Decizia ÎCCJ 25/2025: ce a stabilit și cum o aplică instanțele în 2026

A stabilit că starea de a fi „sub influența unor substanțe psihoactive” presupune două elemente cumulative, prezența substanței în probele biologice și aptitudinea ei de a afecta capacitatea de a conduce. Decizia ÎCCJ 25/2025 a fost pronunțată de Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept în materie penală la 27 ianuarie 2025, după dezbaterile din 20 ianuarie. A fost publicată în Monitorul Oficial nr. 70 din 28 ianuarie 2025. De la această dată este obligatorie pentru toate instanțele, potrivit art. 477 alin. (3) din Codul de procedură penală.

Cele două elemente se dovedesc diferit. Prezența în probele biologice rezultă din buletinul de analiză toxicologică. Aptitudinea de a afecta conducerea nu rezultă din buletin, întrucât acesta indică doar substanțele și concentrațiile. Concluzia privind efectul lor la ora opririi aparține expertizei medico-legale, care ține cont de concentrație, de felul probei, de intervalul dintre oprire și recoltare și de examenul clinic. Termenul ales de Înalta Curte este „aptitudine”, adică posibilitatea substanței de a produce un efect, ceea ce explică de ce decizia nu cere probe despre felul în care a condus efectiv persoana.

De la două sesizări conexate, formulate de Curtea de Apel Brașov în dosarul nr. 2.769/338/2022 și de Curtea de Apel Cluj în dosarul nr. 2.889/219/2022. Cele două cauze acoperă situațiile care au împărțit practica: un metabolit în concentrație redusă în sânge și o substanță identificată doar în urină.

Persoana fusese depistată în trafic în aprilie 2021, iar buletinul INML identificase în ser benzoilecgonină, metabolitul cocainei, în concentrație de 0,013 µg/ml, precum și cocaină în urină. Expertiza medico-legală dispusă ulterior a concluzionat că, la data și ora depistării, persoana nu se afla sub influența substanțelor psihoactive. Judecătoria Zărnești a pronunțat achitarea prin sentința nr. 229/S din 29 iunie 2023, în temeiul art. 16 alin. (1) lit. b) teza I Cod procedură penală. Instanța a reținut valoarea scăzută a metabolitului, datele din literatura de specialitate și examenul clinic fără elemente patologice.

Parchetul a declarat apel. A susținut că legiuitorul a incriminat orice conducere ulterioară consumului, indiferent de valoarea rezultată din analiza de laborator, de datele examenului clinic sau de concluziile expertizei. Curtea de Apel Brașov a sesizat Înalta Curte cu întrebarea dacă prezumția de influență este absolută sau poate fi combătută prin probe științifice. Instanța de trimitere și-a exprimat și propria opinie, în sensul că prezumția este relativă, întrucât legiuitorul a urmărit să incrimineze conducerea vehiculului într-o stare fiziologică schimbată, iar nu pericolul dat de consum.

A doua cauză privea o conducere din iulie 2022, în care mefedrona și metamfetamina fuseseră identificate numai în urină. Expertiza IML Cluj-Napoca, efectuată la cererea persoanei, a arătat că aceasta consumase substanțele cu cel puțin 24 de ore înaintea recoltării. Ora consumului și gradul de influență asupra capacității de a conduce nu au putut fi stabilite. Judecătoria Dej a dispus totuși condamnarea la 3.600 lei amendă penală, prin sentința nr. 222 din 12 iunie 2023. Curtea de Apel Cluj a întrebat Înalta Curte dacă textul privește persoana care a consumat sau persoana a cărei capacitate de a conduce este alterată.

Curtea de Apel Brașov a inventariat cele două orientări existente înaintea Deciziei ÎCCJ 25/2025. Simpla prezență a substanței fusese considerată suficientă în decizia penală nr. 61/A din 18 ianuarie 2024 a Curții de Apel București și în deciziile nr. 1.759/A/2023 și nr. 1.783/A/2023 ale Curții de Apel Cluj. Dovada influenței fusese cerută, în schimb, în deciziile nr. 859/Ap din 14 noiembrie 2023 și nr. 340/Ap din 9 mai 2022 ale Curții de Apel Brașov, în deciziile nr. 872/A/2020, nr. 830/A/2023 și nr. 178/A/2024 ale Curții de Apel Timișoara și în sentința nr. 116 din 20 februarie 2024 a Judecătoriei Sectorului 3 București. Instanța de trimitere a observat că problema apare mai ales atunci când substanțele nu au fost introduse recent în organism.

Parchetul de pe lângă Înalta Curte și DIICOT au cerut să se rețină că prezența substanței, indiferent de concentrație, face influența prezumată absolut. Argumentele s-au sprijinit pe Decizia CCR nr. 138/2017, pe Decizia CCR nr. 101/2019, pe Decizia ÎCCJ nr. 48/2021 și pe Decizia nr. 365/RC din 16 octombrie 2020 a Secției penale, în lectura potrivit căreia starea de pericol nu depinde nici de intervalul scurs între consum și conducere, nici de rezultatul examenului clinic.

Facultatea de Drept a Universității din București a susținut aceeași poziție, cu un argument gramatical pe care procurorii îl folosesc și astăzi. Textul de lege se referă la influență, adică la o schimbare, fără să ceară ca aceasta să fie mare sau mică. Orice prag de concentrație și orice condiție privind capacitatea de a conduce ar însemna, în această lectură, o adăugare la lege. De partea cealaltă s-au situat facultățile de drept din Cluj, Oradea și Sibiu. Universitatea Babeș-Bolyai a arătat că o prezumție absolută ar echivala cu o incriminare indirectă a consumului, contrară politicii penale a statului. Universitatea din Oradea a adăugat o precizare cu efect practic. Prezența substanței nu instituie nici o prezumție absolută, care ar scuti procurorul de probă, nici una relativă, care ar răsturna sarcina probei asupra inculpatului. Dovada influenței rămâne, așadar, în sarcina acuzării. Judecătorul-raportor a propus soluția care a devenit dispozitivul.

L-a delimitat. Curtea Constituțională reținuse, în Decizia nr. 138/2017, că legiuitorul nu poate fixa un prag minim de concentrație, dată fiind sfera largă a substanțelor. Tot acolo scrisese că legiuitorul a înțeles să incrimineze fapta în orice situație de conducere ulterioară consumului. Parchetul citea de aici o prezumție absolută. Înalta Curte a arătat că instanța constituțională vorbise despre „consum” atunci când descria situația premisă a infracțiunii și despre „influență” atunci când analiza elementul material, fără să pună semn de egalitate între cele două noțiuni.

Pentru sensul cuvântului „influență”, Decizia ÎCCJ 25/2025 s-a sprijinit tot pe o decizie a Curții Constituționale, nr. 564/2018, pronunțată pe art. 196 Cod penal. Acolo influența fusese definită după dicționar drept acțiunea exercitată asupra unei ființe, putând duce la schimbarea ei. Același termen nu poate avea un înțeles diferit în două texte care sancționează aceeași stare, iar alcoolul este el însuși o substanță psihoactivă. În consecință, substanța trebuie să poată produce o schimbare a persoanei, adică o modificare a abilităților și a comportamentului.

Nu, iar de aici apar probleme în practică în cazurile de droguri la volan. Sunt des întâlnite situații când examenul clinic reliefează un comportament exemplar și, totuși, raportul de expertiză conchide că șoferul avea afectată abilitatea de a conduce. Asta pentru că Înalta Curte a respins și interpretarea opusă, potrivit căreia fapta ar fi tipică doar atunci când se demonstrează că persoana conducea vizibil mai rău. Art. 336 alin. (2) rămâne o infracțiune de pericol abstract, iar starea de pericol este prezumată prin incriminare.

Consecința practică este că un examen clinic normal nu conduce singur la achitare. Curtea de Apel București a aplicat această idee prin decizia nr. 24/2026 din 14 ianuarie 2026 (cod RJ 73e385964), într-o cauză cu benzoilecgonină de 0,763 µg/ml în plasmă. Examenul clinic nu consemnase semne de consum, însă expertiza INML concluzionase că persoana se afla sub influență. Instanța a arătat că nu poate reține contrariul concluziilor expertizei pe baza unor supoziții nefundamentate științific. A cântărit și faptul că persoana nu contestase raportul și nu ceruse un supliment. Ceea ce contează este aptitudinea, stabilită medico-legal, iar nu comportamentul observat de polițist și personalul medical. Avem anumite rezerve în această privință, dar acestea vor compune un articol pe care-l vom publica separat. În orice caz, constatările medicilor din cuprinsul examenului clinic și cele ale polițiștilor consemnate în procesul-verbal de constatare sunt relevante la individualizare.

Sunt cele descrise de Institutul Național de Medicină Legală la solicitarea Înaltei Curți și preluate în paragraful 153. Ele pornesc de la o constatare pe care Decizia ÎCCJ 25/2025 o califică drept consens științific european și internațional, aceea că efectele psihoactive nu durează cât timp substanța rămâne detectabilă. Aceeași substanță se regăsește în urină zile sau săptămâni și în firul de păr până la 90 de zile, față de ore în sânge. Efectele se produc doar cât timp substanța sau metaboliții ei activi se află în sângele care irigă creierul.

În această situație persoana se află sub influență, întrucât substanța aflată în sânge se află și în creier. Pe această frază s-a sprijinit Curtea de Apel Cluj în aprilie 2026, atunci când a vorbit despre o prezumție absolută pentru substanța părinte. Alte complete ale aceleiași curți au citit însă fraza împreună cu dispozitivul Deciziei ÎCCJ 25/2025, care cere expertiza.

Și în această situație persoana se află sub influență. Cut-off este, potrivit deciziei, o limită acceptată farmacocinetic, toxicologic și medico-legal, stabilită prin studii la nivel european și internațional, la care substanța indică un risc de siguranță pentru persoană și pentru ceilalți. Concentrația contează, iar comparația cu pragul aparține expertului.

Persoana nu se mai află sub influență. Decizia ÎCCJ 25/2025 trage concluzia în paragraful 155. Atunci când substanța, deși prezentă în probele biologice, nu mai poate produce nicio schimbare asupra persoanei și nu mai are aptitudinea de a acționa asupra sistemului nervos central, cerința esențială nu este îndeplinită. Paragraful 157 explică de ce o altă interpretare ar fi greșită. Ar însemna că ceea ce se pedepsește este consumul anterior, care nu este incriminat, de vreme ce art. 4 din Legea nr. 143/2000 sancționează exclusiv deținerea în vederea consumului.

Aplicarea Deciziei ÎCCJ 25/2025 a urmat două direcții, una unitară și una împărțită. Pentru substanțele identificate doar în urină, practica s-a așezat repede. Pentru substanța părinte în sânge, aceeași curte a dat trei răspunsuri diferite în interval de două luni.

Curtea de Apel Cluj a sintetizat regula într-o cauză cu metamfetamină și amfetamină în urină, sânge negativ și test din trafic pozitiv.

Aceeași curte a formulat regula ca grilă de lucru prin decizia nr. 1196/2026 din 18 iunie 2026 (cod RJ 4678g9dgg). Cauza avea două fapte, una cu amfetamine identificate doar în urină, cealaltă cu mefedronă, metamfetamină, MDMA și amfetamine identificate în sânge și în urină. Curtea a observat că Înalta Curte nu a validat cu efecte depline nici interpretarea obiectivă, nici pe cea subiectivă. Ceea ce a cerut este ca aptitudinea să fie evaluată pe baza unui probatoriu obiectiv. Concluzia curții a fost că infracțiunea se reține atunci când în probele de sânge se regăsește compusul părinte al substanței sau metaboliții ei activi într-o concentrație egală sau mai mare cu limita cut-off. Pentru fapta cu substanțe în sânge, condamnarea a fost menținută, cu pedeapsa redusă la 1 an și 6 luni închisoare.

Temeiul achitării s-a unificat și el. Prin deciziile nr. 274/2026, nr. 381/2026, nr. 429/2026 și nr. 931/2026, Curtea de Apel Cluj a corectat temeiul reținut de judecătorii, din lit. a) sau lit. c), în art. 16 alin. (1) lit. b) teza I, fapta nu este prevăzută de legea penală. Conducerea a existat, însă îi lipsește cerința esențială. Așa cum am mai arătat și în alte articole, alegerea temeiului are consecințe administrative, întrucât de ea depinde restituirea permisului, potrivit art. 113 alin. (1) lit. e) din O.U.G. nr. 195/2002.

Prin decizia nr. 429/2026 din 5 martie 2026 (cod RJ 3g436ed43), Curtea de Apel Cluj a menținut achitarea unei persoane cu MDMA de 1,57 ng/ml în sânge, compus părinte, și urină negativă. Expertiza IML arătase că MDMA se detectează în sânge 6 până la 12 ore după consum, uneori 24, în timp ce efectele durează în general 3 până la 6 ore. Concentrația găsită era sub pragul de 20 ng/ml propus de proiectul european DRUID. Nici expertiza dispusă în cursul judecății nu a putut stabili mai mult.

Prin decizia nr. 793/2026 din 23 aprilie 2026 (cod RJ d9e9d89e6), un alt complet al aceleiași curți a decis în sens contrar, într-o cauză cu THC de 0,75 ng/ml în sânge, alături de ketamină și alprazolam. Curtea a reținut că simpla prezență a substanței părinte active în probele de sânge instituie o prezumție absolută în sensul aptitudinii de a afecta capacitatea de a conduce. Nu ar fi necesară o anumită concentrație, cerință pe care curtea a considerat-o specifică metaboliților, și nici manifestări vizibile la examenul clinic. Judecătoria pronunțase achitarea; curtea a dispus condamnarea la amendă, fapta fiind din 2022.

Prin decizia nr. 834/2026 din 29 aprilie 2026 (cod RJ 5882d4g29), curtea a revenit la linia din martie. Judecătoria condamnase pe raționamentul că 3-CMC se afla în sânge, deci și în creier, fără să mai fie necesară determinarea limitei cut-off. Expertiza medico-legală avusese în vedere scăderea rapidă a concentrației de 3-CMC după consum, intervalul până la recoltare și stabilitatea redusă a substanței. Concluzia ei fusese că nu se poate stabili dacă persoana se afla sub influență la momentul depistării.

Din cele trei hotărâri, două tratează prezența substanței părinte ca punct de plecare al expertizei, iar una ca punct final al probațiunii. Curtea de Apel București s-a situat pe prima linie prin decizia nr. 1105/2026 din 24 iunie 2026 (cod RJ e9ggd38ed). La THC de 0,003 µg/ml, a dispus o nouă expertiză și a pronunțat achitarea după concluzia negativă a comisiei INML.

Benzoilecgonina arată cel mai limpede de ce expertiza decide. În cauza de la Zărnești, la 0,013 µg/ml, expertiza a stabilit că persoana nu se afla sub influență, iar achitarea a devenit punctul de plecare al Deciziei ÎCCJ 25/2025. În cauza judecată de Judecătoria Fetești și menținută de Curtea de Apel București prin decizia nr. 24/2026, la 0,763 µg/ml în plasmă, expertiza INML a concluzionat că persoana se afla sub influența unor substanțe capabile să afecteze negativ capacitatea de conducere. Apărarea a susținut că benzoilecgonina este un metabolit inactiv. Instanța a apreciat însă că această susținere nu poate răsturna concluziile expertizei în lipsa unei contestări formale a raportului.

Atunci când expertiza lipsește, judecătoriile o dispun ele însele, tocmai pentru a respecta Decizia ÎCCJ 25/2025. Curtea de Apel Ploiești a arătat limita acestui demers prin decizia nr. 620/2026 din 18 iunie 2026 (cod RJ d98g68d86). Judecătoria admisese cererea de judecată în procedura simplificată, deși persoana nu recunoscuse fapta, și dispusese apoi expertiza din oficiu. Curtea a desființat sentința și a trimis cauza spre rejudecare de la citirea actului de sesizare. Raportul de expertiză rămâne câștigat cauzei. Pentru apărare, concluzia este că recunoașterea faptei și contestarea stării de influență nu pot coexista, iar expertiza se solicită în procedura obișnuită.

Decizia ÎCCJ 25/2025 nu a modificat textul art. 336 alin. (2) Cod penal și nu a introdus vreun prag de concentrație. Ceea ce a schimbat este obiectul probațiunii. Buletinul de analiză toxicologică dovedește în continuare prezența substanței, însă condiția esențială a infracțiunii, starea de influență la momentul conducerii, trebuie dovedită separat, iar această dovadă se face, în practica instanțelor, prin expertiză medico-legală.

În faza de urmărire penală, consecința directă privește sarcina probei. Potrivit art. 99 alin. (1) Cod procedură penală, ea aparține procurorului, iar Decizia ÎCCJ 25/2025 nu a instituit nicio prezumție care să o răstoarne asupra persoanei cercetate. Atunci când expertiza a răspuns că aptitudinea substanței nu poate fi stabilită, Curtea de Apel Cluj a aplicat art. 103 alin. (2) Cod procedură penală și a pronunțat achitarea, reținând că îndoiala profită inculpatului. Apărarea nu are, așadar, obligația de a proba lipsa influenței; are, în schimb, interesul de a solicita expertiza cât timp probele biologice mai pot fi analizate.

Proba care contează, așadar, este sângele, cu compusul părinte sau cu metaboliții activi peste cut-off. Urina și firul de păr dovedesc consumul, care nu este incriminat. Dacă buletinul indică substanța doar în urină, temeiul achitării este art. 16 alin. (1) lit. b) teza I, iar permisul se restituie în baza hotărârii definitive.

Formularea obiectivelor decide ce răspuns primește dosarul. Potrivit art. 172 alin. (3) și (6) Cod procedură penală, cererea de expertiză și încheierea prin care este dispusă indică împrejurările supuse evaluării și întrebările la care expertul urmează să răspundă, iar art. 177 alin. (2) permite părților să ceară modificarea sau completarea lor. Întrebarea care nu poate lipsi este cea desprinsă din Decizia ÎCCJ 25/2025, respectiv dacă substanța sau metaboliții activi identificați în sânge, în concentrația determinată, aveau aptitudinea de a afecta capacitatea de a conduce la data și ora opririi, în raport cu intervalul scurs până la recoltare și cu datele examenului clinic. Este util să se ceară expres și distincția dintre compusul părinte și metaboliți, caracterul activ sau inactiv al fiecăruia și raportarea la limita cut-off, cum a procedat Curtea de Apel Cluj în suplimentul dispus în cauza soluționată prin decizia nr. 648/2026. Întrebările care privesc doar prezența substanței sau consumul nu aduc nimic, întrucât răspunsul la ele se află deja în buletinul de analiză.

Concluziile pot fi contestate prin obiecțiuni adresate instanței, urmate de cererea de supliment, în condițiile art. 180 Cod procedură penală, atunci când raportul este incomplet, sau de nouă expertiză, în condițiile art. 181, atunci când concluziile sunt neclare ori contradictorii. Rezultatele au mers în ambele sensuri: la Cluj, un raport care nu a putut stabili aptitudinea substanței a condus la achitare prin deciziile nr. 274/2026, nr. 429/2026 și nr. 834/2026, în timp ce un supliment a transformat o concluzie incertă într-una afirmativă în cauza soluționată prin decizia nr. 648/2026; la București, un raport necontestat a stat la baza condamnării prin decizia nr. 24/2026, iar o nouă expertiză a răsturnat prima concluzie și a condus la achitare prin decizia nr. 1105/2026. Momentul cererii are propria importanță, pentru că probele biologice nu se păstrează la nesfârșit: în cauza soluționată prin decizia nr. 274/2026, mostrele recoltate în noiembrie 2021 fuseseră distruse în august 2022, iar reanalizarea cerută în apel nu a mai fost posibilă.

Că „sub influență” înseamnă aptitudinea substanței de a afecta conducerea la momentul faptei, iar nu consumul dovedit printr-o analiză. Că această aptitudine se stabilește prin expertiză medico-legală, pe grila cu trei situații din paragraful 153 al Deciziei ÎCCJ 25/2025. Și că instanțele nu cer dovada unui comportament vizibil alterat, dar nici nu acceptă buletinul toxicologic drept probă a influenței.

Chiar și atunci când starea de influență este dovedită, Decizia ÎCCJ 25/2025 își păstrează un rol la individualizare. Concentrația redusă a substanței, intervalul scurs de la consum, examenul clinic fără modificări și conduita persoanei după oprire sunt împrejurări pe care art. 74 Cod penal le permite a fi valorificate, iar instanțele le-au privit diferit.

Apărarea într-o asemenea cauză se construiește, așadar, pe două planuri care nu se exclud: mai întâi pe tipicitate, prin expertiza cerută la timp și cu obiectivele corecte, iar apoi, dacă fapta este reținută, pe individualizare, cu aceleași date din buletin și din fișa de examen clinic, citite de această dată în favoarea persoanei, precum și prin raportare la înscrisurile în circumstanțiere depuse.