Amânarea pedepsei la art. 337: ce s-a schimbat din 2024

Notă de terminologie. Denumirea juridică exactă a instituției este „amânarea aplicării pedepsei”, astfel cum apare în Codul penal. În acest articol folosim uneori, pentru ușurința lecturii, formularea prescurtată „amânarea pedepsei”. Sensul rămâne același, iar acolo unde analizăm condițiile și efectele instituției ne raportăm la reglementarea amânării aplicării pedepsei din art. 83 și următoarele Cod penal.

Legea nr. 172/2024, intrată în vigoare la 3 iunie 2024, a modificat atât regimul sancționator al art. 336 Cod penal, cât și regulile generale privind amânarea aplicării pedepsei. A eliminat amenda ca alternativă la închisoare pentru art. 336, a făcut obligatorie pedeapsa complementară a interzicerii exercitării unor drepturi și a introdus în art. 83 un alineat nou.

Textul acestui alineat este scurt. Potrivit art. 83 alin. (2^1), amânarea pedepsei nu se poate dispune în cazul infracțiunilor prevăzute la art. 335 și 336 Cod penal, adică la conducerea fără permis și la conducerea sub influența alcoolului sau a altor substanțe.

Pentru faptele cărora li se aplică legea nouă, interdicția nu depinde de valoarea alcoolemiei, de ora faptei, de antecedentele conducătorului auto sau de aprecierea instanței asupra posibilităților lui de îndreptare. Chiar dacă sunt îndeplinite condițiile generale ale art. 83, amânarea nu poate fi dispusă pentru art. 335 și 336.

Amânarea aplicării pedepsei presupune că instanța stabilește o pedeapsă, însă nu o aplică, și fixează un termen de supraveghere de 2 ani. Este o soluție distinctă atât de renunțarea la aplicarea pedepsei, cât și de condamnare și reprezenta până la modificarea legislativă care a operat începând cu 3 iunie 2024 scopul tuturor conducătorilor auto din perspectiva soluției finale în dosar.

Pentru că enumerarea din art. 83 alin. (2^1) este limitativă, iar art. 337 nu figurează în ea. Textul menționează două articole, art. 335 și art. 336, și se oprește acolo.

Înainte de 3 iunie 2024, infracțiunea de conducere sub influența alcoolului și cea de refuz sau sustragere de la prelevarea de mostre biologice aveau aceleași limite ale pedepsei cu închisoarea, de la 1 la 5 ani, dar art. 336 permitea și amenda. După Legea nr. 172/2024, amenda a fost eliminată de la art. 336, iar amânarea aplicării pedepsei a fost exclusă numai pentru art. 335 și 336. Art. 337 a rămas în afara acestei interdicții.

La art. 337, instanța păstrează trei categorii de soluții de individualizare: renunțarea la aplicarea pedepsei, amânarea aplicării pedepsei și condamnarea, cu executare sau cu suspendare sub supraveghere, în condițiile legii.

Strict privitor la renunțare, facem următoarea precizare: la art. 337, legea nu exclude instituția renunțării la aplicarea pedepsei. În jurisprudența actuală însă, soluția apare însă mult mai greu de justificat decât amânarea aplicării pedepsei. Există cauze în care avocații a solicitat-o expres, iar instanța a respins cererea raportat la gravitatea concretă a conduitei.

La art. 336, pentru faptele cărora li se aplică regimul introdus la 3 iunie 2024, amânarea nu mai este disponibilă. Renunțarea la aplicarea pedepsei rămâne legal posibilă, întrucât art. 80 alin. (2) lit. d) o exclude atunci când pedeapsa prevăzută de lege este închisoarea mai mare de 5 ani, iar art. 336 alin. (1) se oprește exact la acest prag. Dacă renunțarea nu este justificată, instanța trebuie să pronunțe o condamnare, chiar dacă executarea pedepsei poate fi suspendată sub supraveghere atunci când sunt îndeplinite condițiile legii.

Dispare, așadar, una dintre treptele de individualizare dintre renunțare și condamnare. Pentru un inculpat aflat într-o zonă intermediară, renunțarea poate fi apreciată ca insuficientă, iar amânarea nu mai poate fi analizată. Acesta este unul dintre motivele ce compune argumentația în susținerea excepției de neconstituționalitate invocată de Cabinetul de avocatură Vasile Nester în fața instanțelor de judecată.

Efectele asupra dreptului de a conduce trebuie separate de mecanismul de individualizare. Renunțarea la aplicarea pedepsei nu atrage decăderi, interdicții sau incapacități care ar decurge din infracțiune. În schimb, art. 336 prevede obligatoriu, în cazul condamnării, și pedeapsa complementară a interzicerii exercitării unor drepturi.

Separat, potrivit art. 114 alin. (1) lit. b) din O.U.G. nr. 195/2002, o condamnare definitivă pentru art. 336 sau art. 337 atrage anularea permisului de conducere. Anularea permisului și pedeapsa complementară sunt efecte juridice distincte și nu trebuie confundate.

Asta înseamnă că, singura soluție aptă să restabileasca dreptul de a conduce persoanei cercetate pentru conducerea sub influența alcoolului sau a substanțelor psihoactive, adica art. 336 Cod penal, este actualmente renunțarea la aplicarea pedepsei (nu este catalogată drept o soluție de condamnare). Alternativa, închisoarea (în exemplul nostru a cărei executare este suspendată sub supraveghere, adică închisoare cu suspendare), conduce la anularea permisului de conducere (toate categoriile). Dacă se mai instituie și o interdicție de a conduce, trebuie așteptat până expiră interdicția ca să poată fi redobândit dreptul de a conduce.

Da și nu. Concluzia apare des în discuții atât între necunoscători, cât și între profesioniștii dreptului.

Art. 337 Cod penal prevede închisoarea de la unu la 5 ani, fără alternativa amenzii, adică aceleași limite ale pedepsei cu închisoarea ca art. 336 alin. (1). Cine refuză prelevarea pierde, în plus, proba care ar fi putut arăta o valoare situată sub pragul penal. Poți ajunge astfel să răspunzi penal pentru refuz într-o situație în care, dacă recoltarea ar fi arătat o alcoolemie sub 0,80 g/l alcool pur în sânge, infracțiunea de la art. 336 alin. (1) nu ar fi fost incidentă.

Separat, atât art. 83 alin. (2), cât și art. 80 alin. (2) lit. c) prevăd impedimente legate de sustragerea de la urmărire penală ori judecată și de încercarea de zădărnicire a aflării adevărului. Aceste impedimente se verifică distinct, în funcție de conduita concretă din dosar.

Diferența de regim dintre art. 336 și art. 337 privește coerența soluțiilor de individualizare prevăzute de lege și regimul pedepselor complementare care, în practică, fac diferența.

Adică pentru refuz persoana cercetată poate primi amânarea aplicării pedepsei, pe când pentru conformare (judecată pe art. 336 Cod penal) nu mai poate primi amânarea aplicării pedepsei [în practică se pronunță deseori soluția închisorii cu suspendare (rar renunțarea la aplicarea pedepsei)]. În plus, în cazul refuzului judecătorul nu este obligat să instituție o interdicție, pe când în cazul conformării, adică dacă persoana este cercetată pe art. 336 Cod penal, cel puțin o interdicție este obligatorie.

Practica judiciară actuală a reliefat ca o dovadă de clemență deosebită instituirea unei alte interdicții decât cea de a conduce, și anume dreptul de a candida și de a fi ales în funcții publice sau stabilirea unei interdicții de 1 an de zile care se suprapune oricum pe imposibilitatea de a redobândi permisul 1 an de zile de la rămânerea definitivă a soluției de condamnare.

Absența art. 337 din enumerare deschide o posibilitate pentru amânarea aplicării pedepsei, fără să o garanteze. Condițiile generale ale art. 83 alin. (1) rămân cumulative:

• pedeapsa stabilită să fie amenda sau închisoarea de cel mult 2 ani;
• inculpatul să nu fi fost condamnat anterior la pedeapsa închisorii, cu excepțiile prevăzute de lege;
• să își manifeste acordul de a presta muncă neremunerată în folosul comunității;
• instanța să aprecieze că aplicarea imediată a pedepsei nu este necesară, raportat la persoana inculpatului, la conduita anterioară și la posibilitățile lui de îndreptare.

Separat, trebuie verificat și art. 83 alin. (2). Amânarea nu poate fi dispusă dacă sunt incidente impedimentele prevăzute acolo, precum sustragerea de la urmărire penală ori judecată sau încercarea de zădărnicire a aflării adevărului.

Potrivit jurisprudenței însă, instanțele cântăresc criteriile din art. 74 Cod penal: ora și intensitatea traficului, distanța parcursă, lipsa antecedentelor, integrarea socială și profesională și conduita din timpul procesului, dar mai cu seamă motivul refuzului sau sustragerii, iar dacă s-a suflat în etilotest, valoarea rezultantă (este un indiciu cu privire la îmbibația alcoolică ce ar fi rezultat în sânge).

Prezenta secțiune are în vedere cazurile de conducere sub influența alcoolului sau a drogurilor (substanțe psihoactive) pentru că în acest caz este suprimita posibilitatea organului judiciar de a-și îndrepta atenția spre instituția de drept a amânării aplicării pedepsei.

Prin urmare, potrivit art. 29 din Legea nr. 47/1992, dacă ești cercetat pentru art. 336 în legătură cu o faptă săvârșită ulterior datei de 3 iunie 2024, calea de urmat implică și invocarea unei excepții de neconstituționalitate. Ea poate fi ridicată de o parte din proces, de procuror sau de instanță din oficiu, în orice fază a judecății. Ca regulă, ea este invocată de persoana cercetată, adică de inculpat.

Instanța în fața căreia se ridică excepția nu o soluționează. Ea verifică doar condițiile de admisibilitate și, dacă sunt îndeplinite, sesizează Curtea Constituțională printr-o încheiere. Condițiile privesc calitatea celui care o invocă, natura actului criticat, faptul că textul este în vigoare, că nu a fost declarat neconstituțional anterior și că are legătură cu soluționarea cauzei.

Legătura cu cauza presupune ca textul criticat să fie aplicabil în dosar, iar admiterea excepției să poată produce un efect concret asupra soluției. Într-un dosar de art. 336 cu faptă ulterioară datei de 3 iunie 2024, interdicția de la art. 83 alin. (2^1) este aplicabilă, deci această condiție trebuie analizată.

Ridicarea excepției nu suspendă judecarea cauzei. Procesul continuă, iar efectul asupra textului legal apare numai dacă acesta este declarat neconstituțional.

În practica dosarelor asistate de Cabinetul de Avocatură Vasile Nester, asemenea excepții de neconstituționalitate au fost deja invocate în mai multe cauze, iar instanțele au constatat îndeplinite condițiile de admisibilitate și au dispus sesizarea Curții Constituționale pentru soluționarea lor. Printre instanțele care au trimis astfel de excepții Curții Constituționale se numără Curtea de Apel București, Curtea de Apel Constanța, Judecătoria Sectorului 1 București, Judecătoria Hârșova, Judecătoria Medgidia și Judecătoria Zimnicea. Admiterea sesizării de către instanța de judecată nu înseamnă însă că excepția a fost admisă pe fond: asupra constituționalității textului criticat se pronunță exclusiv Curtea Constituțională, iar la data publicării acestui articol, dosarele la CCR se află în faza de raport.

Două decizii pot fi folosite în construirea unei asemenea critici, deși au fost pronunțate în alte materii și nu soluționează constituționalitatea art. 83 alin. (2^1).

Prin Decizia nr. 554/2017, paragrafele 37 și 38, Curtea a analizat rolul instanței în procesul penal și a reținut că, spre deosebire de sistemul adversarial, instanța din procesul penal român își asumă răspunderea și pentru stabilirea faptei și a vinovăției, iar asupra ei apasă răspunderea pentru soluția pronunțată. De aici poate fi construit argumentul că judecătorul care răspunde pentru soluție trebuie să poată realiza o individualizare suficient de flexibilă pentru circumstanțele concrete ale cauzei.

Prin Decizia nr. 233/2021, paragraful 61, Curtea a reținut că demnitatea umană și dreptatea sunt însăși sursa, temeiul și esența drepturilor și libertăților fundamentale. În aceeași decizie, Curtea leagă înfăptuirea justiției de aceste valori constituționale.

Pe aceste premise poate fi construită critica potrivit căreia o interdicție abstractă, legată exclusiv de tipul faptei, înlătură o etapă a evaluării concrete a persoanei și a proporționalității soluției.

Strict privitor la comparația dintre art. 336 și art. 337 Cod penal, din perspectiva posibilității pronunțării unei soluții constând în amânarea aplicării pedepsei, am regăsit o hotărâre care descurajează limitarea la comparația dintre aceste două articole. Astfel, prin Decizia nr. 684/2024, publicată în 2025, Curtea Constituțională a respins ca inadmisibilă o critică referitoare la art. 83 alin. (2) care era construită prin compararea unor regimuri legale diferite. Curtea a reamintit că analiza de constituționalitate privește conformitatea normei criticate cu Constituția, nu simpla comparație dintre două texte de lege. În aceeași cauză a fost pusă în discuție și marja legiuitorului de a configura politica penală și mecanismele de individualizare.

Prin urmare, faptul că art. 336 și art. 337 au astăzi regimuri diferite nu este, singur, suficient pentru o excepție de neconstituționalitate. Critica trebuie legată de o normă constituțională determinată și de efectul concret al interdicției în dosarul respectiv.

Primul reper este data faptei, pentru că ea decide regimul aplicabil. Al doilea este încadrarea din rechizitoriu, întrucât art. 336 și art. 337 nu mai au astăzi aceleași soluții de individualizare. Al treilea ține de condițiile personale din art. 83 alin. (1), care trebuie susținute prin date și înscrisuri concrete.

Abia după aceste verificări se poate stabili dacă o excepție de neconstituționalitate are sens în dosarul respectiv. Ea este relevantă atunci când textul criticat se aplică efectiv și schimbă soluțiile pe care instanța le are la dispoziție.

Pentru situația în care ai fost deja trimis în judecată pentru refuzul prelevării, detaliile procedurale sunt pe pagina de avocat refuz recoltare probe. Dacă dosarul privește o valoare depistată, regulile de încadrare sunt explicate pe pagina despre alcool la volan. Textele citate pot fi verificate în Codul penal, în forma publicată pe Portalul Legislativ.