improprii (art. 52 alin. (3) Cod penal), adică al folosirii unei persoane care nu știe ce face. Alte instanțe îl consideră pe cel care comandă autor direct al introducerii în țară. Curtea de Apel Alba Iulia a formulat regula într-un dosar de trafic cu 6,6 kg de cannabis. Acolo, cel care finanțase cumpărarea din Spania susținea că nu el a introdus drogurile.

Tribunalul Constanța a mers și mai departe, pentru un colet de 8,7 kg destinat vânzării. În motivarea preluată de curtea de apel, el a reținut că cel care comandă este deținătorul coletului „încă dinainte de a intra în posesia efectivă a pachetului, societatea de transport fiind doar un custode”. Prin urmare, apărarea că destinatarul doar a ridicat un colet nu a fost primită atunci când comanda și plata au fost dovedite.

Formularea tribunalului într-un dosar din portofoliul cabinetului de avocatură NESTER și care se află, în prezent, în faza de apel, cu două colete de câte aproximativ 5 g de 2-MMC comandate pentru consum propriu, este aceeași.

O variantă a aceleiași apărări formulată de noi în dosare a fost susținută la Brașov, pentru un colet de 2,5 kg de cannabis trimis din străinătate de o persoană cunoscută autorităților spaniole pentru fapte legate de droguri: inculpatul ar fi un traficant atipic, întrucât nu a transportat, nu a cumpărat și nu a încasat nimic; singura lui contribuție ar fi fost acceptarea ca numele său să figureze pe colet. Curtea a răspuns cu probele din telefon.

Încadrarea a rămas participație improprie la art. 3, în concurs cu traficul, iar curtea a refuzat suspendarea, apreciind că sancțiunea ar dobândi altfel un caracter formal. Acceptarea de a figura ca destinatar este, așadar, tratată ca o contribuție la introducerea în țară.

Din experiența noastră, precizăm că dosarele de acest fel încep cu o sesizare a vămii sau a poștei. Urmează o livrare supravegheată, adică lăsarea coletului să ajungă la destinatar sub controlul anchetatorilor. Aceștia scot drogul, pun zahăr, sare sau iarbă obișnuită și lasă coletul să ajungă la destinatar. Totuși, substituirea nu face ca fapta de la art. 3 să dispară, pentru că introducerea în țară s-a consumat deja, cu drogul real. Ea produce însă efecte asupra celorlalte infracțiuni reținute.

Curtea de Apel Constanța a observat, de exemplu, că după înlocuirea totală destinatarul „a preluat, deținut și transportat coletul care nu conținea droguri, ci zahărul pe care anchetatorii îl introduseseră anterior”. Astfel, la Constanța deținerea de după ridicare a rămas în afara traficului. La fel a decis un complet de la București, care a achitat pentru transportul de după substituire reținând că fapta „nu există”.

Așa cum am precizat, practica este împărțită. Alte complete, tot la București și la Cluj, au condamnat pentru trafic ridicarea coletului substituit. Tribunalul Cluj, într-o motivare menținută în apel, a explicat de ce consideră că deținerea coletului substituit rămâne infracțiune consumată.

În același sens, Curtea de Apel Constanța a respins, în alt dosar, teza faptei putative atunci când comanda era dovedită.

Diferența dintre cele două linii ține, în practică, de dovada comenzii: unde comanda este probată, substituirea nu înlătură răspunderea; unde nu este, deținerea coletului substituit nu poate fi reținută ca trafic.

Pentru droguri comandate online, pedeapsa pornește de la limitele art. 3, mărite prin Legea nr. 45/2023. Ele sunt de la 5 la 15 ani pentru drogurile de risc, cum ar fi canabisul. Pentru cele de mare risc, cum sunt cocaina, MDMA, ketamina sau catinonele de tipul 3-CMC, limitele sunt de la 10 la 20 de ani. Recunoașterea faptei reduce limitele cu o treime, iar un denunț util le înjumătățește. La drogurile de mare risc, art. 15 indice 1, introdus prin Legea nr. 58/2024, interzice suspendarea sub supraveghere, astfel încât pedeapsa se execută indiferent de cuantum.

La aceste limite se adaugă, aproape întotdeauna, o a doua infracțiune în concurs: deținerea pentru consum propriu (art. 4) sau traficul (art. 2), după cum materialul probator creează convingerea organului judiciar că drogul era pentru sine ori pentru alții.

Pentru canabis, suspendarea rămâne posibilă, dar numai dacă pedeapsa finală coboară la cel mult 3 ani. Interdicția din art. 15 indice 1 privește doar drogurile de mare risc. Minimul de 5 ani al art. 3 alin. (1) scade la 3 ani și 4 luni prin recunoașterea faptei. Coboară sub 3 ani în caz de denunț sau dacă instanța reține, în plus, circumstanța atenuantă a împrejurărilor faptei. Așa s-a ajuns la suspendare în două dosare din 2026. La Craiova, un cetățean olandez care comandase 56 g de canabis pentru sine a primit 2 ani și 6 luni cu suspendare sub supraveghere. La Timișoara, un tânăr care adusese personal din străinătate 54 g a primit 2 ani și 7 luni, tot cu suspendare. Când instanța reține traficul în locul consumului, pedeapsa rămâne peste prag: frizerul care comandase 25 g de pe un site cu domeniu românesc a primit la Ploiești 4 ani cu executare, pentru introducere în țară în concurs cu traficul. La drogurile de mare risc, cum este 3-CMC, calculul din perspectiva suspendării nu mai ajută, pentru că art. 15 indice 1 interzice oricum suspendarea.

Dosarul aflat în portofoliul Cabinetului de avocatură NESTER, aflat actualmente în faza de apel, arată cât rămâne din clemență la drogurile de mare risc. Tribunalul a reținut că inculpatul nu are profilul unui traficant, că nu a disimulat coletele, că este consumator ocazional, trecut de 50 de ani, cu studii superioare, loc de muncă și caracterizări favorabile.

Cu circumstanța atenuantă reținută de instanță, limitele au coborât de la 10 la 20 de ani la un interval cuprins între 6 ani și 8 luni și 13 ani și 4 luni. Instanța s-a oprit la minim pentru art. 3 și a aplicat 4 luni pentru art. 4, tot minimul redus. Cu sporul de concurs, o treime din pedeapsa mai mică, rezultanta a fost 6 ani, 9 luni și 10 zile, cu executare. Judecata s-a desfășurat în procedura obișnuită, din motive pe care nu le precizăm în acest moment, așa încât reducerea cu o treime pentru recunoaștere nu a operat.

Aceasta este întrebarea pe care o ridicăm în instanță în dosarele cu droguri comandate online pentru consum propriu. Calea este o cerere de schimbare a încadrării juridice: din art. 3 și art. 4 în concurs, în infracțiunea unică de la art. 4. Argumentele noastre sunt următoarele:

Primul argument privește rațiunea legii, adică scopul pentru care a fost scrisă. Convenția ONU din 1988 împotriva traficului ilicit de stupefiante și Decizia-cadru 2004/757/JAI a Consiliului tratează traficul (producerea, oferirea, vânzarea, transportul, importul sau exportul) separat de consum. Convenția cere incriminarea deținerii pentru consum personal într-un paragraf distinct, sub rezerva principiilor constituționale ale fiecărui stat. La rândul ei, Decizia-cadru exclude expres din domeniul ei conduita săvârșită exclusiv pentru consumul personal, astfel cum îl definește legea națională. Traficul internațional, în sensul acestor acte, este un comerț. Cine cumpără o doză pentru sine nu participă la acest comerț.

Textul art. 4 duce în aceeași direcție. Legea pedepsește „cumpărarea sau deținerea” de droguri pentru consum propriu fără să condiționeze cumpărarea de teritoriul țării. Cumpărarea de pe un site din străinătate rămâne o cumpărare pentru consum propriu. Faptul că livrarea traversează o frontieră nu adaugă, în opinia noastră, o a doua faptă. De altfel, dacă aceeași persoană ar fi cumpărat aceeași doză din București, nimeni nu ar fi discutat despre art. 3.

Concursul ideal este al treilea punct. Art. 38 alin. (2) Cod penal îl leagă de împrejurările în care a avut loc acțiunea sau de urmările produse. Infracțiunile din Legea nr. 143/2000 sunt infracțiuni de pericol, cu aceeași urmare: punerea în pericol a sănătății publice. Susținem că o singură cumpărare, cu o singură urmare, nu poate deveni două infracțiuni doar pentru că livrarea a traversat o frontieră. Rămâne proporția. Regimul art. 3, cu minime de 5 și 10 ani și fără suspendare la mare risc, a fost conceput pentru cei care aduc droguri spre vânzare. Aplicat unei comenzi de 5 g, el depășește, în opinia noastră, ceea ce legiuitorul a urmărit.

Aceste argumente nu au găsit, până acum, o instanță care să le primească în forma lor completă. Ele structurează însă apărarea.

Cel mai complet răspuns pe care l-am văzut la o cerere de acest fel vine din dosarul aflat în portofoliul nostru, cu cele două colete de 2-MMC, care se află actualmente în faza de apel. Cererea de schimbare a încadrării, formulată la fond, din art. 3 și art. 4 în concurs în infracțiunea unică de la art. 4, a fost soluționată prin încheiere separată, înainte de fond, potrivit Deciziei Curții Constituționale nr. 250/2019. Tribunalul a admis, fără rezerve, că scopul era consumul propriu, apoi a refuzat reîncadrarea.

Instanța a recunoscut că practica a fost neunitară și că există hotărâri în sensul cerut de apărare, inclusiv o decizie a Curții de Apel București din 2018 depusă la dosar, dar le-a situat înainte de Decizia nr. 18/2018 a Înaltei Curți. A invocat și Decizia Curții Constituționale nr. 263/2018, potrivit căreia art. 3 alin. (1) îndeplinește cerințele de claritate și previzibilitate.

Pentru inculpat, a rezultat totuși un aspect pozitiv. Tribunalul nu a contestat că inculpatul adusese drogurile doar pentru sine. A considerat însă că acest lucru nu schimbă încadrarea juridică și că trebuie luat în calcul la stabilirea pedepsei. Concret, la același termen, instanța a pus ea însăși în discuția părților circumstanța atenuantă a împrejurărilor faptei (art. 75 alin. (2) lit. b) Cod penal). A reținut-o prin aceeași încheiere, înainte de a judeca dosarul pe fond. Astfel, limitele de pedeapsă au scăzut cu o treime, iar consumul propriu, respins ca argument pentru o încadrare mai ușoară, a contat ca motiv de reducere a pedepsei.

Parchetul susținuse că o cantitate oricât de mică, chiar un gram, este suficientă pentru concursul dintre art. 3 și art. 4, dar a fost de acord cu reținerea circumstanței atenuante. 

Practica nu este unitară, iar diferențele privesc atât încadrarea, cât și pedeapsa. Din dosarele în care am lucrat, din hotărârile curților de apel din 2026 lecturate, din dezlegările Înaltei Curți și din practica mai veche se conturează patru curente.

În prezent, cele mai multe instanțe rețin introducerea în țară în concurs, de regulă formal, cu deținerea pentru consum propriu, atunci când drogul era pentru sine. Concursul formal înseamnă o singură acțiune judecată ca două infracțiuni. Temeiul vine de la Înalta Curte.

Prin Decizia nr. 15/2017 din 25 aprilie 2017, Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept a stabilit că transportul unic al drogurilor pe teritoriul unui stat străin și apoi al României realizează atât art. 2, cât și art. 3, în concurs formal. Art. 3 este, potrivit deciziei, o infracțiune distinctă. Când Curtea de Apel Alba Iulia a întrebat, în 2018, dacă aceeași regulă se aplică și consumatorului, adică dacă fapta este art. 3 și art. 4 în concurs sau doar art. 4, Înalta Curte a respins sesizarea ca inadmisibilă prin Decizia nr. 18/2018. Motivul, astfel cum îl redă tribunalul în încheierea din dosarul nostru: dezlegarea din 2017 „își păstrează valabilitatea și în cazul în care trecerea peste frontiera de stat a drogurilor este urmată de deținerea drogurilor pentru consum propriu, fără drept, pe durata transportului pe teritoriul României”.

Un complet al Curții de Apel București a observat însă că dezlegarea din 2017 privește altă situație decât coletul. Ea a fost dată pentru persoana care trece ea însăși frontiera cu drogurile și continuă transportul în țară.

Observația nu a schimbat soarta art. 3 în acel dosar, dar arată că, pentru colete, hotărârea Înaltei Curți nu impune concursul. Fiecare instanță îl motivează singură.

Instanțele care urmează acest curent motivează prin obiectele juridice diferite. Tribunalul Bihor a scris-o pentru un consumator oprit la frontieră cu 100 g de canabis, iar Curtea de Apel Oradea a confirmat:

Curtea de Apel Cluj a reluat același raționament pentru concursul dintre art. 3 și traficul de la art. 2, legând explicit urmarea de regimul vamal și citând alternativa „împrejurărilor” din art. 38 alin. (2) Cod penal. Distincția servește și împotriva argumentului nostru despre urmarea unică.

Formularea revine, cu alte cuvinte, și la București, în considerentele unui tribunal însușite de curte, într-un dosar cu șapte colete trimise din Spania de o rudă a inculpaților.

Acesta este, în prezent, obstacolul principal al argumentului nostru despre urmarea unică. Instanțele adaugă sănătății publice o a doua valoare, frontiera, și o tratează ca urmare distinctă.

Pe aceeași linie, Curtea de Apel Iași a menținut art. 3 în concurs cu art. 4 pentru un tânăr care își trimisese din Irlanda un gram de canabis, cu 3 ani cu suspendare. Curtea de Apel Timișoara a procedat la fel pentru 54 g aduse personal din străinătate. În ambele dosare apărarea a cerut doar reducerea pedepsei, fără să mai conteste încadrarea.

În schimb, unele instanțe nu rețin deloc art. 4 pentru drogul din colet. Ele consideră că art. 3 acoperă fapta indiferent de scop, iar consumul propriu este o împrejurare de individualizare. Principiul a fost formulat cel mai direct de Curtea de Apel Cluj, într-un dosar cu 4,16 kg de canabis trimise din Spania. Inculpatul susținea totuși consumul propriu și cerea reîncadrarea în art. 4. Curtea a reținut acolo art. 3 în concurs cu traficul, dar fraza ei de principiu este cea pe care o regăsim și în dosarele cu cantități mici.

Curtea de Apel Craiova a judecat un cetățean olandez care comandase 56 g de canabis de pe un site din Statele Unite. Drogul era pentru consumul lui din perioada petrecută la bunici. Încadrarea a fost numai art. 3 alin. (1). Parchetul a susținut că răspunderea „nu este condiționată de scopul pentru care inculpatul a importat cantitatea de 56,09 grame de cannabis, respectiv pentru consum propriu sau pentru trafic”. Curtea a confirmat încadrarea, dar a menținut circumstanța atenuantă, însușindu-și motivarea tribunalului:

Rezultatul a fost 2 ani și 6 luni cu suspendare sub supraveghere, iar apelul parchetului a fost respins. Astfel, în acest curent, argumentul consumului nu schimbă încadrarea, dar coboară pedeapsa sub minim și deschide posibilitatea obținerii suspendării, la drogurile de risc.

Alte instanțe rețin, pe lângă introducerea în țară, traficul de la art. 2, pentru transportul sau deținerea coletului după intrarea în țară. Este cea mai dură variantă, pentru că elimină art. 4 și dublează pedeapsa. Curtea de Apel Ploiești a aplicat-o unui consumator care comandase 25 g de canabis de pe un site cu domeniu românesc. Coletul venea prin curier, de la o societate din Cehia. Apărarea a susținut că inculpatul nu știa că coletul vine din altă țară și a invocat eroarea asupra împrejurării agravante.

Din dosar rezulta că, după prima livrare, fișa AWB arăta expedierea din Cehia, „ceea ce nu l-a împiedicat să efectueze o nouă comandă de droguri pe site-ul [...]”. Pedeapsa: 3 ani și 4 luni pentru art. 3 și 2 ani pentru art. 2, în total 4 ani cu executare.

Tribunalul București a descris, pentru 103 g de HHC comandate din Olanda prin UPS, felul în care o simplă comandă online devine trafic în motivarea instanței de fond. Comanda din afara țării, curieratul și preluarea la domiciliu sunt citite ca disimulare și ca intrare într-un circuit transfrontalier.

Curtea a păstrat încadrarea, însă a corectat pedeapsa, cum arătăm la individualizare. Tot pentru acest curent, Tribunalul Călărași a reținut, pentru 30 de comprimate de alprazolam primite într-un colet din Marea Britanie, că „infracțiunea de introducere în țară de droguri subzistă indiferent dacă drogurile sunt pentru consum propriu sau pentru comercializare”. Deținerea de după preluare a intrat la trafic, întrucât telefonul arăta vânzări către clienți. Tot Tribunalul București a construit concursul art. 3 + art. 2 și pentru 3-CMC comandat prin DPD. Argumentul a fost că o comandă online cu livrare acasă „presupunea practic transportul drogurilor din țara de destinație până la domiciliul său de către terțe persoane”. Curtea de Apel București a respins apoi reîncadrarea în art. 4, pentru că acest text „nu reglementează transportul unui drog în vederea consumului propriu”. A achitat totuși pe alt temei: lipsa dovezii că destinatarul știa de proveniența externă.

Teza pe care o susținem a avut adepți, însă puțini, iar în practica recentă nu i-am mai regăsit. Curtea de Apel Iași a decis, prin decizia nr. 166 din 24 februarie 2016, că deținerea de droguri de mare risc pentru consum propriu „absoarbe în conținutul său” introducerea în țară, aceasta fiind infracțiunea mijloc. Când Înalta Curte a examinat sesizarea din 2018, a consemnat că majoritatea curților de apel susțineau concursul. Potrivit punctelor de vedere redate în decizie, Curtea de Apel Bacău, o parte a Curții de Apel Galați și a Curții de Apel București, precum și tribunalele Teleorman și Dolj considerau fapta o infracțiune unică de la art. 4. Tribunalul Călărași accepta infracțiunea unică doar când nu se dovedea intenția de a oferi sau vinde.

În dosarele pe care le-am gestionat, precum și în altele recente pe care le-am studiat nu am găsit nicio curte de apel care să fi admis reîncadrarea din art. 3 în art. 4 pentru un colet comandat online din străinătate. Tribunalul București a confirmat, în unul dintre dosarele noastre că asemenea soluții au existat, dar le-a situat înainte de Decizia nr. 18/2018. 

Pentru condamnare la art. 3, acuzarea trebuie să dovedească trei lucruri. Destinatarul a comandat sau a acceptat trimiterea, a cunoscut conținutul și a știut că drogul vine din afara țării. Ultimele două se dovedesc rar direct, așa încât instanțele le deduc din împrejurări. Concret, Curtea de Apel București a considerat suficiente numele și adresa de pe plic, livrarea supravegheată și obiectele găsite acasă. Prețul, modul comenzii sau vânzătorul nu mai trebuiau cunoscute.

În dosarele din 2026, condamnarea s-a sprijinit de regulă pe percheziția informatică a telefonului: conversații pe aplicații anonimizate (în practică se folosesc Session, Telegram, Snapchat, Signal), portofele de criptomonede, urmărirea AWB-ului. S-au adăugat fișele de comandă găsite acasă, numărul de telefon propriu trecut pe colet, transferurile prin Revolut sau Steam și fotografiile biletelor de avion. De multe ori a contat și declarația dată la flagrant. Numele fictive și actele de identitate ale altor persoane găsite la percheziție au fost citite ca semne de organizare. Curtea de Apel Oradea a respins ipoteza că altcineva ar fi strecurat drogul în colet, pentru un inculpat care recunoscuse comanda și plata: „nu există nicio explicație logică ca o persoana neavând niciun interes și niciun beneficiu, să plaseze substanțe interzise în colet”.

Cât de departe poate merge o condamnare pe prezumții arată un dosar de la Constanța, în care tribunalul a aplicat 11 ani și 8 luni pornind de la ideea că destinatarul unui colet știe ce conține.

Curtea de apel a răsturnat acest raționament, cum arătăm în secțiunea achitări de mai jos. Pentru droguri comandate online, prezumția nu înlocuiește dovada comenzii. Pe de altă parte, acolo unde împrejurările comenzii sunt dovedite, instanțele le citesc cumulativ. La Cluj, un bărbat acceptase să ridice de la curier un colet expediat pe nume fictiv din Spania. A fost condamnat pentru că împrejurările, luate împreună, excludeau o explicație licită.

Pe de altă parte, instanțele au cerut probe reale și au respins prezumțiile atunci când inculpatul a negat de la început introducerea în țară. Curtea de Apel Craiova a statuat într-un dosar fără colet: două flacoane cu alprazolam, în cutii cu inscripții în italiană, găsite la percheziție la un inculpat care trecuse frontiera cu câteva zile înainte și care a susținut că medicamentul aparține unei rude. Parchetul cerea condamnarea pentru introducerea în țară și pentru trafic pe baza faptului că inculpatul era, separat, traficant de cocaină.

Achitarea pentru art. 3 și pentru art. 2 a fost menținută. Regula se aplică identic la droguri comandate online: profilul persoanei, oricât de nefavorabil, nu înlocuiește dovada că ea a comandat sau a introdus drogul din colet.

În practică, achitările și clasările pe care le-am văzut au venit pe teren probatoriu, în trei situații: fie nu s-a dovedit cine a comandat, fie nu s-a dovedit că destinatarul știa că expedierea vine din străinătate, fie destinatarul a refuzat coletul.

Curtea de Apel Constanța a achitat, pentru art. 3 și art. 2, un bărbat condamnat la fond la 11 ani și 8 luni pentru trei colete cu cocaină sosite pe numele lui și al partenerei, din trei țări diferite. Tribunalul prezumase că destinatarul cunoaște conținutul coletului și că intenția rezultă din faptă. Curtea a răsturnat raționamentul.

De asemenea, curtea a adăugat că refuzul de a da parola telefonului este o atitudine care „nu ar trebui interpretată drept o dovadă în acuzare”. Testul antidrog pozitiv sau ambalajele găsite acasă rămân simple prezumții.

Pe aceeași linie, Curtea de Apel Cluj a achitat pentru introducerea în țară un bărbat acuzat că organizase expedierea a 10 kg de canabis din Spania. L-a condamnat totuși la 5 ani pentru trafic, pentru aceleași colete. Prezența lui în zona Alicante în perioada expedierii era o probă insuficientă. În plus, percheziția informatică nu găsise nicio conversație despre expedierea lor din Spania. Curtea a scris, respingând și reducerea pentru recunoaștere, că „Simpla așteptare a unui colet despre care nu avea cunoștiință [sic] că ar conține droguri de risc nu intră în sfera ilicitului penal”.

La Ploiești, beneficiarul presupus al unui colet cu 197 g de cocaină a fost achitat pentru introducerea în țară. Singura probă împotriva lui era declarația coinculpatului, necoroborată. A rămas însă condamnat la 5 ani pentru traficul dovedit separat. Curtea a observat, în plus, că anchetatorii ar fi avut timp să lase coletul să ajungă, sub supraveghere, la presupusul beneficiar și să îi observe reacția la primire. Renunțând la această verificare, acuzarea a rămas fără proba atitudinii destinatarului.

O achitare din 2026 într-un dosar cu droguri comandate online arată cât contează proba cunoașterii provenienței. Un bărbat comandase aproape 500 g de 3-CMC de pe un forum, susținând consumul propriu. Tribunalul București îl condamnase la 7 ani, 9 luni și 10 zile cu executare. Curtea de Apel București a constatat că singura probă despre cunoașterea provenienței externe era declarația colaboratorului care îi ridicase coletul. Acesta era curierul care, oprit de anchetatori, a acceptat să lucreze cu ei la flagrant. Or, art. 103 alin. (3) Cod de procedură penală interzice condamnarea întemeiată determinant pe declarațiile colaboratorilor.

Potrivit curții, notificările curierului confirmau eroarea. Destinatarul primise doar mesaje despre înregistrarea și livrarea expedierii, fără localitatea de origine, iar fișa AWB a văzut-o abia la primire. În schimb, la Ploiești același argument a fost respins. Inculpatul recunoscuse fapta și comandase din nou după ce văzuse pe AWB că expedierea vine din Cehia. Diferența dintre cele două dosare stă în probe și în momentul în care a fost formulată apărarea.

O a doua formă de eroare apare la substanțele intrate recent în tabele. În dosarul cu 2-MMC, coletele intraseră în țară la câteva săptămâni după ce Legea nr. 30/2025 a introdus substanța în tabelul drogurilor de mare risc, iar un colet anterior, interceptat sub legea veche, nu făcuse obiectul acuzației. Inculpatul a susținut că a comandat de pe un site cu aparență de legalitate, comparabil cu cele de suplimente alimentare, și că a aflat de noua încadrare abia la audiere.

Tribunalul a adăugat că o persoană care comandă regulat substanțe psihoactive de pe un site din străinătate „avea obligația de a face demersuri pentru a verifica periodic legislația care reglementează astfel de substanțe în România”. Despre fereastra de după 29 martie 2025 și despre felul în care instanțele compară legea veche cu cea nouă am scris în articolul despre 2-MMC ca drog de mare risc.

În dosarul de la Ploiești, un al doilea inculpat comandase 10 g de canabis de pe același site. A susținut că, urmărind online statusul coletului, a văzut că vine din Cehia și a refuzat primirea. Parchetul a clasat pentru art. 3 și pentru traficul legat de colet, deși l-a trimis în judecată pentru alte vânzări. A reținut că „nu a cunoscut la plasarea comenzii on-line [...] faptul că acele droguri proveneau din afara tarii [sic]” și că, atunci când a realizat acest lucru, „a refuzat primirea coletului”. Refuzul nu șterge o faptă deja consumată la frontieră, însă a cântărit decisiv în aprecierea vinovăției. Prin urmare, cine primește un colet pe care nu l-a comandat sau despre care are îndoieli procedează prudent dacă nu îl ridică.

Art. 3 nu se reține automat pentru oricine atinge un colet venit din străinătate. În două dosare judecate de Curtea de Apel Cluj, coletele cu kilograme de droguri veniseră din Olanda și din Spania pe numele unor destinatari fictivi. Inculpații fuseseră chemați abia după sosirea lor în țară, ca să le ridice de la curier, să le transporte și să le predea altcuiva. Parchetul nu avea probe că ei comandaseră marfa sau că se înțeleseseră cu expeditorul înainte de trecerea frontierei. I-a trimis, de aceea, în judecată numai pentru trafic intern (art. 2), fără introducere în țară. Diferența prezintă interes și este motivul pentru care am ales să scriem despre asta. Pentru art. 3, procurorul trebuie să dovedească participarea la introducerea drogului, nu doar contactul cu coletul după ce acesta a ajuns în România.

Când încadrarea rămâne art. 3, într-un dosar cu droguri comandate online tot ce poate obține apărarea se obține pe pedeapsă. Concret, este vorba de circumstanța atenuantă pentru împrejurările faptei (art. 75 alin. (2) lit. b) Cod penal), care coboară limitele cu încă o treime, de orientarea spre minim și, la drogurile de risc, de suspendare. Instanțele au dat consumului propriu greutăți opuse.

Curtea de Apel Timișoara a judecat un tânăr de 19 ani care adusese din străinătate, în bagaj, 54 g de canabis pentru consum propriu. Tribunalul îi aplicase 3 ani și 6 luni pentru introducerea în țară, în procedura recunoașterii, și refuzase circumstanța atenuantă. Motivul: introducerea în țară „rămâne una intrinsec gravă, fiind forma cea mai severă a traficului de droguri de risc”. Cu sporul pentru deținerea în vederea consumului, rezultanta fusese de 3 ani și 8 luni, cu executare. Curtea de apel a reținut, în schimb, circumstanța atenuantă. A avut în vedere lipsa oricărui folos material, predarea de bunăvoie a drogurilor, tratamentul început voluntar și vârsta inculpatului. Atenuanta a redus limitele cu încă o treime, după reducerea pentru recunoaștere. Pedeapsa pentru art. 3 a coborât la 2 ani și 6 luni, iar rezultanta la 2 ani și 7 luni. Fiind sub 3 ani, curtea a putut suspenda executarea sub supraveghere.

Pasajul aparține tribunalului și este redat de curte. Curtea a plecat de la o premisă diferită: individualizarea se face după toate împrejurările concrete ale cauzei, iar sancțiunea trebuie să fie, pe lângă legală, echitabilă și proporțională.

Aceeași curte a scris că între „persoana care introduce droguri în țară pentru a obține câștiguri importante prin comercializare și persoana dependentă sau consumatoare” există „o diferență esențială”. Individualizarea trebuie să o reflecte.

La București, pentru 103 g de HHC comandate din Olanda prin UPS, curtea a reținut atenuanta. Ea a observat că inculpatul plasase comanda din țara unde substanța era legală, se oferise să ridice repede coletul și prezentase actul de identitate. Acestea erau „aspecte care confirmă ignoranță și teribilism [...] în niciun caz un comportament infracțional bine pus la punct”. Pedeapsa a coborât de la 4 ani și 2 luni cu executare la 3 ani cu suspendare. Curtea a adăugat o frază de principiu pe care o invocăm frecvent în dosarele cu consumatori.

Pentru aceeași instanță, problemele de sănătate invocate de inculpat (o afecțiune a coloanei) nu au justificat conduita, în lipsa unei recomandări medicale pentru substanță, dar au intrat în tabloul persoanei.

Două hotărâri ale Curții de Apel București răspund unui argument frecvent al parchetului: că pedeapsa trebuie să fie mare pentru că infracțiunea este gravă prin natura ei. Prima privește un colet de 14,5 kg, intrat prin Nădlac, în care se aflau aproape 9 kg de canabis și 390 g de rezină. Judecat în procedura recunoașterii, inculpatul primise la tribunal 3 ani și 6 luni pentru introducerea în țară, aproape de minimul redus de 3 ani și 4 luni, și o rezultantă de 4 ani și 2 luni, cu executare. Parchetul a cerut în apel pedepse mai mari, invocând gravitatea introducerii în țară, care s-ar vedea din limitele de 5 până la 15 ani prevăzute de lege. Curtea a respins apelul. A explicat că legiuitorul a cântărit deja această gravitate, „abstractă”, atunci când a fixat limitele. Ea nu poate fi folosită încă o dată ca motiv pentru a urca pedeapsa peste minim. Contează doar împrejurările concrete ale faptei și ale persoanei.

A doua a reținut atenuanta pentru 30 de comprimate de alprazolam primite într-un colet din Marea Britanie, deși inculpatul era recidivist, iar instanțele respinseseră consumul propriu. Curtea a apreciat fapta ca „în mod vădit una lipsită de gravitate, din cauza cantității mici de droguri traficate”. Pedeapsa pentru art. 3 a coborât, în consecință, de la 3 ani și 6 luni la 2 ani și 6 luni.

Din prima hotărâre reținem și regula că o împrejurare, odată folosită, nu poate agrava de mai multe ori. Cantitatea fusese valorificată la depășirea minimului, la sporul de concurs și la refuzul suspendării. Curtea a refuzat o nouă valorificare a aceleiași împrejurări.

Aceeași curte a precizat că durata arestului preventiv rămâne în afara criteriilor de individualizare enumerate de art. 74 Cod penal; ea este o perioadă care se deduce din pedeapsă. 

Unele instanțe au citit consumul propriu invers: drept dovadă că fapta nu a fost întâmplătoare. Curtea de Apel Iași a judecat o persoană de 22 de ani, integrat social și profesional, care își trimisese din Irlanda aproximativ un gram de canabis. Tribunalul îi reținuse deja circumstanța atenuantă și îi aplicase 2 ani și 9 luni pentru introducerea în țară și o rezultantă de 3 ani, cu suspendare sub supraveghere. În apel, inculpatul a cerut o pedeapsă și mai mică. Curtea a refuzat. A reținut că drogul fusese adus „pentru satisfacerea adicției”, iar faptul că inculpatul este consumator „potențează gravitatea faptei, cu toate că în concret cantitatea de droguri introdusă în țară și ulterior descoperită asupra sa nu a fost una semnificativă”. Consumul propriu nu a urcat, așadar, pedeapsa. A fost însă motivul pentru care instanța nu a mai coborât-o.

Nici cantitatea nu are o valoare fixă în practica instanțelor. La 100 g de canabis aduse din Ungaria, Tribunalul Bihor a refuzat circumstanța atenuantă. A considerat cantitatea „incompatibilă” cu ea, iar Curtea de Apel Oradea a menținut pedeapsa cu executare. Într-un alt dosar de la Iași, o persoană cu studii superioare trecuse de mai multe ori frontiera cu mașina, cu MDMA, LSD, ketamină și cocaină cumpărate în străinătate. Tribunalul considerase cantitățile „relativ mici”, dar nu a coborât pedeapsa sub minim. Curtea de apel a vorbit, dimpotrivă, de o „cantitate totală însemnată” și de „diversitatea substanțelor” și a refuzat orice reducere. Pedeapsa pentru introducerea în țară a rămas de 6 ani și 10 luni, iar rezultanta de 7 ani, cu executare. Apărarea invocase și principiul proporționalității pedepsei din dreptul Uniunii Europene (art. 49 alin. (3) din Carta drepturilor fundamentale). Curtea nu a răspuns punctual acestui argument.

Limita clemenței a fost reliefată într-o hotărâre de la instanță din Constanța, pentru doi inculpați de 31 și 37 de ani care ridicaseră de la curier un colet cu peste 2 kg de canabis, expediat din Spania pe un nume fictiv de destinatar și plătit dintr-un împrumut de 6.000 de euro primit prin Revolut.

Aceeași curte a refuzat însă și majorarea cerută de parchet, pentru că ar fi fost disproporționată față de conduita sinceră a inculpaților. În schimb, la Cluj, dependența a fost citită ca explicație a faptei. Perioada de arest și abstinența de după sevraj au contat în favoarea beneficiarului unui colet cu cocaină, ketamină și amfetamină.

Curtea a majorat totuși pedeapsa, în apelul parchetului, de la 5 ani la 5 ani și 6 luni, dar a respins cei 8 ani ceruți, apreciindu-i prea drastici față de cantitățile din colet și de la domiciliu. Pentru cel care doar ridicase coletul, aceeași curte a respins majorarea cerută de parchet pentru că erau trei tipuri de substanțe: „Activitatea lui este la fel de gravă indiferent dacă ar fi transportat 1, 2 sau 10 tipuri de substanțe.” Numărul substanțelor din colet nu agravează, prin el însuși, contribuția celui care nu l-a deschis.

Între timp, problema consumatorului tratat ca traficant internațional a ajuns, pe o cale ocolită, la Luxemburg. În cauza C-583/24, Tribunalul din Amsterdam a avut de executat un mandat european de arestare emis de România în ianuarie 2024. Persoana căutată fusese condamnată definitiv la 7 ani de închisoare pentru introducerea în țară a aproximativ 3 g de canabis și 4 comprimate de MDMA. Drogurile fuseseră reținute ca fiind pentru consum propriu. În loc să predea automat, instanța olandeză a suspendat procedura. Ea a întrebat Curtea de Justiție dacă o pedeapsă vădit disproporționată, impusă de un minim legal fără posibilitatea suspendării, poate bloca predarea. Temeiul invocat este art. 49 alin. (3) din Carta drepturilor fundamentale.

Avocatul general a prezentat concluziile la 22 ianuarie 2026. În opinia sa, predarea poate fi refuzată doar excepțional, după un test în două etape. România nu prezintă, în opinia lui, o deficiență sistemică, pentru că instanța putea individualiza pedeapsa și putea coborî sub minim. Hotărârea Curții nu fusese pronunțată la data verificării, octombrie 2026. Cei 7 ani din cauză corespund vechiului minim pentru droguri de mare risc; astăzi, pentru aceeași faptă, minimul este de 10 ani. Curtea de Justiție a stabilit deja, în 2020, în cauza C-634/18, că decizia-cadru nu interzice unui stat să incrimineze deținerea unei cantități semnificative de droguri chiar pentru consum propriu. Ea doar nu îl obligă.

În Parlament, o propunere legislativă a fost înregistrată la Senat la 5 octombrie 2026, inițiată de trei parlamentari. Ea ar transforma introducerea în țară de droguri pentru consum propriu în contravenție. Amenda propusă este de la 1.500 la 2.000 de lei pentru drogurile de risc și de la 2.000 la 3.500 de lei pentru cele de mare risc. Totodată, ar exclude aceste fapte de la contrabanda calificată. Expunerea de motive invocă explicit cauza C-583/24. Potrivit presei, Parchetul General a transmis un punct de vedere nefavorabil. Până la o eventuală adoptare art. 3 se aplică integral.

Într-un dosar cu droguri comandate online, trei lucruri decid cea mai mare parte a rezultatului: dovada comenzii și a plății, dovada că destinatarul știa că expedierea vine din afara țării și natura drogului din raportul de laborator. Natura drogului decide între 5 și 10 ani minim și între suspendare posibilă și executare obligatorie. Momentul în care se formulează cererea de schimbare a încadrării și apărarea pe eroare vine imediat după.

Judecătorul nu judecă doar o faptă, judecă un om, după criteriile din art. 74 Cod penal. Am întâlnit, pentru cantități apropiate de canabis, atât 2 ani și 6 luni cu suspendare, cât și 4 ani cu executare. Au decis cantitatea, prezența sau lipsa semnelor de vânzare, vârsta, reținerea atenuantei, formularea unui eventual denunț etc.. A contat felul în care a fost plasată comanda: cu numele real și cardul personal sau cu nume fictiv și criptomonede. Purtarea la ridicarea coletului și după a cântărit la rândul ei. Instanțele au citit consumul propriu și ca motiv de clemență, și ca agravant, iar diferența a venit din ce exista la dosar despre persoană.

Latura personală a dosarului se construiește din prima zi, cu acte pe care instanța le poate verifica: evaluarea la centrul antidrog, un program de tratament început, dovada muncii și a studiilor, istoricul de consum documentat medical, scrisorile de recomandare. Rolul apărării este să vadă de la început ce va cântări judecătorul la final. Care încadrare este realistă și ce pedeapsă rezultă în fiecare variantă se calculează înainte de prima audiere.

Cabinetul de Avocatură NESTER, din București, asigură asistență juridică și reprezentare în dosarele privind droguri comandate online și primite prin colet, în cauzele de trafic internațional instrumentate de DIICOT și în cele de deținere pentru consum propriu, de la ridicarea coletului și primele audieri până la judecata în apel. Avocatul fondator, Vasile Nester, împreună cu avocații colaboratori ai cabinetului, analizează încă de la început urmele comenzii, documentele de transport și raportul de laborator, pentru a stabili încadrarea juridică realistă, și pregătește în paralel latura personală pe care se va sprijini individualizarea pedepsei. Activitatea cabinetului este dedicată exclusiv dreptului penal, ceea ce ne permite să urmărim îndeaproape modificările listelor de substanțe controlate și practica curților de apel privind introducerea drogurilor în țară.

Dacă ai fost chemat la audieri după ridicarea unui colet sau dacă o persoană apropiată se află în această situație, o discuție purtată la timp cu un avocat penalist te ajută să înțelegi acuzația și consecințele fiecărei opțiuni procedurale înainte de prima declarație.